CS Mioveni s-a reunit și ea, luni, 15 ianuarie, iar președintele Dumitru Olteanu și antrenorul Constantin Schumacher au vorbit, printre altele, și despre problemele financiare. Cei doi au confirmat informațiile cu privire la restanțele salariale, despre care Liga2.ro a scris încă de zilele trecute.
Aceștia au fost încrezători că situația se va rezolva, chiar dacă jucătorii nu au primit bani de sărbători și încă așteaptă plata anumitor salarii, dar nu se știe câte.
Așa cum era de așteptat, CS Mioveni așteaptă banii de la autoritățile locale, urmând ca la finalul acestei luni – începutul lunii februarie să fie făcut bugetul Primăriei Mioveni. Atunci va cunoaște echipa de fotbal câți bani va primi, iar ulterior, după ce va intra prima tranșă în conturile clubului, jucătorii vor vedea primele salarii sau un procent din sume.
Cert este că Mioveni încă speră la calificarea în play-off-ul Ligii 2, chiar dacă în curând se vor face patru luni de restanțe și poate va fi depășit și acest termen. CS Mioveni are șansa să fie deja în primele șase, pe locul 4 mai exact, cu patru puncte peste locul 6, Steaua, iar în prima etapă din 2024 va avea, teoretic, un meci la îndemână, cu penultima clasată, CSM Alexandria, acasă.
Dumitru Olteanu a declarat că un succes va duce CS Mioveni foarte aproape de play-off, obiectiv pe care îl consideră realizabil în ciuda celor întâmplate la nivelul finanțelor.
(…) ”Mai sunt patru etape, trebuie să acumulăm cel puțin cinci puncte pentru a accede în primele șase. Suntem pe 4 și sper ca ce am acumulat până acum să se vadă în ultimele patru etape, să rămânem în primele șase echipe. Ar fi un lucru deosebit, pentru că la începutul campionatului aveam obiectiv 8-12.
Băieții și conducerea tehnică merită felicitări pentru cum s-au prezentat, au demonstrat forța acestui grup, ducând la reușitele care ne arată locul din clasament. Șansele la top șase sunt realiste, îmi doresc foarte mult să rămânem acolo. E foarte important primul meci, cel cu Alexandria, pe care trebuie să îl câștigăm. Astfel, totul va deveni mult mai ușor.
Sfârșitul de an ne-a găsit descoperiți, noi avem ca principal finanțator Consiliul Local. În lunile noiembrie și decembrie nu s-au mai putut face rectificări bugetare și astfel… nu am avut posibilitatea de a atrage alte finanțe. Acest început de an… așteptăm aprobarea noului buget.
Le-am spus băieților că bugetul se va aproba la 31 ianuarie – 1 februarie și sper să rezolvăm toate problemele apărute anul trecut”, a spus Dumitru Olteanu la reunire.
Deși este clar că problemele vor apăsa pe ce va însemna evoluțiile echipei în Liga 2 și în privința șanselor la play-off în primă fază, Constantin Schumacher este convins că jucătorii se vor mobiliza și vor îndeplini, până la urmă, obiectivul schimbat pe parcursul sezonului.
Antrenorul s-a încurcat puțin când a fost întrebat de bani și de situația restanțelor, dar a declarat că a primit asigurări că în această săptămână vor fi plătite câteva salarii.
”Jucătorii au venit motivați, sper să fie pregătiți mental, pentru că știu că a fost o perioadă grea pentru ei, nu și-au primit salariile și cred că nu le-a fost bine în această perioadă. Dar, ei sunt profesioniști, au dorit să rămână cu toate problemele la club, le mulțumesc pe această cale și sunt convins că vom face treabă bună și de acum înainte. (…)
În această săptămână sper să se rezolve câteva probleme financiare, să poată să fie și ei mult mai motivați, pentru că nu e ușor să te întorci după o perioadă lungă în care nu ai primit banii. Sunt sigur că vor fi mult mai deschiși jucătorii și sunt sigur că vor primi… nu știu ce salarii vor primi, dar sunt sigur că… va fi bine”, a afirmat Schumacher.
Cu toate că nu are liniște la nivel financiar, CS Mioveni își face planuri și pentru câteva achiziții pentru această pauză de iarnă. Dumitru Olteanu și Constantin Schumacher au declarat că vor veni fotbaliști cunoscuți în Liga 2 și chiar în prima divizie.
CS Mioveni a stabilit câteva meciuri amicale. În perioada 30 ianuarie – 9 februarie va merge în cantonament pe plan local, iar printre adversarii din teste, șapte la număr, se află și doi din Liga 2, Metaloglobus și Campionii FC Argeș.
Foto și video: CS Mioveni
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-l-a-convins-pe-florin-purece-sa-semneze-19297420
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-demersuri-pentru-obtinerea-dreptului-de-promovare-19297416
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/se-aduc-modificari-la-accesul-in-complexul-sportiv-steaua-19297410
https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-a-anuntat-cei-noua-jucatori-de-care-se-desparte-19297406
https://liga2.prosport.ro/seria-1/isaac-nortey-a-semnat-cu-cfc-arges-19297402
https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-printre-ultimele-echipe-din-liga-2-care-se-reunesc-19297398