Față de anii trecuți, în care Vasile Șiman vindea studenți pe bandă rulantă, situația s-a schimbat vertiginos în defavoarea patronului din Regie. Una din cauzele pentru care puștii lui Falub nu mai au cautare este prezența pe a doua scenă a fotbalului românesc. În plus cluburile se axează pe transferuri de jucători străini aduși pe bani puțini și fără pretenții financiare. O a doua cauză ar putea fi chiar patronul echipei care negociază la sânge fiecare ofertă care vine pe adresa clubului din Regie.
Â
Dacă Varga a anunțat că săptămâna viitoare va pleca de la Sportul, unul din golgheterii echipei, Curelea, și-a pierdut orice speranță de a se mai transfera în acestă iarnă. Acesta a dezmințit și zvonurile privind trecerea sa la Rapid, declarând că nu a fost căutat de nimeni din conducerea Rapidului.
Â
„Pe mine personal nu m-a căutat nimeni în perioada asta. Am auzit că cei de la Rapid s-a interesat de mine, dar n-a vorbit nimeni cu mine sau cu domnul Șiman despre un transfer”, a spus Curelea, care apoi a mai adăugat:
Â
„Eu încă mă simt bine la Sportul și nu cred că o să mai plec în iarna asta, dar dacă va veni o ofertă avantajoasă pentru mine și pentru club nu voi zice nu. Adevarul că echipele din prima ligă și-au cam pierdut interesul pentru noi pentru că jucăm în Liga a doua iar jucătorii străini sunt mai ieftini decît noi”.
Â
Articol scris de Cosmin Scarlat