Chindia a învins fără mari probleme Farul Constanța în meciul din optimile Cupei României. Cu 3-0 s-au impus la malul mării jucătorii formației târgoviștene, obținând calificarea în sferturile competiție KO, alături de Petrolul Ploiești și Dunărea Călărași.
La Constanța, Chindia a marcat prin Vlamir Berisha (39), Paul Iacob (70) și Tomas Diaz (72), ultimii doi reușind să puncteze la puține momente după ce fuseseră introduși pe teren.
După joc, antrenorul Emil Săndoi nu a părut atât de entuziasmat de performanța reușită de Chindia, accederea în sferturile Cupei României. Acesta s-a bucurat că jucătorii utilizați mai puțin în campionat în ultima perioadă s-au descurcat bine în fața Farului.
”Mă bucur pentru jucători, pentru rezultat, pentru victoria de astăzi. Era important ca unii dintre jucători să aibă 90 de minute în picioare, pentru că în timpul campionatului am jucat cu o serie de jucători cu care am fost oblicat să îi folosim etapă de etapă. Acum era al cincilea meci care se disputa la o diferență de doar trei zile. Era fantastic pentru noi, de aia am și lăsat unii dintre jucători acasă, iar ceilalți au fost pe banca de rezerve. Au intrat puțin pe final, au intrat bine, au intrat cu plusuri. Până la urmă, îi felicit pentru victorie. Dar obiectivul nostru rămâne în continuare salvarea de la retrogradare. Acesta este obiectivul nostru”, a spus Săndoi la microfonul DigiSport.
Întrebat la rândul său dacă diferența dintre echipele din Liga 2 și cele din Liga 1 este atât de mare, Emil Săndoi a spus că trebuie recunoscut acest raport de forțe, dând exemplu faptul că el a utilizat rezervele și că acestea au câștigat fără probleme.
”Nu știu ce să spun. Noi am disputat și acel baraj în sezonul trecut. Este o diferență, trebuie să recunoaștem, pentru că jucătorii noștri care au jucat mai puțin au reușit să se adapteze destul de repede și cred că vreo doi dintre ai au jucat mai mult în ultima perioadă au fost astăzi pe teren. Cred că am reușit, totuși, să ne impunem, am controlat jocul, chiar dacă fără cine știe ce ocazii. Am reușit să ne desprindem, după aceea am gestionat bine. E o victorie și vine într-un moment dificil pentru noi, pentru că știți cu ce probleme ne-am confruntat în ultima perioadă. Patru meciuri fără victorie, dar în ce condiții au fost rezultatele care au fost”, a declarat Săndoi.
Dacă Ianis Zicu a reclamat un penalty neacordat la un henț al lui Atanase, fază după care Chindia a făcut imediat 2-0, și Emil Săndoi a vorbit despre greșelile de arbitraj care se fac împotriva echipei sale în Liga 1. Antrenorul vrea VAR.
”Chiar dacă suntem setați pe ceea ce urmează, suntem în continuare amărâți, pentru că am fost dezavantajați în momente cheie și de asta suntem în situația asta. Pentru că poate nu eram, sau poate eram, dar poate nu eram în situația asta. De fiecare dată există un dacă la mijloc. Cert este că și arbitrii noștri trebuie ajutați, iar VAR nu poate decât să-i ajute, în niciun caz nu-i încurcă. Ne ajută pe noi toți”, a mai spus Emil Săndoi, care nu știe pe ce stadion joacă Chindia în următorul meci, cu UTA.
Chindia, ocupanta locului 7 în Liga 1 după 22 de etape, joacă următorul meci în campionat pe teren propriu, probabil la Ploiești, cu UTA Arad (locul 9).
Foto: Sorin Danielciuc și Ștefan Ciocan / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cupa/ianis-zicu-indurerat-dupa-ce-farul-a-pierdut-cu-0-3-meciul-cu-chindia-antrenorul-reclama-un-penalty-nu-mai-vrea-greseli-de-arbitraj-in-campionat-si-asteapta-punctele-cu-u-cluj-19168934
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cupa/8-imi-cupa-romaniei-farul-spera-sa-produca-o-noua-surpriza-sa-elimine-si-chindia-din-competitia-ko-meciul-incepe-la-ora-1430-19168893