Cristian Todea recunoaște că a avut o satisfacție când a învins UTA, echipă la care a jucat și a fost antrenor, dar și că îi dorește promovarea: ”Merită locul pe care-l ocupă.” Cum vede continuarea Ligii 2 și când îi dă Dunării Călărași șanse la revenirea în Liga 1

Marius ANGHEL 02 May. 2020, 14:07 Liga 2
Cristian Todea recunoaște că a avut o satisfacție când a învins UTA, echipă la care a jucat și a fost antrenor, dar și că îi dorește promovarea: ”Merită locul pe care-l ocupă.” Cum vede continuarea Ligii 2 și când îi dă Dunării Călărași șanse la revenirea în Liga 1

De aceeași părere cu antrenorul Cristian Pustai, că sezonul de Liga 2 ar trebui să fie continuat cu toate cele 14 etape rămase de disputat în această ediție, una dintre variantele existente în acest moment, este și ajutorul său de la Dunărea Călărași, Cristian Todea. ”Secundul” echipei din Bărăgan e convins că echipele vor fi suprasolicitate și e de părere că cine se va adapta mai repede va avea câștig de cauză în final.

”Este destul de complicat, fără îndoială. Îmi doresc totuşi să se joace meciurile care au mai rămas în calendar, deşi condiţiile nu vor fi cu siguranţă cele cu care eram obişnuiţi. Având în vedere perioada prin care trecem, va trebui să ne adaptăm. Eu zic că echipele care se vor adapta cel mai repede vor reuşi să aibă şi rezultate satisfăcătoare”, e de părere Todea într-un interviu postat de site-ul oficial al Dunării Călărași, acesta precizând și că, în această perioadă, jucătorii se antrenează fiecare cum poate și sunt urmăriți prin intermediul platformei ZOOM.

”Secundul” Dunării regretă întreruperea campionatului, fiindcă simțea că echipa se afla într-un moment bun, în ciuda faptului că în cele trei meciuri desfășurate în 2020 obținuse doar patru puncte. ”Starea de spirit era una care începea să reintre pe un făgaş bun. Au fost două pierderi, doi jucători destul de importanţi pentru noi, mă refer la Crişan şi Ekollo (n.r. – ajunși la UTA, respectiv Petrolul) şi a trebuit să regândim un pic aspectul tactic. Dar după meciul de la Ploieşti (n.r. – pierdut cu Petrolul cu 2-0), aşa cum ai spus scorul nu reflectă rivalitatea din teren, am reuşit să ne revenim. Am câştigat cu Csikszereda (n.r. – 2-1 la Călărași) în ultimul minut, la Timişoara am remizat cu Ripensia (n.r. – 1-1), am avut o revenire bună ceea ce denotă că jucătorii au o combativitate apreciabilă. Sunt jucători competitivi care nu-şi doresc să piardă, dimpotrivă, să câştige chiar dacă în momentul de faţă suntem undeva la mijlocul clasamentului. Fără să mai avem şanse mari la primele locuri, dar nici să ne gândim cu groază la retrogradare. Şi atunci, ar putea să intervină o stare de plafonare, dar, din fericire, n-am văzut-o la meciurile pe care le-am jucat deja”, a spus Cristian Todea.

Todea, satisfăcut că a bătut UTA, fosta sa echipă, căreia îi dorește, însă, promovarea

Fost jucător, antrenor secund, dar și antrenor principal la UTA, Cristian Todea a reușit în acest sezon, alături de actuala sa echipă, Dunărea Călărași, să învingă la Călărași formația care i-a dat o mulțime de satisfacții în cariera sa. Cu 1-0 a câștigat Dunărea meciul cu liderul Ligii 2, provocându-i al treilea eșec în acest sezon. Acest rezultat i-a produs o satisfacție aparte lui Todea, care recunoaște însă că ține pumnii ”Bătrânei Doamne” să promoveze în Liga 1.

