CSC Dumbrăvița a cedat în etapa 13 a Ligii 2, sâmbătă, în deplasare la Chindia Târgoviște, cu scorul de 1-3.
Meciul a avut un caracter aparte pentru bănățeni, căci Cosmin Stan nu a putut să fie pe bancă, în urma unei suspendări, așa că managerul Florin Macavei a fost cel care i-a ținut locul ”principalului”, și tot el a tras concluziile după joc.
Înainte de meci, Cosmin Stan vorbea despre jocul bun al echipei sale în deplasări, dar și că speră să profite de situația mai puțin bună pe care o traversează Chindia, însă Dumbrăvița s-a ales cu un nou eșec, așa cum s-a întâmplat și sezonul trecut, tot la Târgoviște, atunci cu 0-4.
Timișenii, așezați într-un 4-4-2 neutilizat anterior în acest sezon, au avut ceva control asupra jocului, dar degeaba, căci în minutul 21 Chindia a dat primul gol, și nu Modan, care avusese ocazii aterior.
Florea a centrat din dreapta, iar Ivan Pesic a marcat cu capul din 5 metri, pe lângă bara porții lui Trifon. Au urmat alte ocazii ale Chindiei. Un șut al lui Tache a fost parat de Trifon, iar, apoi, portarul a intervenit și la un șut al lui Iulian Roșu.
În replică, în minutul 39, Paulevici a șutat puțin peste bară. Ultima mare ocazie a primului mitan a fost însă tot a gazdelor. După un corner executat de roșu, Florea a reluat în forță, dar Trifon a scos de sub transversală.
Fără Cosmin Stan pe bancă, s-au făcut patru modificări la pauză, destule de multe, în tabăra oaspeților. Și nu au avut efectul scontat. Tot Chindia a dat gol în minutul 56. Roșu a centrat tot din dreapta, iar Răzvan Tache a reluat din cădere, faultat, sub transversală. De altfel, s-ar fi dat penalty dacă nu se marca, deoarece Tache a fost faultat clar în careu.
A fost cam ”bulevard” pe flancul stâng al Dumbrăviței, căci tot din dreapta s-a centrat la golul trei. Simion a trimis, iar Ivan Pesic a înscris cu capul, din careu.
Trifon a ieșit în evidență și în minutul 78, la o acțiune a lui Atanase. Până la urmă, în minutul 82 oaspeții au dat gol și la o fază la care, după o centrare a lui Ekmekci, Dragan Paulevici a driblat prin careu și a băgat mingea în plasă. Ulterior, timișoreanul Contra, portarul Chindiei, a aparat o altă ocazie a lui Paulevici, în timp ce Trifon s-a descurcat în fața lui Danu și Petre.
Deoarece Stan a fost suspendat, după joc a dat declarații Macavei, care a spus clar că echipa a jucat slab.
”O victorie meritată a gazdelor. Din păcate pentru noi, am făcut un meci slab. Dar acesta e fotbalul, se întâmplă și astfel de momente. Trebuie să mergem înainte, vine și această pauză și sper să revenim apoi acea echipă muncitoare și luptătoare din etapele trecute. Am avut, din păcate, foarte puține ocazii mari, situații clare de poartă, pentru a emite pretenții. La pauză, staff-ul a operat patru modificări, dar din păcate nici cei ce au intrat nu s-au ridicat la nivelul jocului. De altfel, nici echipa în ansamblul ei nu s-a ridicat azi la nivelul jocului. Cum spuneam, trebuie să băgăm capul în pământ, să redevenim acea echipă muncitoare, să nu ne considerăm mai mari decât am putea fi. Noi tot ce am realizat în acești ani am făcut pe muncă și pe o bună organizare a clubului. Vine pauza competițională, avem timp să ne lingem rănile și să redevenim echipa serioasă de până acum. 100 la sută, potențialul echipei e mult mai mare decât ceea ce am arătat azi, o spun și rezultatele din acest sezon”, a declarat managerul Dumbrăviței, citat de site-ul clubului.
CSC Dumbrăvița, în eșecul cu Chindia: Trifon – Burdeț (L. Bodri 46′), Scutaru, Zurbagiu (cpt.), Anișorac (Ekmekci 46′) – Vasluian, Bg. Sima (Adam 75′), Salhi, Paulevici – Martinov (Apro 46′), Modan (Pădurariu 46′). Rezerve neutilizate: Iliescu – Ghinescu, Cibi, Andr. Olaru.
Așadar, în urma acestui rezultat, CSC Dumbrăvița a rămas cu 15 puncte în 13 jocuri și a căzut pe locul 12, momentan, în Liga 2.Chindia, cu 14 puncte obținute în 12 jocuri ocupă locul 13.
Echipa timișeană, la al doilea eșec la rând și fără victorie de trei etape, va juca, marți, un amical cu Jimbolia, echipă din Liga 5 Timiș. După pauza prilejuită de meciurile internaționale, CSC Dumbrăvița va primi, în data de 23 noiembrie, vizita Șelimbărului, clasată pe locul 18, cu 10 puncte obținute în 12 partide.
Foto: CSC Dumbrăvița