Cosmin Stan a vorbit de probleme în vestiar după ce CSC Dumbrăvița a pierdut cu Gloria Buzău primul meci acasă în acest sezon

Anda DELIU 24 Nov. 2023, 20:34 Liga 2

CSC Dumbrăvița a cedat pentru prima dată acasă în acest sezon de Liga 2 acum, în etapa a 14-a, la scorul de 0-1 în fața Gloriei Buzău, după un gol marcat și cu ajutorul unei gafe a portarului.

În ultimele patru meciuri, bănățenii nu au mai reușit să înscrie, iar Cosmin Stan a amintit după jocul cu buzoienii despre anumite lucruri care trebuie rezolvate în vestiar, fără a intra în detalii.

Mercioiu nu a găsit calea spre gol

Interesant că la acest meci nu au prins nici măcar lotul Ouadie Salhi, jucător pe care Stan l-a lăudat recent, și titular până acum, dar nici atacantul ucrainean Mykhailo Plokhotnyuk, un jucător cu talie, care poate conta în fața apărării buzoiene, una destul de ”țeapănă”.

Tot surprizător, după ce tot sezonul nu i-a dat șanse, Stan l-a utilizat singur în atac pe Paul Mercioiu, despre care după amicalul de marți cu UTA a zis că se pregătește foarte serios, dar nu s-a integrat în angrenajul echipei, motiv pentru care nu l-a folosit. Angrenat-neangrenat, cert e că CSC Dumbrăvița a dominat startul de joc programat într-o zi de vineri la ora 14:30!! Andrei Toroc și Martinov au fost primii care au încercat poarta experimentatului Greab, pentru ca apoi să fie și rândul lui Mercioiu, în condițiile în care Paulevici a fost trimis în flancul dreapt.

  • Circa 10 minute jucase Paul Mercioiu la CSC Dumbrăvița în primele 13 etape, în finalul victoriei de la CS Mioveni (1-0). Acum a fost folosit ca titular.

Dumbrăvițenii, aproape de autogol contra Gloriei Buzău

În jurul minutul 20 au început și buzoienii să conteze în ofensivă, prin ocaziile lui Trebotic sau Dumitru, acesta din urmă trimițând un balon pe transversală. În minutul 30, același Dumitru a tras în Trifon. Mingea a ricoșat la Gîsă, care a respins în Gladun, iar din fostul ripensist, mingea s-a dus în bară. În minutul 35, gazdele au avut o ocazie mare, prin același tânăr Mercioiu, care a trimis cu capul din 5 metri pe lângă buturi. Până la urmă, după o repriză antrenantă, la pauza s-a intrat cu 0-0.

Wiktorski a profitat de gafa lui Trifon

Gloria a reușit să deschidă scorul în minutul 48. După un corner bătut de Șerban, Trifon s-a încurcat cu Tănase, a dat pe lângă minge, iar cum balonul s-a dus în spate, Kamil Wiktorski a speculat și a marcat.

Paulevici a avut o singură acțiune periculoasă, după ce nu a mai jucat așa avansat ca de obicei la acest meci. Cu 1-0, Buzăul a mai avut ocazii prin Dumitrache, dintre care una salvată de Trifon.

Dumbrăvița putea egala în minutul 78, când Cibi a prins un șut foarte bun din foarfecă, însă mingea a căzut pe plasă, căci altfel, Greab era afară. Peste patru minute, și Radic putea înscrie, dar nu a speculat neatenția dumbrăvițenilor din apărare. Finalul a fost unul mai degrabă cu avertismente decât cu faze de poartă, iar Gloria a plecat cu tolba plină spre casă, producându-i primul eșec pe teren propriu în acest sezon trupei timișene.

Lipsa de maturitate o costă pe Dumbrăvița

Cosmin Stan a punctat că lipsa de maturitate a produs rezultatul, primul meci pierdut de dumbrăvițeni acasă. ”Am pierdut meciul de astăzi pe lipsa de maturitate. Cred că asta a făcut diferența astăzi. Meciul a fost destul de echilibrat. Dar și meciurile trecute lipsa de maturitate ne-a dus în situația în care suntem în momentul de față: să avem patru meciuri fără victorie și patru meciuri fără gol marcat. Am dat de adversarii aceștia tari și nu am știut cum să-i deschidem și, într-adevăr, cred că maturitatea adversarilor noștri a decis meciul de astăzi. O echipă mai matură ca noi. Dacă nu făceam greșelile individuale… Și astăzi am făcut o greșeală individuală, la care mă așteptam mai puțin, la Trifon care a greșit foarte puțin în acest campionat. Greșeala lui a dus până la urmă la pierdere acestui joc. Dar cum de alte dăți Trifon ne-a scos, nu putem să-i reproșăm absolut nimic. Dar e clar că astăzi am pierdut din cauza greșelii lui”, a spus Stan.

