Jucătorii CFR-ului rămân pe poziții și se consideră fair-play: „Aș face oricând la fel. Discuția despre rejucare mi se pare penibilă”

Marius ANGHEL 05 Dec. 2014, 11:22 Cupa

Meciul din Cupa României dintre CFR Cluj și CS Mioveni, încheiat 4-3, continuă să nască polemici. După ce au fost acuzați de lipsă de fair-play, pentru că nu au returnat balonul adversarilor și au profitat de degringoladă pentru a egala situația de pe tabelă la 3, clujenii își mențin părerea că nu au greșit cu nimic, arătând cu degetul către adversari: „Nu regret nimic. Nu mă interesează ce spun oamenii. Nu a fost lipsă de fair-play, ci o fază normală de joc. Cei de la Mioveni au tras tot timpul de timp și voiau să tragă și la acea fază. În plus, jucătorul lor care a căzut, nu mi s-a părut prea accidentat. Ei au preferat să facă tot antijoc, să lase mingea să se scurgă încet spre portar, iar noi nu mai aveam timp să egalăm. Aș face oricând la fel”, a declarat Thiago Lopes, mijlocașul CFR-ului, pentru Click.

Acesta s-a pus în locul unui jucător de la Mioveni, dar a rămas pe poziții: „Nu aș fi supărat. Trebuie să urmărești faza tot timpul și să ai mingea sub control. A fost greșeala lor, nu a noastră. E normal să fie supărați că au pierdut, dar CFR a fost mai bună, a marcat patru goluri și a meritat calificarea. Discuția despre rejucare mi se pare penibilă”.

„Ce frumos e să rămâi demn!”

Miercuri, conducerea CS Mioveni a trimis o scrisoare președintelui FRF Răzvan Burleanu prin care a solicitat rejucarea meciului de marți. În acest sens este invocat un precedent din Cupa Angliei, din 1999. La acel meci, Arsenal a câștigat cu 2-1 în urma unei faze similare, iar antrenorul Arsene Wenger a propus și i s-a acceptat rejucarea întâlnirii.

„Din punctul nostru de vedere este dramatic ce s-a întâmplat pe teren în minutul 86, atunci când CFR a marcat un gol scandalos în urma unei faze în care ei trebuiau să fie fair-play și să ne acode mingea. Așa cum vă știm, un om drept și plin de fair-play, așa cum ne-ați spus de când ați preluat conducerea FRF, vă doriți ca în fotbalul din România să domine spiritul de luptă cinstită și nu hoțiile sau măgăriile. Considerăm că dumneavoastră, prin votul încredințat de cluburile din țară, puteți să dați un exemplu și să propuneți celor două echipe rejucarea partidei. Noi, C.S. Mioveni, suntem de acord să disputăm meciul oricând, la orice oră și la orice zi, fie ea că este de Crăciun, Revelion sau Paște. Știm că este greu pentru cei de la CFR să accepte acest lucru, dar ce frumos este să rămâi demn!”, se arată în scrisoarea grupării argeșene.

Clubul antrenat de Claudiu Niculescu acuză maniera de arbitraj a lui Dragoș Istrate și cere recuzarea acestuia. „Nu vrem să încheiem fără a atrage atenția dumneavoastră și asupra unui alt aspect extrem de important. Maniera tendențioasă în care arbitrul Dragoș Istrate a condus jocul nu poate scăpa fără măsuri. Numeroasele lovituri libere acordate adversarului fără motiv dar și un penalti gratuit dat oaspeților de marți ne face să cerem recuzarea acestui cavaler al fluierului. Desigur vom înainta și către CCA un memoriu în acest sens. Ținând cont de faptul că a fost vicierea vădită, cu intenție, a rezultatului final și de faptul că investitorii, finantațorii și sponsorii noștrii vor să facă un pas înapoi, suntem convinși că veți analiza cele prezentate de noi”, se menționează în scrisoarea citată, semnată de președintele executiv al CS Mioveni, Constantin Stancu.

Articol scris de Sorina Oprițescu

Marius ANGHEL 05 Dec. 2014, 11:22 Cupa
Pe aceeași temă