Neaga : „Un meci special, dar atâta tot. Asta nu mă va împiedica să dau gol”

28 Aug. 2012, 15:35 Cupa
Neaga**: „Un meci special, dar atâta tot. Asta nu mă va împiedica să dau gol

Cel mai așteptat meci al turului IV al Cupei Româ­niei este, fără doar și poate, derbiul local dintre FC Argeș și CS Mioveni. Partida se va juca diseară, de la ora 20, în nocturnă, pe stadionul Nicolae Do­brin, deși inițial era programată pentru miercuri, de la ora 17.30, însă cele două cluburi au făcut demer­suri pentru a muta jocul și pentru a oferi astfel jucătorilor posibilitatea să aibă o zi în plus de pregătire a meciurilor de campionat, care încep în week-end.

Cele două echipe vor aborda partida diferit, alb-violeții jucând, din câte se pare, cu juniorii și fot­baliștii care vor fi folosiți mai puțin în campionat, în timp ce galben-verzii vor ju­ca la victorie. Strategia celor doi an­tre­nori este de înțeles pînă la urmă, gazdele având la dispoziție un lot mai slab valoric pentru campionat, dar și câteva piese de bază accidenta­te, și nu vor să riște și alte in­dispo­ni­bilități, în timp ce pentru oaspeți meciul de azi reprezintă un barometru, în urma căruia se poate vedea, dacă echipa este pusă la punct pentru începerea campionatului.
Neaga: „Am mai marcat împotriva lui FC Argeș!”
Și Adrian Nea­ga se află într-o pos­tură si­mi­lară cu cea a lui Alin Chi­ța. Nea­ga este însă în activitate fot­ba­listică, dar me­ciul de astăzi va însemna și pen­tru el de­bu­tul în cari­era de antrenor, chiar împotriva echi­pei la care s-a for­mat. Pentru Neaga, nu ar fi o noutate să marcheze în partida de diseară, el mai reușind un gol în poarta lui FC Argeș, acum 8 ani, pe când juca pentru Steaua.
Rică, tu cum vezi partida de Cu­­pă cu FC Argeș?
– E un meci de Cupă, pe care vrem să-l câștigăm. Obiectivul în a­ceastă competiție este să a­jun­­gem cât mai sus posibil. Tra­tăm par­tida cu maximă seriozi­tate și sperăm să ne calificăm în turul următor.
Joci împotriva clubului unde ai crescut?
– Așa e, voi avea în față echi­pa unde am crescut. E un meci special, pentru că la FC Argeș m-am format și am plecat în fotbalul mare. E normal să fie un meci special, dar atâta tot. Asta nu mă va împiedica să dau gol, dacă voi avea posi­bili­tatea, și să fac echipa unde joc să câștige.
Ai mai marcat gol la FC Ar­geș?
– Am mai înscris o dată în poar­ta lui FC Argeș, la Bucu­rești, pe Ghencea, cu Steaua. Am învins cu 4-0 atunci și i-am dat gol lui Coman. Pe teren la FC Argeș era și actualul meu coleg din staff-ul tehnic de la Mio­veni, Alin Chița.
Debutezi și ca antrenor…
– Nu are prea mare însem­nă­ta­te acest debut. Este o nouă e­tapă într-adevăr, însă mai im­por­tantă tot cariera de fotbalist este. Pe ea mă axez în continuare.
Dumitrescu: „Nu aliniez primul unsprezece!”
Pentru FC Argeș meciul de astăzi nu va fi unul special din cauza problemelor de lot cu care antrenorii se con­frun­tă. Alb-violeții nu mizea­ză pe Cupa României, așa cum nu au făcut-o nici în anii precedenți, antrenorul Viorel Dumitrescu spunîndu-ne că nu va alinia cea mai bună echipă la startul partidei.
Cum veți aborda partida?
– La acest meci de Cupă o să folosesc altă echipă și nu formația pe care o să o alini­ez în campionat.
De ce?
– Nu ne permitem să alini­em același unsprezece, pen­tru că ne confruntăm cu mul­te accidentări și lotul nu ne per­­mite. De asta în lot nu are rost să folosesc prima garni­tu­ră, ca să nu risc și alte acci­den­tări. Nu are rost să forțez.
Asta înseamnă că nu este în obiectivul lui FC Argeș Cu­pa?
– Nu este în obiectiv. Dar vom trata meciul cu seriozi­ta­te cu cei pe care îi vom băga pe teren. Nu este în obiectiv, dar pentru cei pe care îi voi alege să joace reprezintă un bun moment și o șansă să a­rate că merită să joace pen­tru FC Argeș.
Alin Chița: „Meci special, dar nu am nimic de demonstrat!”
Partida de astăzi va opune și câțiva jucători și antrenori cu un trecut legat și de adver­sari. Unul dintre cei aflați în această postură este Alin Chița, antrenorul secund al Mioveniului. A­cesta a fost format ca fot­balist la FC Argeș și, după cum spunea, trei sfer­turi din carieră le-a jucat pentru echipa din Trivale.
Cum este meciul cu FC Ar­­geș?
– E un meci mai aparte, prin prisma faptului că acolo am în­­­ce­put fotbalul. Dar nu do­resc răzbunare, nu am pentru ce și nu am nimic de arătat și de do­ve­dit celor de acolo. Nu pot uita însă că trei sferturi din cariera de fotbalist le-am jucat acolo. E pri­ma oară când merg acolo și o să mă duc în alt ves­tiar. Pînă acum intram numai în vestiarul gaz­de­lor. Va fi un meci cu o încăr­că­tură emoțio­nală pentru mine, dar acum sunt la Mioveni. FC Ar­geș în­seamnă pentru mine tre­cut, iar Mioveniul prezent. Sunt an­tre­nor aici și vreau să îmi fac trea­­ba cât mai bine la clubul unde activez.
Cum veți aborda meciul?
– Orice meci noi îl vom a­bor­da la victorie. Nu contează cu cine jucăm sau ce nume avem în față. Fiecare meci îl jucăm la vic­torie. Vrem și acum să câștigăm.
Care este obiectivul Miove­niu­­lui în această competiție?
– Obiectivul nostru în Cupă este să ajungem cât mai de­par­te. Vrem să aducem o echi­­pă de Liga I la Mioveni să jucăm cu ea. Sperăm să facem trea­bă și o figură cît mai bună în Cupă.
După egal, prelungiri și 11 m
Conform regulamentelor, în caz de egalitate, după 90 de minute de joc, se va proceda la disputarea a două reprize de prelungiri a câte 15 minute și, dacă egalitatea va persista, la executarea loviturilor de departajare de la punctul de pedeapsă. Echipele din Liga a II-a sînt obligate să folosească minimum doi jucători sub 21 de ani (născuți după 1.01.1991), pe toată durata jocului, numai dacă evoluează împotriva unor echipe din aceeași categorie competițională. Echipele din Liga a III-a sînt obligate să folosească minimum 3 jucători sub 21 de ani (născuți după 1.01.1991), pe toată durata meciului, numai da­că joacă împotriva unor echipe din aceeași categorie competițională. Toate echipele participante în faza a IV-a a competiției au dreptul să efectueze maximum 3 înlocuiri de jucători. Cheltuielile de organizare a jocurilor se efectuează de cluburile-gazdă, iar după scăderea chel­tuielilor de organizare, suma rămasă din beneficiul net se va reparti­za în mod egal ambelor echipe. Faza a V-a a Cupei României -Timi­șoreana, la care vor participa cele 28 de echipe calificate din faza a IV-a, este programată să aibă loc marți/miercuri, 11/12 septembrie 2012, ora 16.30.
Se televizează
Partida de astăzi va putea fi urmărită și pe micul ecran, în di­rect. Postul care o va transmite este Argeș Tv, această televi­ziu­ne difuzând și sezoanele trecute toate meciurile de pe propriul te­ren ale echipei antrenate de Vio­rel Dumitrescu. Transmisia va în­cepe cu câteva minute înainte de ora 20, ora oficială la care este pro­gramat meciul.

