Dorinel Munteanu, cel mai bun antrenor din Liga 2 în sezonul 2022-2023, pentru AFAN. Bogdan Chipirliu, pentru al doilea an la rând cel mai bun jucător al campionatului

Marius ANGHEL 10 Feb. 2024, 16:33 Liga 2
Dorinel Munteanu, cel mai bun antrenor din Liga 2 în sezonul 2022-2023, pentru AFAN. Bogdan Chipirliu, pentru al doilea an la rând cel mai bun jucător al campionatului

Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN) a anunțat, în data de 9 februarie 2024, câștigătorii ”Premiilor AFAN 2024”, în urma performanțelor din sezonul trecut, 2022/23.

Față de ”Premiile AFAN 2023”, acum au fost acordate mai multe premii, în special pentru fotbalul feminin.

  • ”Toate premiile au fost acordate în baza voturilor exprimate de fotbaliștii și antrenorii din primele trei ligi ale României, iar pentru premiile oferite fotbalului feminin au votat jucătoarele din primele două ligi”, a anunțat asociația condusă de Emilian Hulubei.

Dorinel Munteanu, pe banca echipei SC Oțelul Galați, cel mai bun antrenor din Liga 2 în sezonul 2022-2023

Printre premiați se numără și doi reprezentanți din ediția 2022/23 a Ligii 2. Este vorba despre cei considerați cel mai bun antrenor și cel mai bun jucător. În urma voturilor, câștigători au fost Dorinel Munteanu (55 ani), antrenorul echipei SC Oțelul Galați, respectiv Bogdan Chipirliu (31 ani), atacantul echipei Steaua București. Acesta din urmă este ales pentru al doilea an consecutiv drept cel mai bun fotbalist din liga secundă, ținând cont că a ieșit din nou principal golgheter al competiției.

Dorinel Munteanu (55 de ani) a fost ales cel mai bun antrenor din Liga 2 în sezonul 2022/23 pentru că a reușit promovarea în prima ligă alături de SC Oțelul Galați din primul an după o altă promovare, din Liga 3 în Liga 2.

”Trofeul pentru cel mai bun antrenor din Liga 2 este câștigat de Dorinel Munteanu, după ce a promovat cu Oțelul în primul eșalon”, a transmis AFAN.

Fostul mijlocaș al României, deținător al recordului de selecții la echipa națională, a preluat SC Oțelul în vara anului 2021 și a promovat cu aceasta din primul an în Liga 2. Apoi, tot din primul an a reușit promovarea în Liga 1, însă la îndeplinirea acestui obiectiv a avut și un mare ajutor din partea clubului Steaua.

Trupa gălățeană a terminat atât sezonul regular, cât și, mai apoi, play-off-ul pe locul 3, după Poli Iași și Steaua. Locul 3 era cel care ducea la baraj de promovare, însă cum Steaua, echipă fără drept de promovare din cauza formei sale juridice, nu putea urca în prima ligă, locul său a fost luat de următoarea clasată. Astfel, SC Oțelul a urcat în SuperLigă, alături de Politehnica Iași a lui Leo Grozavu, dar și de Dinamo lui Ovidiu Burcă, aceasta din urmă după ce a câștigat barajul contra Campionii FC Argeș.

Dorinel Munteanu a fost ales ”cel mai bun antrenor din Liga 2” în sezonul 2022/23, devansându-i, astfel, pe Leo Grozavu (Poli Iași), Daniel Oprița (Steaua), Ovidiu Burcă (Dinamo), Adrian Mihalcea (Gloria Buzău) și Dragoș Militaru (Unirea Dej), numindu-i doar pe cei care au fost în play-off.