”Îmi doresc ca UTA să promoveze, dar, în acelaşi timp, mă bucur că a câştigat echipa la care sunt antrenor. A fost o satisfacţie personală, mai cu seamă că UTA era şi atunci pe primul loc. Noi, nu doar că am câştigat un meci, dar am demonstrat că avem şi o echipă cu capacitate bună. Eu zic că am dominat meciul. UTA a avut, poate, o mare ocazie în startul disputei, dar eu zic că am avut o evoluţie mult mai bună decât ei. Per ansamblu, zic că am reuşit să construim ceva din vară de când ne-am apucat de treabă şi am reuşit să închegăm un lot având în vedere că am plecat la drum cu trei-patru jucători legitimaţi la club. A fost o perioadă grea, băieţii s-au implicat, au muncit. Am avut şi câteva satisfacţii în acest campionat.

UTA, în acest sezon, a avut un parcurs foarte bun. Mai ales pe teren propriu. Merită felicitări. Important e că s-au întors şi pe stadionul Motorul. Am avut o perioadă când eram la echipă şi jucam la Şiria unde atmosfera nu era ceea ce a trăit echipa aici. Întoarcerea pe Motorul a reprezentat un avantaj, fapt confirmat şi de cifrele pe care le au. Au primit un singur gol pe teren propriu, în toate meciurile pe care le-au disputat până acum. Mi se pare o cifră uluitoare, greu de realizat. Au avut un parcurs bun, au fost foarte constanţi. Şi acum în acest început de mini-retur au câştigat în deplasare cu 6-0, au învins acasă fără să primească gol, deci zic că merită locul pe care-l ocupă în clasament. UTA e principala favorită la promovare!”, a declarat Todea în respectivul interviu.

Cristian Todea: ”Oamenii de aici au prins gustul fotbalului de Liga 1, le-a plăcut şi de aceea-şi doresc să revină acolo”

Cu Dunărea Călărași, Cristian Todea speră ca pe ce s-a construit în acest sezon să adauge în cel următor, în care să se și obțină promovarea în Liga 1. Stabilitatea financiară e văzută ca printre printre principalii factori în îndeplinirea obiectivului.

”Eu zic că e foarte important că am creat o bază, o omogenitate a jucătorilor. Să avem jucători care simt că Dunărea e a doua lor casă. Să ţină la această echipă. Eu zic că s-a format un nucleu, important e ca jucătorii ăştia să fie păstraţi anul viitor.

Am văzut că la Călăraşi, promovarea e foarte dorită. Oamenii de aici au prins gustul fotbalului de Liga 1, le-a plăcut şi de aceea-şi doresc să revină acolo. Deci, un punct foarte importat ar fi continuitatea. Apoi o stabilitate din punct de vedere organizatoric şi financiar. Eu zic că s-au făcut eforturi mari şi în acest an, având în vedere că s-a retrogradat şi au fost unele probleme. Dacă se rezolvă şi aceste lucruri, încetul cu încetul… Am văzut că s-a montat şi nocturna. Se pun, aşadar, bazele unei arene care să fie pregătită de data asta dacă promovează”, susține antrenorul secund al Dunării.

Todea a avut și un mesaj pentru suporterii Dunării. ”Să rămână la fel de ataşaţi de echipă, pentru că eu am simţit lucrul acesta. E foarte important că am simţit asta în vremurile grele, când am avut o lipsă de rezultate. Cum a fost, de pildă, meciul cu Universitatea Cluj, totuşi suporterii au venit la meci, chiar dacă au fost nemulţumiţi de ceea ce s-a întâmplat (n.r. – că s-a pierdut meciul la ”masa verde”, cu 3-0, din cauza faptului că Boboc a fost utilizat în stare de suspendare, după ce pe teren jocul fusese câștigat cu 3-2), au ţinut cu echipa şi asta, pe mine, m-a încurajat şi mi-a dat un imbold. Echipa asta e, într-adevăr, iubită şi apreciată”, a transmis Cristian Todea.

Dună 24 de etape desfășurate în acest sezon de Liga 2, până în momentul suspendării din cauza pandemiei de coronavirus, Dunărea Călărași are 31 de puncte și ocupă locul 12 în clasament, la opt puncte sub ocupantele locurilor 2 și 3 și la șapte peste ultima clasată pe pozițiile retrogradabile.

Marius ANGHEL 02 May. 2020, 14:07 Liga 2
Pe aceeași temă