Managerul general al clubului CSMS Iași, Leontin Grozavu, a declarat, joi, că în probe la gruparea din dealul Copoului a venit jucătorul olandez de origine ghaneză Erixon Danso, care a fost coleg cu Mihai Neșu la FC Utrecht.
„Având în vedere numărul mare de jucători accidentați, căutăm soluții pentru întărirea lotului. Avem acum în probe un jucător care a fost coleg cu Neșu. E vorba de Erixon Danso, un fotbalist de 22 de ani, care poate evolua atât ca mijlocaș cât și ca atacant. Jucătorul este liber de contract și rămâne ca până săptămâna viitoare antrenorul Ionuț Popa să ia o decizie în privința sa”, a spus Leo Grozavu.
Erixon Danso, care a evoluat ultima dată la FC Utrecht, a mai jucat de-a lungul carierei la formațiile olandeze Amsterdamsche FC, FC Omniworld și Ajax Amsterdam.
La Utrecht, Danso a fost coleg cu Mihai Neșu și a jucat în 2010 împotriva echipei Steaua București, în Liga Europa.
Sursa: Mediafax