Președintele Asociației Fotbaliştilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN), Emilian Hulubei, spune ce regulă impusă de către UEFA au încălcat anumite cluburi din România și de ce aceasta se va întoarce împotriva lor.
Cluburile din România au încheiat contracte cu jucătorii pe o durată mai scurtă decât prevede UEFA.
„Din păcate, deși regulamentul UEFA este altul și contractele jucătorilor trebuie să se încheie nu mai devreme de ultima zi a lunii iunie, la noi, în România, și chiar în Liga 1, sunt cluburi care au contracte semnate cu jucătorii până la data de 30 mai. În aceste condiții de pandemie, este o adevărată problemă!”, a spus Emilian Hulubei, la DigiSport.
Totuși, după încheierea stării de urgență, care, pentru moment, va fi prelungită săptămâna viitoare cu încă 30 de zile, fotbaliștii trebuie să își recupereze banii pierduți odată cu diminuarea salariilor sau cu intrarea în șomaj tehnic. Cluburile vor fi nevoite să prelungească înțelegerile cu jucătorii și să îi plătească potrivit contractelor semnate inițial.
„Când s-a trecut la șomajul tehnic, practic cei care au avut de suferit au fost doar jucătorii și statul. Cluburile au ieșit cel mai bine, deși corect, într-o astfel de situație, ar fi ca toate părțile să fie solidare. Așa că acum, când cluburile vor fi obligate să prelungească acele contracte, jucătorii trebuie să negocieze și să-și primească înapoi banii pe care i-au pierdut în pandemie”, a mai spus Hulubei.
Din Liga 2, cluburile care au decis să reducă salariile, să își dea jucătorii în șomaj tehnic sau să solicite ajutor de stat în această perioadă de criză provocată de pandemia de coronavirus și au comunicat public acest lucru, sunt: Petrolul, ASU Politehnica Timișoara, Campionii FC Argeș, ”U” Cluj, Ripensia Timișoara, Farul Constanța, Pandurii Târgu Jiu, Rapid și CSM Reșița.