În fața unei echipe care nu câștigase niciun meci în play-off în primele șapte etape, ”campioana” remizelor în acest turneu avea nevoie de un punct pentru a bifa matematic promovarea în SuperLigă. Gloria Buzău chiar a condus în deplasarea de la Cisnădie, în runda a 8-a play-off-ului Ligii 2, însă a fost egalată până în pauză și mai apoi, în partea secundă, a mai primit un gol, astfel că a cedat cu scorul de 1-2 întâlnirea cu CSC Șelimbăr și își amână cel puțin încă un meci îndeplinirea obiectivului.
Ținând cont de rezultatul de ieri înregistrat de FK Miercurea Ciuc, scor 1-3 în deplasare la CS Mioveni, Gloria Buzău avea nevoie de un punct în partida de astăzi contra fostului lider din sezonul regular pentru a fi sigură de accederea în prima ligă. Șelimbărul a stricat calculele echipei lui Andrei Prepeliță, obținând prima sa victorie în play-off.
Daniel Benzar a deschis scorul pentru Gloria în minutul 13, iar Stefan Visic a semnat egalarea pentru CSC Șelimbăr, în minutul 32, și mai apoi golul victoriei, în minutul 72.
Ca și în alte partide, trupa buzoiană s-a mulțumit cu golul marcat și apoi a preferat să apere avantajul luat pe tabelă. A costat-o și de această dată, acum primul eșec în play-off.
Cu 49 de puncte, sibienii egalează Corvinul, dar rămân pe locul 3, având un golaveraj inferior, 6-10 față de 10-6. Gloria Buzău, cu 45 de puncte, rămâne pe locul 4, al doilea direct promovabil, la cinci puncte peste FK Miercurea Ciuc.
În etapa următoare, a 9-a, una intermediară, Gloria Buzău joacă acasă cu Unirea Slobozia (locul 1), marți, 7 mai, de la ora 19:00, iar CSC Șelimbăr are meci miercuri, 8 mai, acasă cu CS Mioveni (locul 6).
Foto: Valentin Macrea / Sport Pictures
Stefan Visic 32′, 72′ / Daniel Benzar 13′
CSC Șelimbăr: Al. Roșca – Gîț, Palmeș, Natea (cpt.), Fl. Mitrea – Gab. Deac (Monea 65′), Panos (Ayine 65′), Tud. Călin, Schieb (Al. D. Pop 46′) – Visic (R. Gherman 86′), Rotund (C. Soare 46′)
Rezerve neutilizate: Bumbar – Rodri Hernando, Ct. Alexe, Moussinga
Antrenor: Claudiu Niculescu
Gloria Buzău: Greab – Sg. Pîrvulescu, Dandea, Dobrosavlevici, R. Crișan, D. Dumitrașcu ( Ferraresso 83′) – Mat. Tănasă, Akhmatov (Șteau 76′), Prejmerean (Perianu 56′), Benzar (Cr. Dumitru 76′) – Chică-Roșă (cpt.)(Val. Dumitrache 76′)
Rezerve neutilizate: Lăpădat – Nadolu, Brîncoveanu, Sălceanu
Antrenor: Andrei Prepeliță
Stadion: Măgura (Cisnădie – Sibiu). Arbitru central: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe). Arbitri asistenți: Claudiu Şchiopeţ (Braşov) și Nicușor Marin (Suseni – Argeş). Arbitru de rezervă: Dragoș Nicolae Lunca (Cluj-Napoca). Observator arbitri: Zaharie Ciev (Timişoara). Delegat joc: Viorel Lolea (Reşiţa).
♦Min 90+6 Final de meci la Cisnădie, scor 2-1. CSC Șelimbăr obține prima sa victorie în play-off și strică bucuria oaspeților de a promova matematic încă de la finalul acestui joc. Cu 49 de puncte, sibienii egalează Corvinul, dar rămân pe locul 3, având un golaveraj inferior, 6-10 față de 10-6. Gloria Buzău, cu 45 de puncte, pierde primul joc în play-off și rămâne pe locul 4, al doilea direct promovabil, la cinci puncte peste FK Miercurea Ciuc.