CSC Dumbrăvița, în eșecul cu Gloria Buzău: Trifon – Amariei, Gîsă, Zurbagiu (cpt.), Gladun – I. Tănase, Martinov (Tismonar 83′) – Paulevici (Sofran 76′), Zaluschi (Andr. Olaru 68′), Andr. Toroc (Cibi 76′) – Mercioiu (B. Nortey 68′). Rezerve neutilizate: P. Toroc – Țieranu, Ristin, Lalic.

Mercioiu a suferit din cauza lipsei de meciuri

Stan a explicat că nu l-au convins nici alți atacanți, după ce singur declasare asta despre Mercioiu, titular în fața Buzăului. Tot el, după ce nu i-a dat șanse tânărului de 20 de ani, a punctat că tocmai lipsa de meciuri s-a simțit la cel împrumutat de la UTA.

”Dar nu m-au convins nici ceilalți atacanți. Paulevici, dar nu a mai reușit să marcheze de mult timp. Nici ceilalți atacanți pe care îi avem în lot nu m-au convins la ultimele meciuri și antrenamente. Așa că nu cred că am riscat prin faptul că l-am băgat pe Mercioiu. Am încercat și alți jucători, pentru că nu am fost mulțumiți de atacanții. Mercioiu a fost printre cei mai buni la meciurile cu UTA. S-a străduit și astăzi, dar cred că s-a văzut că nu are meicuri în picioare. Cred că asta a fost problema lui principală”, a mai spus Stan.

  • Ceilalți atacanți din lot sunt Dragan Paulevici (29 ani, 13 meciuri și 5 goluri) și ucraineanul Mykhailo Plokhotnyuk (24 ani, 8 meciuri și 1 gol).

Cosmin Stan: ”Spălăm rufele în familie”

Stan a mai spus că mai sunt și alte probleme, dar pe care nu a vrut să le nominalizeze.

”Da, clar că e o îngrijorare când nu reușești să marchezi patru etape la rând. Ocazii ne-am creat, și astăzi am avut ocazii. Și bare. Puteau să intre. Nu am avut nici norocul necesar, dar norocul ți-l faci tu. Chiar acum am și discutat un pic cu ei în vestiar și chiar lucrul asta le-am spus, că nu suntem o echipă matură, și din cauza asta nu reușim să câștigăm și să marcăm. Lucrăm mult la antrenament, și ceea ce lucrăm, vorbesc aici de finalizare, din păcate nu o transpunem în practică la jocuri. Sunt tot aceleași lucruri. Și ne certăm după fiecare meci la analiză și repetăm. Una dintre cauze e lipsa noastră de maturitate. Și nu vreau să spun alte cauze, pentru că nu vreau să spălăm rufele în fața presei. Spălăm rufele în familie”, conchis antrenorul Dumbrăviței.

CSC Dumbrăvița rămâne cu 19 puncte, pe locul 9, până sâmbătă cel puțin. În ultimul meci din acest an merge la Mioveni, pentru partida de joi seara, de la ora 20:00, cu Campionii FC Argeș (locul 15, 15 puncte), ca și eliminată din lupta pentru play-off.

Foto: Attila Kozma / CSC Dumbrăvița

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-dumbravita-joaca-acasa-cu-gloria-buzau-in-runda-14-a-ligii-2-19293787

https://liga2.prosport.ro/liga-3/rezultate-marcatori-si-clasamente-dupa-meciurile-etapa-14-liga-3-19293790

https://liga2.prosport.ro/seria-1/florin-maxim-vrea-victoria-in-corvinul-hunedoara-csc-selimbar-19293842

https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-oprescu-vrea-schimbarea-legii-sportului-si-sustine-aplicarea-licentei-pro-19293812

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cosmin-stan-analiza-celor-patru-jucatori-imprumutati-de-uta-la-csc-dumbravita-19293652

Anda DELIU 24 Nov. 2023, 20:34 Liga 2
Pe aceeași temă