Este oficial, cele două vedete ale Sportului nu au mai rămas în curtea Astrei, Curelea și Ferfelea revenind la echipa studenților. Cei doi jucători au participat deja la un antrenament și vor putea evolua în următorul meci de campionat al formației antrenate de Virgil Andronache, cel din etapa a 8-a cu Săgeata Năvodari.
În altă ordine de idei, liderul Seriei I ar fi trebuit să joace un amical cu Astra Giurgiu în acest weekend. Se pare că acest meci este pus sub semnul întrebării din cauza problemelor apărute între conducerea clubului din Liga I și antrenorul acestora, Gigi Mulțescu.
Este de urmărit dacă ratarea transferului celor doi jucători la Astra va însemna și întreruperea înțelegerii dintre conducerile celor două echipe prin care clubul bucureștean ar fi urmat să-și joace meciurile de acasă pe stadionul din Ploiești.
Articol scris de Marian DIMA și Mihai ANDRIEȘ