♦Min 90 + Meciul e prelungit cu cinci minute
♦Min 89 ||| Claudiu Niculescu primește cartonașul galben pentru proteste, după ce arbitrul nu a acordat galben pentru o ținere din spate evidentă nesancționată de central
♦Min 88 ||| Raul Gherman primește și el cartonașul galben pentru o ținere din spate
♦Min 86 ⇐⇒ Ultima schimbare și la Șelimbăr. Iese atacantul Stefan Visic, marcatorul a două goluri, în aplauze. Intră fundașul Raul Gherman
♦Min 84 Minge înaltă trimisă în careul Șelimbărului, Natea deviază cu capul pe spate, Cristian Dumitru urmărește și plonjează în 6 metri, de unde deviază pe lângă poartă, în stânga. Dumitru nu a ajuns ca lumea la minge, altfel putea aduce egalarea
♦Min 84 ||| Emmanuel Ayine ajunge al doilea la minge în duelul cu Dandea, îl lovește peste picior pe fundaș și primește cartonașul galben
♦Min 83 ⇐⇒ Denis Dumitrașcu intră în locul lui Diego Ferraresso
♦Min 82 Visic se înalță și deviază în față pentru Monea, acesta avansează în dreapta și trage puternic la colțul lung, pe lângă Greab, dar și pe lângă poartă
♦Stefan Visic a marcat al 4-lea său gol în 2024 pentru CSC Șelimbăr, în 12 partide. S-a apropiat la un gol de golgheterul echipei Raul Rotund
♦Min 80 Pop trage tare din dreapta, unde a primit mingea de la Monea, care a executat lovitura liberă obținută tot de el. Greab a pus palma și a respins și cu ajutorul barei, la colțul scurt
♦Min 78 ||| Alexandru Dandea îl atacă dur pe Monea, cu un plonjon direct pe piciorul lui Monea. Arbitrul acordă doar cartonașul galben. Claudiu Niculescu și Monea protestează
♦Min 76 ⇐⇒ Trei schimbări la Gloria. Ies Adi Chică-Roșă, Daniel Benzar și Rassambeck Akhmatov și intră Valentin Dumitrache, Cristian Dumitru și Raul Șteau
♦Min 72 2-1 Monea pătrunde în dreapta și centrează în careu, în centru, unde Stefan Visic plonjează și reia cu capul din 10 metri și înscrie în stânga. Visic a sărit de lângă Crișan, jucător luat de Gloria în iarnă chiar de la Șelimbăr
♦Min 65 ⇐⇒ Dublă schimbare la Șelimbăr. Ies Gabriel Deac și Michael Panos și intră George Monea și Emmanuel Ayine
♦Min 65 Benzar bate peste poartă lovitura liberă de la 22 de metri central
♦Min 63 ||| Ciprian Natea țin din spate și primește cartonașul galben
♦Min 62 Perianu primește în careu, trage din prima din 10 metri lateral dreapta, la colțul scurt, Roșca pune corpul și respinge în corner. Faza fixă este respinsă frăă probleme
♦Min 56 ⇐⇒ La Gloria Buzău, Vlad Prejmerean este înlocuit cu Ovidiu Perianu
♦Min 53 ||| Stefan Visic îi pune o talpă lui Dumitrașcu și primește cartonașul galben, mult prea ușor
♦Min 52 Gîț are o poziție bună de a înscrie, însă trage prost din 7 metri lateral stânga, pe lângă poartă
♦Min 46 S-a reluat jocul
♦Min 46 ⇐⇒ Dublă schimbare la pauză pentru gazde. Ies Raul Rotund și Marvin Schieb și intră Casian Soare și Alexandru Pop
♦Min 45+1 Pauză la Cisnădie. 1-1 între CSC Șelimbăr și Gloria Buzău, rezultat cu care echipa oaspete devine a doua promovată matematic în SuperLigă
♦Sârbul Stefan Visic (26 de ani) este la a 3-a reușită pentru CSC Șelimbăr, echipă la care a revenit în pauza de iarnă. A fost utilizat de Claudiu Niculescu în toate cele 12 partide din acest an, iar acum este la al șaselea meci în care e titular. În precedentele cinci a fost înlocuit. A mai marcat în 3-0 la Viitorul Pandurii și 2-2 acasă cu FK Miercurea Ciuc. Câte trei goluri marcate în acest sezon în echipa sibiană au și spaniolul Rodri Hernando și românul Marvin Schieb.
