Metaloglobus rămâne un adversar dificil pentru Steaua! Remiza l-a mulțumit pe Ianis Zicu: ”E un punct care ne ajută”

Marius ANGHEL 11 Nov. 2024, 23:57 Liga 2

Metaloglobus continuă să fie o echipă greu de învins de Steaua. În patru jocuri oficiale disputate de cele două echipe în patru sezoane, trupa antrenată de Daniel Oprița s-a impus o singură dată (3-1), chiar prima dată, iar în următoarele trei întâlniri s-au consemnat remize, 1-1, 1-1 și 0-0. Acesta din urmă a fost rezultatul înregistrat luni după-amiază în jocul desfășurat la Clinceni, în etapa a 13-a a ediției 2024-2025 a Ligii 2.

Metaloglobus și Steaua și-au împărțit reprizele în meciul disputat la Clinceni, iar ocazii la poartă au fost rarisime și nepericuloase.

Partida a fost derby-ul de clasament al etapei, iar după încheierea sa Ianis Zicu s-a declarat mulțumit cu punctul obținut.

Metaloglobus, o nucă tare în meciurile cu Steaua. Remiza din acest sezon, a treia la rând în întâlnirile directe, l-a mulțumit pe Ianis Zicu

Steaua a dominat autoritar jocul în prima parte a întâlnirii de la Clinceni, iar repriza secundă a fost abordată altfel. Metaloglobus a fost lăsată să conducă jocul, iar trupa lui Daniel Oprița a încercat cartea contraatacului, lucru care în prima repriză nu-i ieșise deloc echipei lui Ianis Zicu. Steliștii au ajuns la finalizare și în noua situație, dar ocazii cu adevărat periculoase nu au avut nici unii, nici alții.

Evident, la modul în care s-a desfășurat meciul, remiza a mulțumit ambele tabere, chiar dacă Oprița, de exemplu, s-a umflat în pene după joc și a spus că el voia victoria. Cine nu ar vrea victoria? Evident că și Zicu și-o dorea, dar nu a făcut declarații ca să impresioneze publicul, ci a remarcat, mai degrabă, faptul că echipa sa nu a primit gol în ultimele trei meciuri. Ba chiar el putea să fie chiar mai supărat decât Oprița, ținând cont că Metaloglobus are un atac mai percutant decât Steaua. Totuși, a avut în față cea mai bună defensivă a campionatului.

”A fost o partidă dificilă, am întâlnit un adversar puternic, care nu a mai pierdut din martie (n.r. – 0-2 cu CS Mioveni în marție 2024, în penultima etapă a sezonului regular trecut). Au primit sezonul acesta doar patru goluri. Acest punct mă mulţumeşte. Prima repriză a fost controlată de ei, a doua de noi.

Cred că este un rezultat echitabil. Suntem două echipe care ne-am propus să intrăm în play-off. Noi avem avantajul că putem promova. Mai sunt opt etape şi sperăm să ne îndeplinim obiectivul”, a spus Ianis Zicu, citat de DigiSport.

  • Metaloglobus, în remiza cu Steaua: Gavrilaș – Kouadio, Gab. Dumitru, Caramalău, Andr. Sava – Dav. Irimia, Junior Morais (Issah 66′), Honciu (cpt.)(Ad. Sîrbu 88′), Zakir (Visic 46′) – Ekollo, Huiban (Rz. Milea 75′). Rezerve neutilizate: Nedelcovici – D. Sandu, Ad. Nicolae, Rz. Florea, Rob. Neacșu.

Metaloglobus și Zicu, cu gândul la play-off

Metaloglobus este la al doilea egal înregistrat în acest sezon și primul la scorul de 0-0. Trupa lui Ianis Zicu are o serie de trei jocuri la rând în care nu a primit gol, iar, per total, este la al șaselea meci fără gol în 12 partide disputate în acest sezon în 13 etape.

Față de runda trecută, echipa mutată la Clinceni este în cădere o poziție în clasament, de pe locul 3 pe 4, cu 23 de puncte acumulate în 12 jocuri. Are trei puncte în fața celor trei formații aflate imediat sub locurile calificabile în play-off, CFC Argeș, CS Afumați și Corvinul, doar Argeșul având un meci în plus disputat față de restul cu care este la egalitate.

”Ne gândim să intrăm în play-off. Ca să promovezi, trebuie să fii în play-off. Mai sunt echipe în spatele nostru care fac puncte, o să fie meciuri directe. E un punct care ne ajută”, a mai spus Zicu.

Etapa viitoare, a 14-a, programată peste două săptămâni, Metaloglobus are meci în deplasare la CSM Focșani (locul 19, cu 10 puncte acumulate în 13 partide), echipă care în jocurile de acasă, de când a fost preluată de Sorin Colceag, adică două, a câștigat de fiecare dată cu 1-0.

Foto: Gică Flușter / Sport Pictures

Marius ANGHEL 11 Nov. 2024, 23:57 Liga 2
Pe aceeași temă