Administratorul judiciar al FC Rapid, Cristina Andronache, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, după obținerea licenței pentru Liga I la TAS, că primul lucru pe care îl va face din banii care vor intra în cont din drepturile TV va fi să plătească salariile jucătorilor.
„Sunt extrem de bucuroasă că am reușit să câștigăm licența la TAS. Este o veste extraordinară pentru toți cei care iubesc Rapidul. Vom juca în Liga I acolo unde este locul acestei echipe minunate. Jucătorii au dat dovadă de caracter și au luptat pe teren până la capăt. Ei s-au achitat de promisiune și au promovat pe teren. Iar azi ne-am achitat și noi de promisiune câștigând licența în instanță. Vreau să le transmit că în acest moment mă gândesc la ei. Din primii bani care vor intra în contul clubului, cei din drepturile TV și cei din transferul lui Alexandru Ioniță, le vom plăti restanțele salariale. Știu prin ce au trecut, sunt conștientă cât de greu le-a fost să joace fără să fie plătiți și țin să le mulțumesc pentru că au fost înțelegători”, a afirmat, pentru MEDIAFAX, Cristina Andronache.
FC Rapid va încasa din drepturile TV ca urmare a participării în Liga I suma de aproximativ 850.000 de euro. De asemenea, gruparea giuleșteană așteaptă ca FC Astra Giurgiu să îi vireze în cont suma restantă în valoare de 300.000 de euro din transferul mijlocașului Alexandru Ioniță II de la sfârșitul anului trecut. Fotbaliștii rapidiști au de primit salariile pentru ultimele opt luni.
Viorel Moldovan, al cărui contract cu FC Rapid expiră astăzi, este prima opțiune pentru ocuparea funcției de antrenor principal pentru sezonul viitor, a anunțat administratorul judiciar. „Contractul lui Viorel Moldovan expiră azi, 30 iunie. Deci el este încă antrenorul Rapidului. Și vom face totul, absolut totul pentru ca el să rămână. El este opțiunea numărul 1, 2, 3 până la 10 pentru Rapid. Viorel Moldovan a contribuit enorm la această promovare în Liga I, este meritul lui și vrem să continue. Vom avea o discuție cu el și cred că îl vom convinge”, a afirmat Cristina Andronache.
Gruparea FC Rapid a câștigat, luni, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, litigiul cu Federația Română de Fotbal, forul de la Lausanne acordând licența clubului giuleștean pentru ediția 2014-2015 a Ligii I. De asemenea, FRF a fost obligată de TAS la plata unor despăgubiri către FC Rapid în valoare de 12.000 de franci elvețieni, reprezentând taxe de judecată.
Articol scris de Marius ȚONE (Mediafax)