♦Min 34 ||| Gabriel Deac primește cartonașul galben după ce îl atinge cu șpițul în picior pe Dobrosavlevici
♦Min 32 1-1 Diagonală în dreapta careului Gloriei, Gîț trimite din prima cu capul în fața porții, Dobrosavlevici plonjează să respingă, dar nu ajunge, iar Stefan Visic, demarcat în fața lui Dandea, deviază din 5 metri central și înscrie pe lângă Greab
♦Min 30 Pe contră, Akhmatov trimite în careu pentru Benzar, care trage la poartă, Roșca respinge în dreapta sa și Chică-Roșă nu poate ajunge la timp pentru a trimite pe poartă
♦Min 30 Greab boxează fără probleme o minge trimisă în fața porții dintr-un corner din stânga. Șelimbărul dă o replică slabă Gloriei, așa cum a evoluat în acest play-off
♦Daniel Dumitru Benzar (26 de ani), achiziționat în iarnă de Gloria Buzău, este la prima sa reușită în tricoul echipei din Crâng. A fost utilizat de Prepeliță în șapte din cele 12 meciuri disputate de Gloria în 2024. Acum e a doua partidă în care începe ca titular.
♦Min 17 Centrare în careu dintr-o lovitură liberă din stânga, Chică-Roșă câștigă duelul aerian cu Deac, însă trimite cu capul din 6-7 metri pe lângă poartă, în dreapta
♦Min 13 0-1 Dumitrașcu aruncă de la margine din stânga, în careu, pentru Chică-Roșă, care protejează în fața lui Palmeș, trimite ușor înapoi pentru Daniel Benzar, care preia scurt și șutează plasat, cu dreptul, din 13 metri ușor lateral stânga, pe lângă Panos și Călin, direct în vinclu din colțul lung. Roșca nu a avut nicio șansă. Gloria se și mai aproape de promovare
♦Min 5 Șelimbărenii încearcă o schemă la un corner din dreapta. Mingea e trimisă direct în fața careului, Călin reia din prima din 18 metri, însă o face slab, în dreapta, pe lângă poartă
♦Min 1 A început partida de la Cisnădie. Cu un punct obținut în acest joc, Gloria Buzău promovează matematic în SuperLigă
Meciul de astăzi, de la Cisnădie, programat de la ora 17:00, între CSC Șelimbăr și Gloria Buzău, din etapa a 8-a a play-off-ului Ligii 2 ar putea face cunoscută a doua echipă care bifează promovarea matematică în SuperLigă la finalul acestui sezon.
Ținând cont de rezultatul de ieri înregistrat de FK Miercurea Ciuc, scor 1-3 în deplasare la CS Mioveni, Gloria Buzău are nevoie de un punct în partida de astăzi contra fostului lider din sezonul regular pentru a fi sigură de accederea în prima ligă. Șelimbărul nu are nicio miză, evolând în turneu fără să poată promova.
Cum ieri a reușit CS Mioveni să câștige în meciul de acasă cu FK Miercurea Ciuc, CSC Șelimbăr a rămas singura echipă din play-off care până acum nu a câștigat un joc. Va încerca acest lucru în partida de astăzi cu Gloria Buzău, acesta fiind ultimul său obiectiv în acest sezon, fiindcă să termine pe locul 1, așa cum își propusese inițial, nu prea mai are șanse, fiind la zece puncte în spatele liderului Unirea Slobozia.
