„Mergem să ne jucăm șansa la Cluj și să mai realizăm încă o surpriză”

Marius ANGHEL 30 Oct. 2012, 09:50 Cupa

Cristi Popovici, antrenorul principal al FC Botoșani recunoaște că echipa pe care o conduce pornește cu șansa a doua în meciul contra formației CFR Cluj, din optimile Cupei României. În același timp, el este optimist pentru că și la Vaslui FC Botoșani a plecat cu șansa a doua.

„Important pentru noi este să ne bucurăm că am ajuns să jucăm în compania unei echipe ca CFR Cluj, echipă prezentă în Liga Campionilor. Mergem să ne jucăm șansa și de ce nu să mai realizăm încă o surpriză. Surpriza ar fi ca FC Botoșani să se califice în sferturi, să intrăm în istoria clubului și ar fi un motiv de mândrie pentru toată lumea care iubește sportul botoșănean. Și la Vaslui nimeni nu ne dădea nicio șansă. Noi am crezut că putem reuși. De data aceasta vom fi tratați mult mai serios mai ales că CFR Cluj și-a cam luat adio de la campionat dar fotbalul îți oferă oricând surprize”, a spus Cristi Popovici.

„Nu ne propunem să mergem și să ne apărăm la Cluj”

FC Botoșani nu merge cu autobaza la Cluj. Cel puțin asta spune antrenorul principal Cristi Popovici care își dorește ca elevii săi să marcheze pe terenul campioane din sezonul trecut. Față de meciurile de campionat, Cristi Popovici nu va folosi niciun jucător sub 21 de ani în partida de la Cluj.

„Au un lot foarte puternic. Nu poate un antrenor să schimbe ceva într-o zi sau două. Valoare jucătorilor rămâne, dorința lor să câștige Cupa României… O să ne aștepte o partidă foarte dificilă. Nu ne propunem să mergem și să ne apărăm. Încercăm să ne jucăm șansa și dacă vom avea posibilitatea să atacăm, o vom face. De fiecare dată joci cât te lasă adversarul”, a mai spus Cristi Popovici.

„Îmi doresc să ajungem la prelungiri și lovituri de la 11 metri”

Tehnicianul botoșănean se gândește inclusiv la loviturile de la 11 metri unde roș-alb-albaștrii ar avea șanse reale de calificare. „Chiar dacă ar însemna o oboseală în plus pentru jucătorii mei în perspectiva partidei cu Săgeata Năvodari, îmi doresc să ajungem la prelungiri și lovituri de la 11 metri. Dacă ajungem la penaltyuri e clar că avem șanse mult mai mari să ne calificăm”, a mai adăugat Popovici.

„Singurul regret este că nu jucăm în fața suporterilor, pe un stadion plin”

Partida din optimi se va juca pe stadionul Constantin Rădulescu din Cluj. Regulile stabilite de Federația Română de Fotbal și sponsorul oficial al Cupei României avantajează clar echipele din primul eșalon. După ce a jucat în 16-imi la Vaslui, FC Botoșani este obligată în optimi să joace la Cluj, deși provine dintr-un eșalon inferior.

„Singurul regret este că nu jucăm în fața suporterilor, pe un stadion plin. Era o mândrie și pentru suporteri noștri să vadă o echipă precum CFR Cluj. Nu pot să comentez sau să schimb eu sistemul. Înainte așa se întâmpla. Echipele mai mici jucau acasă, tocmai prin prisma asta, să atragă cât mai mulți suporteri. Nu știu câtă lume o să fie la meciul cu Sportul Studențesc dar dacă jucam cu CFR Cluj, stadionul era plin. La Cluj nu vor fi prea mulți suporteri și de asta spun că e o decizie pripită și împotriva fotbalului. Spectatorii din Cluj sunt învățați cu echipe foarte puternice. FC Botoșani nu le spune prea mult. Sperăm să le spună după meci”, a spus antrenorul principal al FC Botoșani.

Tehnicianul botoșănean consideră că nu este nicio presiune pe elevii săi și că este o șansă ca Vașvari&Co să își arate valoarea într-un meci contra unei echipe foarte puternice. „Jucăm pe un stadion pe care au venit echipe foarte importante și băieții au ocazia să se simtă fotbaliști în compania unei echipe puternice. Am discutat cu ei lucrul ăsta”, a mai spus Popovici.

Sursa: Bt online

Foto: Eduard BLAGA

Marius ANGHEL 30 Oct. 2012, 09:50 Cupa
Pe aceeași temă