Ciucanii, aproape de o nouă calificare în play-off după victoria cu Ceahlăul. Robert Ilyeș: ”Este doar meritul jucătorilor, au jucat cu atâta inimă într-un astfel de meci.” Eliminarea lui Csuros, contestată

Marius ANGHEL 11 Mar. 2024, 12:06 Liga 2

FK Miercurea Ciuc a obținut, duminică, pe teren propriu, o victorie extrem de importanță contra Ceahlăului, echipă pe care, astfel, o depășește în clasament cu o etapă înainte de finalul sezonului regular din Liga 2 și în fața căreia va rămâne indiferent de rezultatele lor din ultima rundă.

Cu scorul de 2-0 au câștigat harghitenii jocul din etapa a 18-a, cu toate că au evoluat în inferioritate numerică încă din minutul 30, până atunci înscriind cele două goluri care au decis ”finala finalelor”, așa cum descria partida antrenorul nemțenilor, Cristian Pustai.

Robert Ilyeș a remarcat ”inima mare” pe care o are echipa sa. Totodată, antrenorul ciucanilor este de părere că eliminarea lui Attila Csuros a fost o decizie greșită a arbitrului Adrian Cojocaru.

Robert Ilyeș, după victoria ciucanilor cu Ceahlăul: ”Sunt mulțumit de joc în totalitate”

Richard Jelena a deschis scorul în minutul 3 în derby-ul etapei a 18-a a Ligii 2, dintr-un penalty obținut de Ronai în fața lui Taraduda. Tot atacantul maghiar a mai înscris o dată în minutul 23, când a pătruns în careu pe dreapta și l-a învins la colțul scurt pe Krell. La câteva minute distanță a urmat un meleu în care au primit cartonașul galben Denys Taraduda și Attila Csuros, iar după alte trei minute căpitanul ciucanilor a fost inconștient, ținând seama de faptul că avea deja un cartonaș galben, l-a ținut de tricou pe Patrick Petre, chiar în fața careului lui Gyenge, iar arbitrul a acordat al doilea galben și l-a eliminat pe fundaș în minutul 30.

Echipa lui Robert Ilyeș s-a descurcat extraordinar chiar și în inferioritate și fără ca Robert Ilyeș să facă vreo modificare de jucători pentru a acoperi locul liber din defensivă survenit în urma eliminării lui Csuros. Mai mult, ciucanii și-au mai creat câteva situații de a marca, chiar au avut o bară transversală în minutul 72, cu un șut al lui Anderson Ceara tocmai de pe linia de la mijlocul terenului, iar victoria aproape că îi califică în play-off.

FK Miercurea Ciuc a făcut în acest meci extrem de important, în care a evoluat în inferioritate numerică din minutul 30, poate cel mai bun joc al său din acest sezon, cât și unul dintre cele mai bune de când activează în Liga 2.

”A fost o luptă grea. Pot să spun că este doar meritul echipei, jucătorilor, că au jucat cu atâta inimă într-un astfel de meci, în care, nu știu exact minutul, am rămas în zece oameni și că, fiind doar în zece, am prestat un joc bun și în repriza secundă, în care am avut contraatacurile noastre, dar și o bară. Așa că sunt mulțumit de joc în totalitate”, a comentat Robert Ilyeș după joc.

La eliminarea lui Csuros ”nici nu a fost fault”, e de părere Ilyeș

Un punct critic al meciului a fost cel din minutul 30, când căpitanul harghitenilor din acest joc, în lipsa lui David Kelemen, Attila Csuros, principal căpitan în urmă cu două sezoane, a fost eliminat după ce a primit două cartonașe galbene în decurs de trei minute. Dacă primul a venit în urma unui conflict între jucători, al doilea a fost primit de fundaș după ce l-a tras ușor de tricou în spate pe Patrick Petre, la o minge pierdută de ciucani în fața propriului careu și în care fostul dinamovist voia să pornească un contraatac.

