A fost o sâmbătă minunată pentru CSC Dumbrăvița, care cel mai probabil va face scorul etapei în Liga 2. În runda a șasea, elevii lui Cosmin Stan au triumfat cu 6-1 în meciul cu CS Tunari, formație ca a început bine, dar apoi a fost groggy de-a dreptul.
”Principalul” echipei timișene a mărturisit că a antrenat inclusiv șuturile de la distanță, aspect care a dat roade la Ghiroda, unde s-a jucat meciul.
În primele 20 de minute, jucătorii echipei din Tunari i-au cam ”călărit” pe cei de la CSC Dumbrăvița, inclusiv cu ocazii ratate de Ivanovski și Mihăescu.
Însă, contrar cursului jocului, la primul șut pe poartă, Dumbrăvița a deschis scorul în minutul 20, după ce Paulevici a scăpat singur spre poartă, în urma unei pase în adâncime, și nu a iertat.
Timișenii au mai avut o ocazie bună și prin Zurbagiu. Cu gol primit, Tunariul a fost periculoasă în minutul 37, când Bustea l-a pus la lucru pe Trifon, iar Ivanovski a ratat șansa egalării. Elevii lui Florin Stîngă au reușit însă asta cu tot concursul lui Nenad Lalic, care a pasat total aiurea în spate, fază la care Ivanovski a interceptat și nu a mai avut cum să rateze.
În prelungirile primei reprize, arbitrul Nagy a acordat ușor penalty la o atingere dintre Mihăescu și Andrei Toroc, iar Ghinescu a transformat pentru 2-1 la pauză.
CSC Dumbrăvița a făcut trei schimbări la pauză, deși conducea, și bine a făcut! Din minutul 50, scorul a devenit 3-1, după un atac finalizat cu succes de același Paulevici. Tunariul nu prea a mai contat, astfel că nu a fost de mirare că, din minutul 61, Alexandru Martinov, după o combinație cu Paulevici, a pătruns în viteză în careu și l-a exeuctat pe Moroz.
Din minutul 78, Mihai Leca, aflat la debut, și-a lăsat colegii fără el pe teren, după al doilea avertisment. Din lovitura liberă acordată, Fabiano Cibi a marcat direct la vinclu, superb, fără șansă pentru portar.
Cu un adversar groggy, Ionuț Tănase a desăvârșit scorul, cu un șut de la distanță, în minutul 85, iar, pe final, dumbrăvițenii, care vor reveni de meciul viitor de acasă în comuna de baștină, s-au mai jucat cu ratările și până la fluierul final.
CSC Dumbrăvița în victoria cu SS Tunari: Trifon – Amariei, Gîsă, Lalic (Cibi 46′), Ghinescu (Gladun 46′) – Zurbagiu (cpt.), I. Tănase – B. Nortey, Zaluschi (Martinov 46′), A. Toroc (Sofran 75′) – Paulevici (Tismonar 79′). Rezerve neutilizate: P. Toroc – Moțiu, Plokhotnyuk, Andr. Olaru.
Cosmin Stan a precizat că la Dumbrăvița se parcurge o perioadă bună. El a lăudat și modul în care au intrat în joc Gladun, Cibi și Martinov.
”Primă repriză a fost destul de echilibrată. Dar în a doua repriză ne-am desprins. Cei care au intrat la pauză au adus un suflu nou, au adus o prospețime în jocul echipei. Au intrat foarte bine și ne-am desprins, e cea mai categorică victorie a noastră la Liga 2. Cum am spus, suntem într-o formă sportivă în creștere. Avem un moral bun, avem un spirit bun în vestiar, toate lucrurile merg în sus”, a declarat antrenorul principal al CSC Dumbrăvița.
CS Tunari a marcat după o greșeală majoră a lui Lalic, dar Stan apreciază că echipa sa a avut forța să revină în avantaj.
”E mare lucru că am avut reacție. Iei gol în minutul 45 și în minutele de prelungire reușești să marchezi din nou. Toroc ia acțiunea aia individuală și scoate penalty. Nici eu n-am crezut că reușim în acele două minute. Și eu m-am pus pe bancă și mă gândeam ce trebuuie să fac la pauză. Toroc a luat o acțiune individuală și am intrat în avantaj”, a explicat Cosmin Stan.
CSC Dumbrăvița are acum 12 goluri marcate în acest sezon de Liga 2, practic, cu o zestre dublată după acest succes. Stan s-a distrat când a răspuns la întrebarea despre acest aspect și demonstrează că, spre deosebrire de antrenorii filosofi care au acaparat fotbalul românesc și ne plictisesc cu teoria că antrenorul nu poate influența cât de ratangiu sau nu e un jucător, principalul Dumbrăviței explică ce antrenamente face.
”Mă apucă râsul când mă gândesc că acum două-trei etape nu găseam drumul spre poartă, în afară de meciul cu Ghiroda de Cupa României marcam foarte rar, foarte greu. Dar, uite că, încet-încet, dau roade antrenamentele pe care le-am făcut pe partea ofensivă și dăm goluri din afara careului. Și astăzi am reușit să marcăm. Așa, ca să dezvălui un secret. Am început cu șuturi de pe 18 metri la antrenament și acum am ajuns la 30. La ultimul antrenament unde am avut partea de finalizare am șutat de la 30 de metri. Chiar ziceau vreo doi-trei că am ajuns să șutăm de la 30 de metri. Cum să dăm dol? Dacă șutezi de la 30 de metri la antrenament, uite că dai și în timpul jocului”, a conchis Stan.
Cu 11 puncte acumulate în șase meciuri, CSC Dumbrăvița este, momentan, pe locul 5 în clasamentul Ligii 2, putând fi devansată de Ceahlăul. Runda viitoare, a 7-a, va juca tot sâmbătă de la ora 11:00, la Târgoviște, cu Chindia, echipă care are meci runda aceasta tocmai marți, la Piatra Neamț.
Foto: Leckzi Jozsi / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/florin-stinga-si-a-anuntat-demisia-de-la-cs-tunari-19284981
https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-2-1-cu-progresul-spartac-in-etapa-a-6-a-de-liga-2-19285128
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-daniel-oprescu-dupa-ce-csm-slatina-a-remizat-cu-csc-selimbar-19285027
https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-hunedoara-csm-resita-2-0-in-liga-2-19285031
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-a-luat-un-punct-pe-terenul-fk-miercurea-ciuc-0-0-19285020
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-6-liga-2-19284913