CSM Slatina este o formație cu un parcurs destul de bun până acum în Liga 2, pe locul 11 după 13 etape, cu patru înfrângeri în cont. Oltenii nu au drept de promovare în prima divizie, iar din acest motiv au alte planuri, altele decât cele care vizează accederea în SuperLigă.
Daniel Oprescu (foto principal, aplaudând la finalul meciului câștigat împotriva liderului din acel moment, Unirea Slobozia), antrenorul clubului din Slatina, a vorbit, înaintea partidei cu FK Miercurea Ciuc, de sâmbătă, și despre ce și-a propus, alături de conducere, în actuala stagiune, dar și pe termen mediu și lung.
CSM Slatina vrea să devină o echipă reprezentativă a județului, nu doar a orașului. Este singura formație din județul Olt care activează în Liga 2, dar nu are parte de susținere prea mare în partidele de acasă, adunând un număr destul de mic de spectatori în medie. Astfel, cum următoarele echipe din Olt activează cel mult în Liga 3 (Vediţa Coloneşti, Petrolul Potcoava și ACS Oltul Curtişoara, toate prezente în Seria 6), CSM Slatina e singură în această cursă despre care vorbește Oprescu.
Cu toate acestea, antrenorul a scos în evidență faptul că Slatina a tot propus jucători tineri buni în ultimii ani, un alt obiectiv al clubului. Investește în tineri, iar de-a lungul timpului au fost lansați fotbaliști care acum activează în prima divizie, precum Nicușor Bancu sau Florin Ștefan.
”Ne dorim ca, pe viitor, CSM Slatina să fie nu doar o echipă a orașului, ci a întregului județ! Slatina se află pe locul 9-10, la mijlocul clasamentului. Obiectivul numărul 1 este acelea de a da șansa celor 200 de copii de la centrul nostru de juniori, dar și tuturor copiilor din județ să joace fotbal și să facă, la un moment dat, pasul spre performanță.
Și am și aici mai multe exemple. Bancu, fundașul naționalei și căpitanul Craiovei, a fost în această postură. L-am dat Slatina și tot eu l-am dus la Craiova unde a făcut super-performanță. Mai e și Căpățână, tot de la Craiova, sau Florin Ștefan de la Sepsi.
Suntem lăudați de multă lume din fotbal și din afară că promovăm jucători tineri. Iar faptul că televiziunile ne transmit meciurile din ce în ce mai des arată că nu greșim.
Al doilea obiectiv al nostru a fost și este șansa de a le oferi suporterilor din Slatina să vadă fotbal de top cu echipe de tradiție. Am adus Steaua la Slatina, anul trecut a fost Dinamo, mai sunt Corvinul, Ceahlăul sau FC Argeș. Echipe de tradiție care înseamnă enorm pentru fotbalul românesc. Sunt două obiective care pentru mine sunt mai importante decât promovarea”, a spus Daniel Oprescu la Accent TV, citat de Radio Accent.
Clubul din Slatina are 17 puncte și se situează pe locul 11 în Liga 2 după 13 etape, la egalitate cu Chindia Târgoviște și Viitorul Pandurii, echipe între care se clasează. În următoarea rundă de Liga 2, a 14-a, echipa lui Daniel Oprescu are meci sâmbătă, de la ora 11:00, în deplasare, cu FK Miercurea Ciuc, ocupanta locului 14, cu 16 puncte.
În acest moment, CSM Slatina are trei rezultate pozitive în ultimele cinci meciuri, 1-1 cu CFC Argeș, 1-0 cu Unirea Slobozia și 3-0 cu CSC Dumbrăvița. Are și două eșecuri în acest interval, 1-2 cu Gloria Buzău și 0-4 cu CSM Ceahlăul.
”Am avut meciuri total opuse și mă refer la înfrângerea cu 0-4 în fața Ceahlăului, dar și la victoria cu 1-0 în fața liderului Slobozia. Amândouă au explicații.
Ceahlăul a avut față de noi 5 zile în plus de odihnă. Am avut și drumul lung de 10 ore cu autocarul spre Piatra Neamț și mi-am dat seama că nu e deloc în regulă. Am jucat 30 de minute bine, dar apoi am căzut fizic.
A urmat victoria cu Dumbrăvița cu 3-0, după un meci foarte foarte bun. Totul se rezumă la factorul mental. Cum reușești să îi antrenezi mental pe jucători. Aici se rezumă totul. Suntem pe drumul cel bun.
Ne-a fost foarte greu să gestionăm aspectul mental în ultimele două luni. Dar suntem pe drumul cel bun. Faptul că după eșecul de la Piatra Neamț, am învins la scor Dumbrăvița arată că i-am capacitat pe jucători și că munca pe această zonă începe să dea roade.
După mai multe meciuri în care am fost egalați în ultimul minut, am discutat cu multe persoane din oraș care mă întrebau de ce sunt supărat, mai ales că echipa juca bine și etala un fotbal plăcut. Le răspundeam că nu aveam cum să nu fiu, ținând cont că pierdeam puncte.
Cineva mi-a spus atunci că nu asta e cel mai important. Și că ar trebui să jucăm, în primul rând, pentru spectatori. M-am gândit bine și i-am dat dreptate. Și de atunci ne gândim mai ales la spectatorii noștri!”, a mai spus Oprescu, despre parcursul din acest sezon.
Foto: NewsFlux
https://liga2.prosport.ro/seria-1/in-ultimul-joc-de-acasa-din-2023-resita-intalneste-alexandria-19293696
https://liga2.prosport.ro/seria-1/metaloglobus-a-bifat-o-prima-despartire-inainte-de-pauza-de-iarna-19293694
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dumbravita-vrea-sa-revina-pe-loc-de-play-off-dupa-jocul-cu-buzaul-19293688
https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-va-juca-la-turnu-severin-si-partida-cu-unirea-dej-19293668
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-alexandria-a-reziliat-contracte-si-a-blocat-salariile-19293656
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-a-facut-strategia-de-transferuri-pentru-iarna-19293657