Neplătiți de la începutul campionatului, sau, al returului, în cazul celor veniți în iarnă, jucătorii de la Pandurii Târgu Jiu par cei mai avantajați de Legea nr. 6/2020, care prevede acordarea a 75 la sută din câștigul salarial mediu brut. Deși componenții ultimei clasate din Liga 2 nu au contracte de muncă, ci sunt plătiți prin contract de activități sportive, portrivit Legii Educației Fizicii și Sportului nr.69/2000 cu completările și modificările ulterioare, situație în care nu achită, din suma respectivă, contribuții de pensii sau somaj, Marin Condescu – principalul creditor al CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu este convins că și aceștia vor beneficia de noua Ordonanță de Guvern adoptată pe perioada stării de urgență declarate din cauza pandemiei de coronavirus.
”Noi am făcut deja demersurile necesare, pentru ca personalul clubulului să beneficieze de cei 75 la sută din salariu mediu. Nu mă refer doar la angajați, cei care au practic contracte de muncă, ci și la jucători, chiar dacă aceștia au contracte de activitate sportivă. Și ei trebuie să beneficieze de aceeași ordonanță. Se încadrează la alt articol, dar cert e că acum vor lua bani. În mod normal, tot 75 la sută și ei. După cum se știe, la Pandurii sunt restanțe mari”, a declarat Condescu, pentru Liga2.ro.
După suspendarea campionatului, toți jucătorii de la Pandurii au plecat acasă, inclusiv fundașul francez Ludovic Erhard și mijlocașul japonez Kazuki Takahashi.
Cel de-al treilea străin din lotul echipei oltene, chinezul Lu Yeufeng a rămas blocat în țara natală, după ce, la începutul lunii decembrie, la scurt timp după încheierea etapei a 20-a, plecase acasă, în vacanță. Acesta n-a mai putut reveni în ianuarie în România, din cauza virusului apărut în China și răspândit ulterior în toată lumea.
Și jucătorii aduși de impresarul belgian Jean-Willy Ngoma, numit la finalul lunii februarie director de scouting la Pandurii Târgu Jiu, au plecat, împreună cu acesta, acasă. Jucătorii respectivi oricum nu puteau fi legitimați de clubul gorjean, care are interdicție la transferuri, din cauza datoriilor de peste 1 milion de euro către ANAF și foști jucători.