Robert Moldoveanu a dat gol și le-a arătat limba steliștilor! Fostul dinamovist și petrolist a înscris la debut pentru Chindia, dar la final a fost ”puțin supărat”: ”Este frustrant”

Marius ANGHEL 09 Aug. 2023, 01:28 Liga 2

Chindia a început meciul cu Steaua cum poate nici nu-și imagina. A obținut penalty încă din secunda 50, iar în minutul 3 avea deja 1-0. Ambele faze l-au avut în prim-plan pe Robert Moldoveanu, atacant achiziționat în această vară după ce își reziliase contractul cu prim-divizionara Petrolul, competiție în care trupa târgovișteană și jucătorul vor să se întoarcă vara viitoare.

Meciul s-a încheiat, însă, la egalitate, scor 1-1, după ce bucureștenii au egalat în minutul 90+7, prin Bogdan Chipirliu, tot la capătul unei faze controversate, ca cea de la penalty.

Robert Moldoveanu, după remiza dintre Chindia și Steaua: ”Este frustrant”

Ajuns la Chindia în această vară, Robert Moldoveanu (24 de ani) a debutat într-un meci oficial pentru noua sa echipă cu un penalty și un gol marcat în prima etapă a noului sezon al Ligii 2.

Atacantul consideră frustrant faptul că s-a ratat victoria în minutele de final, în prelungiri.

”Este frustrant, să zic așa, pentru că am luat golul la ultima fază și suntem puțin supărați, dar ăsta este fotbalul și mergem mai departe”, a spus Moldoveanu după joc, la flash-interviu.

Moldoveanu spune că Beța l-a atins din greșeală la penalty

Moldoveanu a înscris în minutul 3, din penalty, cu ceva emoții, după ce a bătut pe jos, în stânga, iar portarul Ionuț Pop a deviat mingea, însă insuficient pentru a o scoate afară. Lovitura de pedeapsă a obținut-o în secunda 50, când a căzut în careu după ce și-a dat cu stângul în dreptul, în călcâi, lovit mai întâi de stelistul Dean Beța, susține el. Reluările TV nu sunt clare, însă aceasta ar fi logica fazei.

”A dat o minge în spatele apărării, eu am fugit după ea și din greșeală m-a atins. Am căzut și a fost penalty”, a explicat, la DigiSport, jucătorul faza penalty-ului.

Ca jucător crescut la Dinamo și trecut și pe la Petrolul, două rivale ale Stelei, Moldoveanu s-a bucurat excesiv de această reușită, a sprintat spre galeria ”militarilor” și a făcut gesturi largi către fani.

”Încercăm să facem un grup unit și să ne atingem obiectivul de a ajunge în prima ligă”

În ceea ce privește actuala sa echipă, atacantul care în sezonul trecut a evoluat pentru Farul și Petrolul consideră că la Chindia este o atmosferă bună, se încearcă crearea unui grup unit, care să lupte încă din acest sezon pentru promovare.

”Atmosfera este bună, încercăm să facem un grup unit și să ne atingem obiectivul de a ajunge în prima ligă. Lupta nu va fi ușoară, dar noi trebuie să luăm fiecare meci în parte, să dăm tot ce putem și la final să ne bucurăm”, a spus Moldoveanu, care a vorbit și despre ceea ce și-a propus în plan personal la Chindia: ”Mi-am propus să joc cât mai mult și să îmi ajut echipa să marchez cât mai multe goluri până la final și să ajungem în Liga 1.”

Moldoveanu va putea juca și înscrie din nou pentru Chindia în meciul programat sâmbătă, de la ora 12:00, la Slatina, cu CSM Slatina, echipă care a început sezonul cu un succes cu scorul de 3-1 la nou-promovata CS Tunari.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-daniel-oprita-dupa-chindia-steaua-1-1-19279449

https://liga2.prosport.ro/seria-1/schimbari-in-programul-etapei-a-2-a-a-ligii-2-19279425

https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-targoviste-steaua-pe-un-stadion-plin-19279385

Marius ANGHEL 09 Aug. 2023, 01:28 Liga 2
Pe aceeași temă