CS Mioveni pregătește câteva achiziții în această perioadă, după reunirea care a avut loc în prima zi din actuala săptămână. Clubul este în discuții avansate cu doi jucători cu experiențe în prima ligă și în Liga 2, iar acordurile ar putea fi anunțate în zilele următoare.
Președintele clubului, Dumitru Olteanu, și antrenorul Mioveniului, Constantin Schumacher, au vorbit despre ce urmează la echipă din perspectiva întăririlor, dar și a plecărilor.
Lista despărțirilor poate fi mai stufoasă la CS Mioveni, mai ales că restanțele pot face jucătorii să ceară în continuare plecările, așa cum s-a întâmplat până acum cu mijlocașii Luca Tincău (22 de ani) și Claudiu Pleșa (19 ani), dar și cu fundașul Alexandru Dandea (35 de ani). Rezilierea cu Dandea a fost anunțată în exclusivitate de Liga2.ro, care ar putea continua în divizia a doua, la Gloria Buzău, dar fotbalistul a declarat că ia în calcul chiar și un acord în prima divizie.
Poate urma și fundașul Marius Tomozei (33 de ani). Situația lui este incertă, după cum a declarat Schumacher, care îl vrea și pentru partea a doua a sezonului. Speră să îl convingă să continue, dar totul e la decizia lui Tomozei, mai ales că are deja trei luni de restanțe.
Însă, Tomozei, venit în vară la CS Mioveni, de la Dinamo, nu a jucat prea mult în prima parte a stagiunii, doar patru meciuri (91 de minute), fiind parte din echipa de start doar într-o singură partidă.
”Revenim după o perioadă lungă de vacanță, o lună și ceva, jucătorii sunt motivați, sper să fie pregătiți mental. (…) E prima zi de antrenament, mâine (n.r. – marți, 16 ianuarie) va fi vizita medicală, vom avea șapte meciuri de pregătire, o să fie un cantonament centralizat în localitate și vom încerca să ajungem la potențialul maxim fizic.
La capitolul plecări cea mai mare problemă e Dandea. I-am dat drumul, chiar dacă am avut o relație super ok cu el. Ne-a rugat să îl lăsăm să plece mai aproape de casă. A fost un jucător care ne-a ajutat mult. Tincău, la fel, a plecat să joace, să aibă minute, Pleșa e un jucător tânăr, nu prea a jucat la noi.
Cu Tomozei suntem în discuții, să vedem dacă va mai rămâne sau dacă va dori să fie mai aproape de casă”, a spus Constantin Schumacher, iar președintele Dumitru Olteanu a oferit câteva detalii cu privire la primele veniri.
Sunt purtate discuții cu fotbaliști cu meciuri în SuperLiga de-a lungul carierei. Negocierile sunt dificile, cu siguranță, și din cauza problemelor financiare pe care le are CS Mioveni.
”Ca în orice astfel de perioadă, sunt și plecări, și veniri. Certe sunt două plecări, Dandea și Tincău (n.r. – și plecarea lui Pleșa este certă). Dandea e o pierdere, e un jucător care ne-a ajutat mult, dar a avut altă opțiune, o altă echipă, care i-a oferit un salariu mai mare decât ce am putut să îi oferim noi. Ne-am despărțit amiabil.
Vor fi și veniri, trei – patru, vom acoperi posturile deficitare, suntem în discuții cu doi jucători importanți, care au jucat și în Liga 2, și în Liga 1. Sper ca până mâine – poimâine să îi aducem, un atacant, un fundaș central. Așa vom închide lista de achiziții”, a spus Olteanu.
În urma celor 26 de puncte acumulate în primele 15 etape de Liga 2, CS Mioveni este pe loc calificabil în play-off, pe 4, la șase puncte de liderul din acest moment, CSC Șelimbăr. În runda următoare, a 16-a a sezonului regular, prima din 2024, CS Mioveni va primi vizita formației CSM Alexandria, locul 19, penultimul, cu numai 8 puncte.
Până atunci, CS Mioveni se va pregăti doar pe plan local. Va face cantonamentul acasă, în perioada 30 ianuarie – 9 februarie, iar amicalele stabilite sunt următoarele: cu Flacăra Horezu (24 ianuarie), Metaloglobus (27 ianuarie), FC Pucioasa (31 ianuarie), AFC Câmpulung Muscel (3 februarie), ACSO Filiași (7 februarie), CFC Argeș (7 februarie) și SCM Râmnicu Vâlcea (17 februarie).
Foto și video: CS Mioveni
https://liga2.prosport.ro/seria-1/jucatorii-chindiei-au-protestat-la-reunire-19297440
https://liga2.prosport.ro/seria-1/campionii-fc-arges-l-a-vandut-pe-grigore-turda-la-fc-voluntari-19297438
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dragos-balauru-ar-putea-pleca-de-la-csm-alexandria-19297431
https://liga2.prosport.ro/seria-1/razvan-tincu-a-respins-oferta-ceahlaului-19297433
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-s-a-reunit-cu-aceleasi-probleme-19297426
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-l-a-convins-pe-florin-purece-sa-semneze-19297420