CSC Dumbrăvița a spart, la Chiajna, un strat gros de gheață, ce se lăsase din 21 octombrie 2023, de la ultima victorie și de la ultimele goluri marcate într-un meci oficial.
Echipa timișeană a triumfat cu scorul de 2-0, joi seară, în deplasare cu Concordia, pe final de meci care a deschis etapa a 18-a a sezonului regular de Liga 2, după un joc ce părea să meargă spre 0-0, rezultat care ajuta puțin ambele formații.
Interesant este că antrenorul principal al Dumbrăviței a dezvăluit că grupul mic de suporteri al echipei a făcut chetă pentru prime de joc, în condițiile în care anul trecut, clubul s-a lăudat cu cooptarea unor sponsori care sunt firme mari!
Cosmin Stan apreciază că ghinionul echipei sale din alte jocuri s-a răzbunat azi, iar echipa și-a păstrat pedigree-ul victoriilor muncite.
În minutul 85, după ce Chiajna părea tot mai ”stoarsă”, Dragan Paulevici (88) a marcat, iar apoi, după un cadou al lui Pîrvulescu, față la care a și primit cartonașul roșu, Răzvan Ghinescu (90+4) a stabilit scorul final din penalty.
”Am tot așteptat meciul acesta, golurile acestea și victoria aceasta. E o descătușare. Cum la alte meciuri am fost lipsiți de șansă, și mă refer mai ales la meciul cu Slobozia, astăzi am avut și șansă, la ocaziile pe care le-au avut ei sau la mingile apărate de Toroc. Dar am muncit foarte mult. S-a văzut în jocul echipei noastre crispare, din cauza rezultatelor mai proaste din ultimul timp. Aveam nevoie de victoria aceasta pentru a ne descătușa și a începe să acumulăm puncte, să jucăm un fotbal fără presiune”, a spus antrenorul Dumbrăviței după victoria cu Concordia.
”Principalul” timișrenilor a trăit intens jocul. ”Cred că am slăbit vreo 5 kilograme după meciul ăsta. Cum ajung mâine acasă, trebuie să merg la ORL. Și așa am probleme cu gâtul, acum, la cât am strigat, direct la ORL mă duc. A fost greu de tot… După seria aceasta de rezultate mai proaste, la 0-0 în minutul 85, cred că puțini ar fi vrut să fie în pielea mea”, a mărturisit Stan.
Despre joc, Stan spune că adversarul a fost clar superior, dar elevii săi au muncit mai mult. ”A fost un meci în care noi ne-am închis destul de bine. Gazdele au pasat mai mult, Chiajna a fost echipa mai periculoasă în timpul jocului, dar noi am muncit foarte mult. Acesta era spiritul nostru, spiritul Dumbrăviței. Victorii cu multă muncă. Așa cum am spus, clar suntem inferiori din punct de vedere tehnic, pentru că fiecare dintre echipele care s-au luptat la play-off are în componență jucători cu ani mulți la prima și a doua ligă. Iar acest lucru se vede. Dar cu grupul reușești. Când grupul e unit, muncește și luptă, reușești și astfel de rezultate”, a precizat el despre meciul din penultima etapă a sezonului regular.
De remarcat la acest meci siguranța pe care a dat-o echipei tânărul portar Paul Toroc, după meciuri în care fanii trupei bănățene au tot asistat la gafe sau ieșire hazardate ale lui Cătălin Trifon. În jocurile cu Gloria Buzău și Unirea Slobozia, Trifon a făcut ”cadouri”, așa cum a făcut și Toroc în noiembrie cu CSM Slatina. Însă vârsta mai fragedă ar fi trebuit să cântărească mai mult pentru iertarea greșelilor lui Toroc, dar, cu toate acestea, Stan a continuat cu Trifon între buturi. Însă, azi, la Chiajna, a fost nevoit să apeleze la junele goalkeeper.
