CSM Alexandria, primul rezultat pozitiv după patru eșecuri. Echipa lui Alin Pînzaru, revenire neașteptată contra CSM Ceahlăul: ”Îmi dă încredere că putem face meciuri bune”

Andrei PASCU 09 Oct. 2023, 15:35 Liga 2
CSM Alexandria, primul rezultat pozitiv după patru eșecuri. Echipa lui Alin Pînzaru, revenire neașteptată contra CSM Ceahlăul: ”Îmi dă încredere că putem face meciuri bune”

CSM Alexandria a reușit să ia primul punct după ce l-a numit în funcția de antrenor principal pe Alin Pînzaru. A bifat o remiză în partida din etapa a 9-a de Liga 2, cu CSM Ceahlăul, pe teren propriu, scor 2-2.

Clubul din Teleorman a revenit de la 0-2, a fost condus de trupa lui Cristian Pustai, dar a făcut o parte secundă solidă și a scos un punct.

CSM Alexandria, primul punct după patru eșecuri la rând în Liga 2: 2-2 cu CSM Ceahlăul

S-a terminat 2-0 pentru CSM Ceahlăul prima repriză, în urma a două goluri marcate de Azdren Lullaku, în minutul 9, și Matei Moraru, în minutul 23. Partea secundă a fost diametral opusă, iar CSM Alexandria a marcat pe final, de două ori în două minute.

În primă fază a redus din diferență Ștefan Cană, în minutul 78, iar Simon Petre a punctat două minute mai târziu pentru 2-2. La final, antrenorul Alin Pînzaru a tras concluziile și a fost, per total, mulțumit.

  • CSM Alexandria: Cristică – G. Crețu (C. Neagu 46′), Nicola, Perju, Cană, Mih. Stancu (cpt.), M. Ciobanu (Jerdea 85′), Împungerouă, Al. Mogoș (Nedelea 46′), Iakabfi, Dodoi (P. Simon 46′)
    Rezerve neutilizate: Brînză – Nițescu, Lupoaica, Vl. Georgescu, Gîdea

Alin Pînzaru, impresiile meciului CSM Alexandria – CSM Ceahlăul

”Principalul” a remarcat revenirea din partea secundă a jucătorilor săi, anume că au arătat că au forța să obțină rezultate pozitive în serie în etapele următoare, dar că modul în care a fost tratată prima repriză nu a fost cel mai bun.

A evidențiat faptul că golurile marcate de gruparea din Piatra Neamț au venit în urma unor erori ale jucătorilor săi.

După modul în care s-a terminat prima repriză, e un punct câștigat. Am făcut pe începutul de repriză două cadouri, a venit luna decembrie mai repede la Alexandria. Două greșeli mari, 0-2, dar mă bucură cum am abordat a doua repriză. Îmi dă încredere că putem face meciuri bune.

Echipa a arătat bine și meciul trecut, au fost momente bune și în alte meciuri, cu Steaua, la Slobozia, au fost situații bune, dar trebuia mai mare atenție la momentele cheie de joc. Nu trebuie să mai facem greșeli.

Nu pot vorbi de ghinion, norocul îl facem singuri! Până la urmă, au fost situații de a marca și nu am făcut-o, nu știu dacă e vorba de ghinion”, a declarat Alin Pînzaru la Sport Total FM.

CSM Alexandria va disputa un amical cu Concordia Chiajna

În campionatul Ligii 2, CSM Alexandria ocupă locul 19 din 20, cu 5 puncte acumulate în nouă etape, iar în runda următoare va juca în deplasare, contra CSC Dumbrăvița, ocupanta locului 5, cu 14 puncte.

Până acum, formația din Alexandria a înregistrat o singură victorie, 1-0 cu Concordia Chiajna, două egaluri, 1-1 cu Steaua și 2-2 cu CSM Ceahlăul, și șase înfrângeri, 0-1 cu Unirea Dej, 0-1 cu CSC Șelimbăr, 0-1 cu CSM Slatina, 0-1 cu Gloria Buzău, 0-4 cu Campionii FC Argeș și 0-1 cu Unirea Slobozia.

Duelul cu CSC Dumbrăvița va avea loc după pauza echipelor naționale, peste două weekenduri. Până atunci, CSM Alexandria a programat un meci amical, contra Concordia Chiajna.

E bună pauza, încă sunt la nivelul de cunoaștere a jucătorilor. Pe o mare parte din ei nu am văzut-o așa cum trebuie. Vreau să văd toți fotbaliștii într-un amical, să văd ce și cum poate fiecare, iar apoi să ne bazăm pe un schelet de bază și o bancă bună.

Trebuie să scoatem cât mai mult din etapele rămase până în iarnă. Liga 2 e un campionat echilibrat, echipe care au crescut, nivelul salarial a crescut și el. Mult mai puternic campionatul față de ce știam. Același angajament, diferit de ce e în Liga 1.

În Liga 2 e mai multă încrâncenare, jocuri fizice, dar nivelul a crescut față de perioada pe care o știam”, a mai spus Pînzaru.

Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și Info Ialomița

https://liga2.prosport.ro/seria-1/eugen-neagoe-noul-antrenor-al-campionii-fc-arges-19288234

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-tunari-si-corvinul-hunedoara-pun-punct-etapei-a-9-a-a-ligii-2-19288246

https://liga2.prosport.ro/seria-1/finaluri-de-cosmar-pentru-ceahlaul-19288243

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-claudiu-niculescu-dupa-csc-selimbar-unirea-slobozia-0-1-19288175

Andrei PASCU 09 Oct. 2023, 15:35 Liga 2
Pe aceeași temă