Sunt mulți ani de când cele două formații nu s-au mai întâlnit într-o partidă oficială, chiar și într-una amicală. După ce o perioadă în care a fost denumită „ABA”, pentru că promova și retrograda imediat din prima ligă, Oțelul, sub bagheta actualului primar, Marius Stan, a avut o linie ascendentă care a culminat cu câștigarea titlului de campioană a României la fotbal. Acum, formația gălățeană se află pe un loc retrogradabil, iar noul antrenor Viorel Tănase are drept sarcină reconstrucția echipei. Cu toate acestea, Oțelul beneficiază încă de mulți jucători experimentați, fapt care îi conferă postura de favorită la victorie în partida cu CF Brăila.
Pentru brăileni faptul că au ajuns în această fază a competiției reprezintă deja un obiectiv depășit. Gruparea brăileană, cu un lot nou în proporție de 85%, și-a propus să aducă pe Municipal o formație de prima ligă și a reușit acest lucru. Ba mai mult, după un meci foarte bun, elevii lui Pânzaru au reușit să o elimine din cupă pe Viitorul Constanța și să acceadă în optimi.
„Ne-am dorit să aducem pe Municipal o formație din primul eșalon, am reușit acest lucru și ne-am calificat în optimi după ce am câștigat cu Viitorul Constanța. Și în această fază, conform tragerii la sorți, trebuia să jucăm la Brăila, regulamentul FRF spune însă altceva, așa că trebuie să ne conformăm”, a fost prima reacție a lui Alin Pânzaru.
Sursa citată a mai spus că este conștient de valoarea echipei gălățene și că vrea ca elevii săi să se ridice la nivelul adversarilor.
„Indiferent de locul ocupat în prezent, Oțelul pornește ca favorită la victorie, a fost campioană a României, acest lucru vorbește de la sine despre valoarea lotului. În acest campionat cupa rămâne ultima lor speranță. Va fi o dispută a orgoliilor și a ambițiilor, iar noi ne vom juca șansele. Va fi un spectacol frumos și noi vrem să participăm la el. Mi-aș dori victoria și vom aborda cu maximă seriozitate acest meci”, a mai adăugat Alin Pânzaru.
Și astăzi se mai pot procura bilete de la stadionul Municipal pentru partida dintre Oțelul Galați și CF Brăila din optimile Cupei României la fotbal, iar pentru aceste persoane clubul brăilean asigură și transportul. Și un alt amănunt important pentru posesorii de bilete, accesul pe stadion se face numai pe bază de buletin de identitate.
Sursa: Obiectiv Vocea Brăilei