Claudiu Niculescu nu înțelege de ce echipa sa a ieșit temătoare de la vestiare: ”Ne-am lăsat dominați. Am obținut un punct, deși nu meritam”. Analiza jocului Unirea Slobozia – Poli Iași

Narcis POHOAȚĂ 18 Sep. 2022, 17:59 Liga 2
Claudiu Niculescu nu înțelege de ce echipa sa a ieșit temătoare de la vestiare: ”Ne-am lăsat dominați. Am obținut un punct, deși nu meritam”. Analiza jocului Unirea Slobozia – Poli Iași

Politehnica Iași a obținut un punct norocos la Slobozia, scor 0-0, la capătul unui meci modest, cu puține realizări. Echipa lui Claudiu Niculescu nu a tras niciun șut pe spațiul porții, iar pe final s-a lăsat dominată, gazdele irosind mai multe ocazii mari.

Claudiu Niculescu, reacție după remiza dintre Unirea Slobozia și Poli Iași

După meci, antrenorul ieșenilor, Claudiu Niculescu, a recunoscut că elevii săi nu meritau punctul după ce s-a întâmplat pe teren în repriza secundă.

Concluziile la cald sunt că am plecat cu un punct de aici, deși după ce s-a întâmplat în repriza a doua nu am fi meritat asta, pentru că ne-am lăsat dominați. Dar este un punct câștigat în deplasare.

A fost o primă repriză echilibrată, pe care cred că în mare parte am controlat-o noi, după aceea nu mă așteptam să ieșim așa de la vestiare. O să fac o analiză cu jucătorii săptămâna viitoare, pentru că trebuie să dăm mult mai mult și putem să dăm mai mult”, a declarat Claudiu Niculescu.

Claudiu Niculescu i-a avertizat pe jucătorii echipei Poli Iași după egalul cu Unirea Slobozia: ”Trebuie să fim foarte atenți în continuare, să rămânem cu picioarele pe pământ”

Tehnicianul Politehnicii le-a transmis jucătorilor săi că trebuie să muncească mult mai mult pentru a ajunge în play-off, o misiune extrem de dificilă, în condițiile unui start de sezon foarte echilibrat.

Se întrerupe campionatul, trebuie să fim conștienți că nu am realizat absolut nimic până în acest moment, ne așteaptă o perioadă foarte grea. Ne așteaptă un meci de Cupă, cu o deplasare foarte grea la Dumbrăvița, după aceea meciurile din campionat. În zilele acestea rămase până la meciul cu Dumbrăvița trebuie să ne pregătim și mai bine decât am făcut-o până acum și să realizăm, dacă mai este cazul, că fără multă muncă și sacrificii nu se poate obține performanță în fotbal.

Este un campionat mult mai echilibrat decât cel trecut, de la locul 1 până la locul 9 sunt doar 3 puncte diferență, toate cele 9 sau chiar 10 echipe au șanse la play-off.

De aceea cred că trebuie să fim foarte atenți în continuare, să rămânem cu picioarele pe pământ, să rămânem modești și să muncim mai mult decât până acum, pentru că încă nu am realizat nimic”, a completat Niculescu.

  • Poli Iași, cu Unirea Slobozia: Knoflach – Martac, Plămadă (Fosu-Mensah 74’), Tincu (cpt.), Ciaun, Marchioni, Del Priore, Bujor (Dumitru 84’), Roman (Ștefanovici 74’), Hunte (Hlistei 62’), Plokhotniuk (Tomczyk 62’)
    Rezerve neutilizate: Jankov –  Kouadio, Lică, Cristea

Foto: Dragoș Pășcăneanu (Mediafax Foto) și Poli Iași
Video: Poli Iași

https://liga2.prosport.ro/seria-1/constantin-enache-mandru-de-unirea-slobozia-chiar-daca-nu-a-reusit-sa-castige-cu-poli-iasi-antrenorul-a-remarcat-plusurile-dar-si-minusul-decisiv-din-jocul-cu-moldovenii-19245947

https://liga2.prosport.ro/seria-1/punct-ochit-punct-lovit-poli-iasi-a-obtinut-un-punct-norocos-pe-terenul-unirii-slobozia-dupa-un-meci-in-care-nu-a-contat-in-ofensiva-gazdele-marile-ocazii-in-repriza-a-doua-19245937

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-7-runda-se-incheie-de-la-ora-1100-cu-ultimele-patru-meciuri-unirea-slobozia-revine-pe-locul-1-daca-invinge-19245806

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-reuseste-sa-incurce-fk-miercurea-ciuc-si-obtine-un-punct-important-iulian-muntean-am-sacrificat-putin-jocul-cu-care-suntem-obisnuiti-19245954

https://liga2.prosport.ro/seria-1/sebastian-novovic-si-a-dat-demisia-de-la-poli-timisoara-dar-si-din-asociatia-suporterilor-timisoreni-druckeria-19245941

 

 

 

Narcis POHOAȚĂ 18 Sep. 2022, 17:59 Liga 2
Pe aceeași temă