Bilete de 5 și 10 lei

Intrarea spec­tato­ri­lor la acest joc se va fa­ce contra cost, con­du­ce­rea clu­bu­lui or­ga­ni­za­tor sta­­bi­lind pre­țurile la 5 lei in­tra­rea ge­ne­rală și 10 lei in­tra­rea la tri­buna ze­ro. De alt­fel, și se­­zo­nul trecut, gazdele au prac­ticat aceleași pre­țuri la bilete. La a­cest meci, conduce­rile celor două cluburi au făcut chiar un a­pel către iubitorii de fotbal din ju­­­­deț să vină la stadion pen­tru a vedea un spectacol frumos.

Fără cantonament
Faptul că această competiție nu este o prioritate pentru FC Ar­geș o dovedește și modul în care alb-violeții se concentrează la jo­cul de astăzi. Astfel, banca teh­nică a echipei a ales să nu facă nici un cantonament înainte de joc, fotbaliștii fiind așteptați direct la stadion în ziua jocului.
4 accidentați la piteșteni
Viorel Dumitrescu se con­frun­tă cu probleme de lot destul de mari înaintea partidei de cupă, dar mai ales înaintea începerii campionatului. Alb-violeții nu se pot baza pe patru piese principa­le, jucători cu probleme medica­le. Este vorba de Lisandru și Ne­grea, care au probleme cu menis­cul și rupturi și vor reveni pe teren de-abia peste o lună și jumătate, și de Cîrstoiu și Răuță, care au pro­bleme musculare și se speră în revenirea lor la meciul de sâm­bă­tă de campionat.
În cantonament, de ieri
Dacă alb-violeții nu au intrat în cantonament, lucrurile sunt exact invers cu galben-verzii. Antre­no­rul Mihăiță Ianovschi și-a chemat jucătorii ieri la prânz la can­to­na­ment, tratând partida cu serio­zi­ta­te. Ieri seară, jucătorii Mioveniului au avut programat și un antre­na­ment, acesta desfășurîndu-se de la ora 20, în nocturnă, la Mio­veni, aceasta fiind ora oficială a me­ciu­lui de azi.
Fără probleme de lot
Mioveniul nu are nici un fel de pro­bleme medicale înainte de a­cest joc, banca tehnică oprind în lot tot ce are mai bun pentru a­cest joc. Singura absență este a noului transfer Emil Dică. Lui nu i-a sosit cartea verde. În schimb, cu echipa se află și Valentin Co­șe­­reanu, cel care săptămîna tre­cută a avut unele probleme dentare.
Articol scris de Silviu Mihai
28 Aug. 2012, 15:35 Cupa
Pe aceeași temă