  • În cariera sa de antrenor, începută în 2005, Dorinel Munteanu le-a antrenat pe CFR Cluj, FC Argeș, FC Vaslui, FCSB (se numea Steaua atunci), Universitatea Cluj (de două ori), Oțelul Galați, Dinamo, Mordovia Saransk, Kuban Krasnodar (ambele din Rusia), FK Qabala (Azerbaidjan), Astra, Zakho FC (Irak), CSM Reșița (de două ori), Concordia Chiajna și SC Oțelul Galați, la aceasta din urmă încă fiind pe banca tehnică. Cea mai importantă realizare a sa ca antrenor a avut loc în 2011, când a câștigat campionatul și Supercupa României alături de Oțelul Galați, club care ulterior avea să intre în faliment și apoi să ia naștere actuala echipă SC Oțelul.

Bogdan Chipirliu, cel mai bun jucător din Liga 2 pentru al doilea sezon la rând. Și în actualul sezon este lider

Cel mai bun jucător al campionatului 2022/23 de Liga 2 a fost ales pentru al doilea sezon la rând atacantul Bogdan Chipirliu, de la Steaua, fotbalist care continuă tot în Liga 2 cu echipa din Ghencea și care se află tot în top.

”În eșalonul secund, premiantul este Bogdan Chipirliu, care a fost desemnat cel mai bun jucător din Liga 2 pentru al 2-lea an la rând”, a anunțat AFAN.

Chipirliu, fotbalist orginar din Galați, în vârstă de 31 de ani, a avut în ediția 2022/23 de Liga 2 rezultate și mai bune decât în 2021/22. A strâns tot 25 de meciuri pentru Steaua, însă a avut 17 goluri față de 15, dintre care cinci din penalty, față de patru. El a fost pentru al doilea an consecutiv golgheterul campionatului și pentru al treilea an la rând al echipei Steaua, primul fiind în Liga 3.

Chipirliu este, așa cum spuneam, în top și în actualul sezon 2023/24 de Liga 2. A activat în toate cele 15 meciuri și are 12 goluri înscrise până acum. Este atât golgheterul Stelei, cât și al campionatului.

  • Al doilea jucător în topul golgheterilor ediției 2022/23 de Liga 2 a fost bulgarul Milcho Angelov, cu 16 goluri marcate pentru FC Brașov, dar multe dintre acestea au fost reușite în play-out, acolo unde a activat echipa sa.

Dacă SC Oțelul nu a comunicat nimic despre premiul primit de antrenorul său, Dorinel Munteanu, Steaua l-a felicitat din nou pe jucătorul său Bogdan Chipirliu, care în această perioadă ar fi accidentat și ofertat cu primă și salariu peste media primei ligi de către Gloria Buzău.

”Chipi-gol e cel mai bun!
Bogdan Chipirliu, atacantul Stelei, a fost desemnat de Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN) cel mai bun jucător din Liga 2 pentru al doilea an consecutiv. Fotbalistul nostru a fost golgeterul Ligii 2 în sezonul trecut, cu 15 reușite, iar acum conduce din nou topul, cu 12 goluri.
Felicitări, Chipi-gol!”, a transmis Steaua.

Paradoxal, Dragoș Militaru a avut un sezon mult mai bun decât în 2021-2022, dar acum nu a mai fost votat cel mai bun antrenor din Liga 2

Interesant este că votanții AFAN l-au considerat acum cel mai bun antrenor din Liga 2 pe Dorinel Munteanu, antrenor care a îndeplinit un obiectiv important cu echipa sa, spre deosebire de data trecută, când rezultatul a fost unul surprinzător. În ediția 2021-2022 a Ligii 2, cel mai bun antrenor a ieșit Dragoș Militaru, care se clasase cu Unirea Dej pe locul 2 în Grupa B a play-out-ului, echivalentul locului 9 la general, din 20 de echipe.

Asta, cu toate că înaintea lui Militaru, în clasamentul Ligii 2, al faptelor, s-au aflat antrenori care au realizat cu adevărat ceva alături de echipelor lor. Însă votanții l-au considerat pe Militaru mai bun ca Nicolae Constantin (Petrolul / locul 1 în play-off / promovată), Marius Măldărășanu (FC Hermannstadt / locul 2 / promovată), Erik Lincar (”U” Cluj / locul 3 / promovată în urma barajului cu Dinamo), Daniel Oprița (Steaua / locul 4), Ianis Zicu (Concordia Chiajna / locul 5) sau Adrian Mihalcea (Unirea Slobozia / locul 6).

