De la personajele lui Creangă, la „personajele” lui Rădoi! Mulți dintre jucătorii cu care „U” Cluj va înfrunta Steaua au susținut în vară bacalaureatul. „Va fi mai greu ca la BAC”

Marius ANGHEL, Vlad MĂCICĂȘAN 24 Sep. 2015, 09:00 Cupa
  • Cei mai „mici” dintre jucătorii Universității Cluj, Cătălin Tarcea și Patrick Popescu (foto principal, în stânga, respectiv în dreapta), povestesc cum se vede meciul cu Steaua la 18 ani.
  • Mezinii vestiarului de la „U” Cluj sunt cu 11 ani mai tineri decât Gregory Tade, atacantul echipei campioane.
  • Universitatea Cluj – Steaua, meci ce contează pentru 16-imile Cupei României, se va desfășura pe Cluj Arena, joi, de la ora 20:30.


Dintre toți puștii cu care Universitatea va juca împotriva Stelei, doi au parte de cel mai rapid salt. N-au împlinit încă 19 ani și în urmă cu câteva luni jucau fotbal în curtea școlii. Joi au șansa să evolueze contra campioanei, pe Cluj Arena.

Trecerea de la bitumul din spatele liceului la gazonului unuia dintre cele mai moderne arene din România a fost bruscă pentru Patrick Popescu și Cătălin Tarcea. N-au timp de acomodare pentru că e timpul puștilor la Universitatea Cluj. În vară dădeau BAC-ul, dar provocarea prezentării particularităților unui personaj dintr-o opera scrisă de Ion Creangă, Marin Preda sau George Călinescu li se pare acum ușoară, în comparație cu provocarea unui meci cu Steaua. „La BAC a fost mult mai ușor, cu siguranță”, spune cu zâmbetul pe buze Tarcea. Pentru el și colegii săi, meciul cu Steaua poate fi numit BAC-ul la proba de fotbal. „Asta ne-am dorit până la urmă, să jucăm la cel mai întalt nivel. Nivelul este foarte diferit, față de juniori. Efortul este altul, calitatea adversarului este mai mare. E incredibil, dar în fotbal nu te poți aștepta niciodată la nimic”, apreciază și Patrick Popescu, comparând perioada din urmă cu câteva luni când fotbalul însemna pentru el jocurile de la juniori și cele cu prietenii.

„A fost ciudat să fim escortați de poliție și să ni se ceară poze sau autografe”

Pentru cei mai tineri componenți din lotul Universității și debutul în liga a doua a fost ceva la care doar visau, în primăvară. Cătălin Tarcea se bucură că planurile pentru o carieră în Poliție i-au fost date peste cap de selecția la echipa marea a clubului. „Mă gândeam să dau la drept și să merg la școala de Poliție sau să fac ceva pe științe exacte. Deocamdată am decis însă să mă concentrez pe fotbal. La primul meci din liga a doua a fost ciudat. A fost primul meci la care am mers cu autocarul, cu poliția în fața nostră. După meci erau niște copii care ne-au cerut să facem poze, ne-au cerut autografe… (râde), povestește Tarcea.

În luptă cu idolii lor: „Am face imposibilul, posibil”

Patrick, fiul antrenorului Marius Popescu, a bifat câteva minute și în Liga 1. Spune că nu are emoții pentru jocul de joi. A fost pregătit pentru astfel de jocuri, încă de când era un copil, de tatăl său. „E o presiune mare pe mine, pentru că tata este antrenor. Nu mi-a dat sfaturi personal, înainte de acest meci, doar ce ne-a spus tuturor. Ne-a spus că nu avem nimic de pierdut”, spune Patrick, care va avea ca adversari jucători pe care îi aprecia când îi vedea la televizor. „Îmi plac Hamrun, Stanciu, Tade, Varela. Cum ar fi dacă am bate Steaua? Am face imposibilul posibil”, spune Popescu junior.

Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
Foto: Dan TĂ‚UȚAN

Marius ANGHEL, Vlad MĂCICĂȘAN 24 Sep. 2015, 09:00 Cupa
Pe aceeași temă