Claudiu Niculescu ridică o problemă majoră în Liga 2: ”Ce se întâmplă dacă trei sau patru echipe care nu au drept de promovare ajung în play-off?” Situația incredibilă avansată de antrenorul Iașiului

Narcis POHOAȚĂ 31 Aug. 2022, 13:18 Liga 2
Claudiu Niculescu ridică o problemă majoră în Liga 2: ”Ce se întâmplă dacă trei sau patru echipe care nu au drept de promovare ajung în play-off?” Situația incredibilă avansată de antrenorul Iașiului

Federația Română de Fotbal a anunțat la începutul campionatului Ligii 2, ediția 2022-2023, la solicitarea Liga2.ro, că nu mai puțin de cinci echipe dintre cele 20 care au luat startul nu au drept de promovare în prima ligă, în cazul în care își vor câștiga acest drept pe teren.

Acestea sunt Steaua, CS Comunal Șelimbăr, CSM Slatina, CSC Dumbrăvița și Minaur Baia Mare.

FRF nu a transmis, însă, și rezolvarea unor posibile situații în care trei sau chiar mai multe echipe fără drept de promovare se califică în play-off.

”La fel ca în sezonul precedent, nu există nicio prevedere legală care să interzică unui club de drept public participarea în play-off-ul Ligii 2 sau câștigarea competiției”, a comunicat, către Liga2.ro, Biroul de Presă al Federației Române de Fotbal.

Claudiu Niculescu nu știe ce se întâmplă în cazul în care mai multe echipe fără drept de promovare participă în play-off

Antrenorul Politehnicii Iași, Claudiu Niculescu, a ridicat această problemă în cadrul unei conferințe de presă și s-a întrebat cum vor fi desemnate echipele care vor da baraj pentru SuperLigă în cazul în care trei, patru sau chiar toate cele cinci formații fără drept de promovare ajung în prima grupă valorică la finalului sezonului regulat. Situații greu de realizat, dar nu imposibil.

”Poate că nu s-a gândit nimeni, ce s-ar întâmpla dacă cele cinci echipe care nu au drept de promovare se califică în play-off? Cine promovează, cine merge la baraj? Sau dacă intră patru, două promovează direct, celelalte două de la baraj cum se stabilesc? Iarăși, dacă intră patru în play-off, celelalte două sunt promovate automat, deci ar putea să nu se prezinte la niciun meci în play-off. Imaginați-vă acest scenariu! La fotbal este posibil orice, trebuie să iei în calcul orice variantă. E greu să se întâmple, dar nu e imposibil. Cu siguranță trei echipe ar putea intra în play-off. Două promovează direct, una merge la baraj, dar a doua de la baraj care va fi?”, a declarat Claudiu Niculescu.

Conform regulamentului, în locul acestor echipe care nu au drept de preomovare merg următoarele clasate și care îndeplinesc condițiile. Se poate merge inclusiv la echipeel din play-out.

Un exemplu a fost chiar în sezonul trecut, când Steaua a jucat în play-off fără drept de promovare, a terminat pe loc de baraj, însă acolo a fost trimisă de FRF următoarea clasată, Concordia Chiajna.

”Competiția este puțin denaturată”

Antrenorul Iașiului a adăugat că acest campionat ar putea fi stricat în cazul în care s-ar putea ajunge la una dintre situațiile amintite mai sus.

”E o situație foarte ciudată, nu cred că în alte părți s-a mai auzit asta, dar noi suntem mai speciali. Practic, competiția este puțin denaturată. Anul trecut a fost doar Steaua, dar acum sunt cinci echipe. Imaginați-vă ce ar însemna să ajungă toate în play-off! Cum împărțim? Pe de altă parte, echipele care nu au drept de promovare și se califică în play-off, nu poți să le trimiți în play-out, că există riscul să retrogradeze, dar ele și-au câștigat dreptul pe teren”, a completat Niculescu pe același subiect.

Competiția oricum este stricată, din moment ce 15 echipe joacă împotriva altora cinci care nu pot promova, deci nu pot atinge un obiectiv suprem la acest nivel fotbalistic.

Foto: Dragoș Pășcăneanu / Mediafax Foto

Narcis POHOAȚĂ 31 Aug. 2022, 13:18 Liga 2
Pe aceeași temă