CSC Dumbrăvița e gazda ultimului derby timișean din sezonul regular al Ligii 2, contra Politehnicii Timișoara. Firește, ambițiile sunt mari la nou-promovată, care susține că și-a depășit foarte mult condiția, însă virusurile și bacteriile specifice finalului de februarie îi dau de furcă la debutul oficial în noul an.
Cosmin Stan și-a început conferința cu o cerere către ziariști de nu vorbi deloc de adversar, sub pretextul că nu ar vrea să-i supere. Antrenorul Dumbrăviței are mai mulți jucători cu gripă, raceală sau viroză, care iau medicamente zilele acestea.
”Vă rog frumos să nu mă întrebați de Poli. Ei având perspectiva de a deveni cea mai iubită echipă a județului, nu vreau să-i supăr. Se știe foarte bine că derby-urile între echipele din același județ nasc ambiții. Orgoliile sunt mari, ca de obicei. Noi suntem echipa care vine din urmă, și venim tare din urmă. Clubul nostru a evoluat foarte mult în ultimul timp și am făcut-o într-un timp foarte scurt. Chiar vorbeam cu cei din staff că acum un an pierdeam cu 7-0 cu Poli într-un amical. Suntem după cinci săptămâni și jumătate de pregătire, una bună spun eu. Se va vedea cât de bună la primul meci. Jucăm cu o contracandidată la retrogradare și avem nevoie de cele trei puncte. Am avut foarte multe probleme medicale. Sunt în jur de zece jucători cu probleme”, a declarat antrenorul Dumbrăviței.
Deși la Timișoara a fost o vreme primăvăratică săptămâna aceasta, pentru sâmbătă prognoza vorbește de ploi. Stan spune că terenul mai slab i-ar avantaj echipa sa, deși încearcă să practice un joc combinativ.
”N-am intrat deloc pe teren de la ultimul meci cu Unirea Constanța. Azi va fi primul antrenament. Cred că nu ne va dezavantaja. Noi suntem obișnuiți din toamnă. Pe ei cred că i-ar dezanaja, că noi suntem deja obișnuiți cu terenul, chiar dacă prin venirea celor cinci jucători jocul nostru se va schimba, vom fi o echipă care pasează mai mult și nu vom juca atât de mult pe contraatac”, a mai spus Cosmin Stan.
Venit de la Ripensia, Alexandru Piftor așteaptă acest meci contra Politehnicii. Mijlocașul a spus că derby-ul nu i-a făcut pe jucătorii celor două formații să se evite.
”Va fi un meci greu, important, contra unei echipe din Timișoara. Ei vor să iasă din acea zonă de clasament, dar și noi suntem foarte organizați, ne-am antrenat bine, am făcut o pregătire reușită și suntem încrezători că putem lua cele trei puncte. Mă simt bine la Dumbrăvița, am fost foarte bine primit de băieți și cred că putem face o treabă bună. Jucătorii de la echipe avem relații strânse, ne dorim să câștigăm, dar vorbim, normal”, a declarat Piftor, care în prima parte a sezonului a evoluat în 13 jocuri pentru Ripensia și a înscris 2 goluri..
Cu 19 puncte, CSC Dumbrăvița e pe locul 14 în Liga 2. Poli Timișoara se află pe poziția a 19-a, penultima, cu 12 puncte. Meciul de la Dumbrăvița, de pe stadionul ”Stefan Dobay”, are loc sâmbătă, de la ora 11:00. Jocul contează pentru etapa a 17-a a Ligii 2, antepenultima a sezonului regular.
Foto și video: CSC Dumbrăvița
https://liga2.prosport.ro/seria-1/suporterii-politehnicii-timisoara-au-pierdut-definitiv-procesul-cu-uta-dupa-evenimentele-de-la-derby-ul-din-2018-de-la-siria-19260881
https://liga2.prosport.ro/seria-1/paul-codrea-si-iosif-rotariu-au-fost-prezentati-oficial-la-poli-timisoara-suntem-intr-o-mare-suferinta-19260859
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cosmin-stan-a-tras-concluziile-la-csc-dumbravita-dupa-pregatirea-de-iarna-suntem-mai-buni-decat-am-fost-in-toamna-pe-poli-timisoara-o-vede-retrogradata-daca-o-invinge-in-prima-etap-19260757
https://liga2.prosport.ro/seria-1/karlo-plantak-a-refuzat-rezilierea-cu-poli-timisoara-19260812
https://liga2.prosport.ro/seria-1/prima-etapa-de-liga-2-din-2023-incepe-la-buzau-dinamo-programata-sa-joace-luni-desi-meciul-ei-are-sanse-sa-nu-se-dispute-19260616