Ținerea lui Csuros a fost aproape nesemnificativă, însă Petre, probabil știind că fundaș tocmai primise cartonaș, a simulat că nu mai putea alerga și s-a oprit, gesticulând către arbitrul. Adrian Cojocaru a scos din nou ”galbenul” și l-a eliminat pe Csuros, ușor, dar acoperit de regulament.

”Un singur lucru mă necăjește, că l-am pierdut pe Csuros, în urma unui cartonaș roșu, care, din nefericire, nici nu a fost. Nici nu a fost fault, am revăzut faza. Cu toate că a fost o greșeală de arbitraj, trebuie să o acceptăm.

În schimb, ceea ce pentru mine este cel mai important, este că văd cum crește echipa de pe o zi pe alta și are inimă din ce în ce mai mare”, a spus Robert Ilyeș.

FK Miercurea Ciuc, în victoria cu Ceahlăul: Gyenge – J. Nagy, Csuros (cpt.), Apro, Gal-Andrezly – Jebari (B. Pinter 76′), Vereș – Ronai (Balogh 86′), Bakoș (Gergely 86′), Babati (Anderson Ceara 19′) – Jelena (Makrai 76′). Rezerve neutilizate: Karacsony – Vita, Szondi, A. Nistor.

Ilyeș a câștigat duelul de pe margine cu Pustai!

Pe lângă importanța celor trei puncte din acest meci, a fost și un duel interesant privind antrenorii celor două echipe. Robert Ilyeș, un fost fotbalist important român, aflat la început de carieră ca antrenor, l-a avut ca oponent pe Cristian Pustai, un experimentat antrenor în fotbalul românesc.

”Dânsul este un profesionist desăvârșit, mult mai experimentat decât mine. Se știe că sunt la început de carieră, este primul meu an ca antrenor principal la seniori (n.r. – probabil a vrut să spună primul sezon început din prima etapă, fiindcă a condus echipa și în sezonul trecut de Liga 2, dar nu de la început). Așa că sunt bucuros că l-am învins, dar lucrul încă nu este finalizat.

A mai rămas de jucat meciul din ultima etapă, meci pe care ne dorim să-l câștigăm deopotrivă, pentru a ajunge sută la sută în play-off”, a declarat antrenorul ciucanilor.

FK Miercurea Ciuc joacă la Dumbrăvița în ultima etapă a sezonului regular

Cu 31 de puncte acumulate, FK Miercurea Ciuc a urcat pe locul 5, două poziții față de cum începea etapa, acum fiind la egalitate cu Gloria Buzău, dar pe care nu o poate depăși din cauza golaverajului mai bun, 26-21 față de 18-13. Acestea ar putea fi depășite astăzi de CS Mioveni, dacă aceasta își va câștiga meciul de acasă cu Steaua (ora 17:00).

Calificarea în play-off încă se joacă, în ultima rundă ciucanii urmând să întâlnească în deplasare CSC Dumbrăvița (locul 15, 22 puncte), care în această etapă a câștigat cu 2-0 în deplasare la Concordia Chiajna.

  • În precedentele patru sezoane în care s-a aflat în Liga 2, FK Miercurea Ciuc a evoluat o singură dată în play-off, la finalul ediției 2020/21, când a terminat pe locul 5 în acest turneu, atunci promovând FCU Craiova și Rapid, iar CS Mioveni a câștigat barajul de promovare cu FC Hermannstadt, în timp ce Dunărea Călărași, cu Pustai pe bancă, l-a pierdut pe cel cu FC Voluntari.

Declarațiile lui Robert Ilyeș, Szilard Gyenge, Janos Nagy și Cristian Pustai, după FK Miercurea Ciuc – Ceahlăul 2-0:

Foto și video: FK Miercurea Ciuc

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-miercurea-ciuc-a-castigat-finala-pentru-play-off-cu-ceahlaul-19302349

https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-unirea-slobozia-si-fk-miercurea-ciuc-ceahlaul-meciurile-zilei-in-liga-2-19302218

https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-18-liga-2-19302008

Marius ANGHEL 11 Mar. 2024, 12:06 Liga 2
Pe aceeași temă