Paradoxal, Dragoș Militaru a avut în ediția 2022/23 un sezon și mai bun decât cel în care a fost ales antrenorul Ligii 2, în 2021/22, ținând cont că a jucat cu Unirea Dej în play-off, însă acum nu a mai fost considerat atât de bun, deși realizarea sa, cu o echipă mică, poate concura cu cea avută de Dorinel Munteanu la SC Oțelul, un club nou, dar care are un public fanatic în spate și bani mai mulți la dispoziție.

  • Ca o recomandare pentru AFAN, ar fi mai bine ca voturile pentru aceste premii să aibă loc după încheierea sezonului în cauză, nu la șase-opt luni distanță. Având în vedere că anunțul câștigătorilor pentru sezonul trecut se face după ce noul sezon este la jumătate, votanții pot fi influențați cu ușurință de parcursul în noul sezon al celor pentru care trebuie să-și exprime votul. De exemplu, Dorinel Munteanu are rezultate mai bune cu SC Oțelul în prima ligă decât Leo Grozavu cu Poli Iași, în timp ce Burcă s-a despărțit deja de Dinamo. La fel a fost și în cazul lui Militaru, care la momentul votului în care a ieșit cel mai bun din Liga 2 avea rezultate remarcabile cu Unirea Dej și era aproape calificat în play-off-ul Ligii 2, după ce în sezonul pentru care a primit voturi activase totuși în play-out, iar performanțele avute de toți cei șase antrenori din play-off nu aveau cum să fie sub cele ale tânărului ”principal” al Dejului.

Lista completă a câștigătorilor la Premiile AFAN 2024:

Cel mai bun 11:

Portar: Horațiu Moldovan
Fundaș: Cristian Manea
Fundaș: Cristian Săpunaru
Fundaș: Ionuț Larie
Fundaș: Nicușor Bancu
Mijlocaș: Dan Nistor
Mijlocaș: Adrian Șut
Mijlocaș: Darius Olaru
Atacant: Florinel Coman
Atacant: Denis Alibec
Atacant: Louis Munteanu

Fotbal masculin:

Cel mai bun fotbalist din România: Florinel Coman
Cel mai bun fotbalist U21: Adrian Mazilu
Cel mai bun antrenor din România: Gheorghe Hagi
Cel mai bun antrenor din Liga 2: Dorinel Munteanu
Cel mai bun fotbalist străin din România: Marko Dugandzic
Cel mai bun fotbalist din Liga 2: Bogdan Chipirliu

Fotbal feminin:

Cel mai bun portar: Sara Câmpean
Cel mai bun fundaș: Teodora Meluță
Cel mai bun mijlocaș: Mihaela Ciolacu
Cel mai bun atacant: Ioana Bălăceanu
Cea mai bună jucătoare din Liga 1: Mihaela Ciolacu
Cea mai bună jucătoare din Liga 2: Andreea Laiu, Mihaela Merlan

https://liga2.prosport.ro/liga-3/frf-a-stabilit-meciurile-barajelor-de-promovare-in-liga-3-19298945

https://liga2.prosport.ro/liga-3/timisoara-mai-are-de-asteptat-mult-si-bine-pana-va-fi-gata-noul-stadion-dan-paltinisanu-19299208

https://liga2.prosport.ro/special/fc-brasov-exclus-din-competitiile-frf-19299151

https://liga2.prosport.ro/seria-1/pas-important-pentru-transformarea-corvinului-in-club-de-drept-privat-19298470

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cluburile-din-liga-2-care-vor-in-prima-liga-din-2025-trebuie-sa-aiba-director-sportiv-calificat-de-frf-nu-se-risca-neacordarea-licentei-dar-amenda-este-una-usturatoare-19298459

https://liga2.prosport.ro/seria-1/regula-56-impusa-de-frf-pentru-cluburile-de-fotbal-din-romania-19298434

Marius ANGHEL 10 Feb. 2024, 16:33 Liga 2
Pe aceeași temă