”Din păcate, am avut niște probleme medicale de ultimă oră. Scutaru nu a putut să facă ultimul antrenament, a simțit o durere musculară și nu am vrut să riscăm cu el. Dacă se rupea, probabil nu ne mai bazam pe el până la final. Am preferat să nu riscăm la el. Din păcate, la antrenamentul de dinainte de plecare am avut un incident ce putea fi foarte grav. Trifon a primit foarte puternic o minge în față, abia am putut opri sângerarea, iar aici vor fi și niște investigații, să vedem dacă e vorba și de o fractură de piramidă nazală. Sperăm că nu. Iar Bruce a acuzat noaptea trecută probleme stomacale. A fost foarte slăbit, pentru că azi nu a putut să mănânce absolut nimic. Am trecut însă peste aceste probleme, poate că au influențat un pic jocul nostru. Dar am trecut peste și urmează un drum spre casă cu fericire și bucurie! Le-am și spus băieților că vor avea trei zile libere. Fotbalul e una, dar mai avem și familii. Am tras de ei foarte mult și merită fiecare dintre ei o pauză, să stea cu cei dragi, să se liniștească. Cu atât mai mult acum, cu această victorie, sunt convins că vor veni încărcați pozitiv de luni la antrenamente”, a relatat Cosmin Stan.
Scutaru și Trifon nu au fost în lot, iar Bruce Nortey a intrat în minutul 74 și a fost înlocuit după faza în care i-a pasat decisiv lui Paulevici.
CSC Dumbrăvița, în victoria cu Concordia Chiajna: P. Toroc – Morariu, Andr. Răuță (Gladun 59′), Zurbagiu (cpt.), Ghinescu – Ristin, Salhi – Ekmekci (B. Nortey 74′, Gavra 90′), Martinov, Sofran (Andr. Olaru 59′) – Paulevici. Rezerve neutilizate: Trifon – Moțiu, Băluțoiu, Paleacu, Tismonar.
CSC Dumbrăvița are o politică de a nu da prime jucătorilor. Ca să explicăm însă pe larg, clubul este de drept public, al primăriei, și orice categorie de cheltuială legată de organizarea activității sportive, dar și salariile, se pot și se plătesc din bani publici.
Singurele zone discutabile din acest punct de vedere ar fi salariile compensatorii plătite la rezilieri și eventualele comisioane plătite impresarilor. Însă, toamna trecută, Dumbrăvița a anunțat că are ca sponsori cel mai mare lanț farmaceutic din țară, a căruia patroană e în topul miliardarilor români, și o companie din alt domeniu unde se ”învârt” bani mulți, cel al energiei. Legal, din banii privați se pot achita și prime, în mod evident.
Însă, primele le achită suporterii, un grup micuț de oameni. ”Doresc să mulțumesc asociației suporterilor, a cărui președinte este domnul Valeriu Rișcuța. Vreau să le mulțumesc pentru sprijinul lor financiar. Au strâns mână de la mână niște bani pentru a premia echipa. Nu e o sumă mare, dar gestul acesta valorează cât o primă consistentă pe care o au de obicei adversarii cu care jucăm. Țin foarte mult să le mulțumesc, în numele meu și în numele echipei!”, a mai precizat Stan.
CSC Dumbrăvița a trecut, momentan, pe locul 13 în campionatul Ligii 2, cu 22 de puncte, fiind la egalitate cu Concordia (locul 12) și Metaloglobus (locul 14), dar între ele ca golaveraj.
În ultima etapă a sezonului regular, a 19-a, echipa lui Cosmin Stan are meci acasă cu FK Miercurea Ciuc, formație care va lupta pentru accederea în play-off, indiferent de ce va face duminică, acasă cu Ceahlăul.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-dumbravita-a-castigat-la-chiajna-meciul-cu-concordia-19301920
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-si-csc-dumbravita-joaca-in-etapa-18-din-liga-2-19301851