Mai mult, Șelimbărul joacă astăzi inclusiv pentru a rămâne pe podiumul Ligii 2. Mai are doar un punct în fața Buzăului, iar un eșec în partida directă o va coborî pe formația sibiană sub cea din Crâng.
În cele șapte meciuri din play-off, trupa antrenată de Claudiu Niculescu a obținut patru egaluri și trei remize. În runda trecută a condus la Hunedoara, dar a pierdut cu scorul de 1-3 în fața Corvinului.
Pe teren propriu, în acest turneu, Șelimbărul a înregistrat o remiză, 0-0 cu Corvinul, un eșec, 1-2 cu Unirea Slobozia, și un nou egal, 2-2 cu FK Miercurea Ciuc.
În acest moment se află pe locul 3, cu 46 de puncte acumulate în acest sezon.
De partea cealaltă, Gloria Buzău este singura echipă din play-off fără înfrângere. Are două victorii și cinci remize, patru dintre ele obținute la rând în startul turneului.
În ultima etapă, trupa antrenată de Andrei Prepeliță a câștigat cu scorul de 1-0, acasă, cu CS Mioveni, scoțând, astfel trupa argeșeană din lupta pentru al doilea loc direct promovabil. Astăzi, o poate scoate și pe FK Miercurea Ciuc din această bătălie, în situația în care obține cel puțin o remiză la Cisnădie. De atât are nevoie Gloria pentru a-și asigura promovarea matematică în SuperLigă, în condițiile în care două dintre formațiile din fața sa, Corvinul și chiar CSC Șelimbăr, joacă în play-off fără să poată promova, din cauza formei lor de organizare.
Astfel, cu cel puțin un punct obținut astăzi, contra CSC Șelimbăr, Gloria Buzău își îndeplinește obiectivul cu două etape înainte de finalul play-off-ului Ligii 2.
În deplasările din acest turneu, echipa lui Prepeliță a scos numai remize, 1-1 la Corvinul, 1-1 la CS Mioveni și 1-1 la Unirea Slobozia.
În acest moment se află pe locul 4, cu 45 de puncte acumulat. Cu o victorie, Gloria va urca pe locul 3 și poate spera apoi inclusiv la o clasare finală pe locul 2.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în meciuri oficiale de patru ori până acum. A fost un 2-1 la Avrig pentru echipa condusă atunci de Eugen Beza, în noiembrie 2011, un 1-0 la Buzău pentru trupa antrenată de Adrian Mihalcea, în octombrie 2022, un 2-1 pentru Șelimbăr, la Cisnădie, cu Claudiu Niculescu, în septembrie 2023, în sezonul regular al campionatului în curs, și un 0-0 la Buzău în turul play-off-ului.
Meciul dintre CSC Şelimbăr și Gloria Buzău va fi arbitrat de la centru de Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe), iar de la cele două tușe de Claudiu Şchiopeţ (Braşov) și Nicușor Marin (Suseni – Argeş). Arbitru de rezervă este Dragoș Nicolae Lunca (Cluj-Napoca). Observator de arbitri este Zaharie Ciev (Timişoara), iar delegat de joc este Viorel Lolea (Reşiţa).
Arbitrul Cristian Moldoveanu face parte din lotul de Liga 2, iar în acest sezon a condus 27 de meciuri din diverse competiții. Dintre acestea, din Liga 2 au fost nouă jocuri. Pe Șelimbăr a mai arbitrat-o în partidele cu Concordia Chiajna (1-0 la Chiajna), Unirea Slobozia (0-1 la Cisnădie), în sezonul regular, și cu Corvinul (0-0 la Cisnădie), în play-off, în timp ce pe Gloria a arbitrat-o în partida de acasă cu UTA (1-2 la Buzău), în Cupa României.