Cel mai interesant meci din faza de marți a Cupei României, din punctul de vedere al rivalității între suporteri, este cel ce va avea loc la Timișoara, între Poli II și UTA.
Suporterii arădeni se vor deplasa la Timișoara, însă fanii poliști se concentrează și asupra meciului primei echipe, programat în aceeași zi, în deplasare, cu Școlar Reșița.
Șefii clubului alb-violet au încercat să organizeze un cuplaj pe stadionul „Dan Păltinișanu”, marți seară, în care prima confruntare ar fi fost Poli – Reșița, iar cea de-a doua, întâlnirea dintre satelitul Timișoarei și „Bătrâna Doamnă”. Reșițenii au refuzat însă oferta timișorenilor. „Am discutat și cu factorii locali și vrem să jucăm la noi acasă. La Reșița nu a mai fost fotbal de înalt nivel de foarte mulți ani și lumea vrea să o vadă pe Poli. Va fi și intrarea liberă. Mi-aș pune tot orașul în cap dacă aș muta meciul la Timișoara”, a spus președintele reșițenilor, Cristi Bobar.
Conducătorii lui Poli au programat, totuși, meciul Poli II – UTA de la ora 20,30, pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Jocul de la Reșița va începe la ora 17, astfel că suporterii timișoreni care vor merge la Reșița ar putea prinde și o parte din jocul de la Timișoara.