Ediția actuală a campionatului Ligii 2, una diferită față de precedentele, având în vedere că a fost schimbată din două serii într-una singură, bifează câteva statistici interesante la finalul primei sale părți, încheiate la începutul lunii decembrie, după desfășurarea etapei a 21-a, a doua a returului. Pe lângă liderul Juventus București, o nou-promovată din Liga 3, eșalonul secund va ierna cu un top al golgheterilor cum rar întâlnești în fotbalul românesc. Primii trei marcatori ai campionatului sunt la egalitate, cu 18 goluri fiecare, o cifră mult depășită față de anii precedenți.
În Liga 1, golgheterul campionatului după 21 de etape este atacantul lui Gaz Metan Mediaș, Azdren Llullaku, cu 16 reușite.
Petre, Hadnagy și Chipirliu, la egalitate în fruntea clasamentului golgheterilor
În Liga 2, în vârful clasamentului golgheterilor se află trei atacanți a trei echipe aflate pe primele cinci locuri. Adrian Petre (18 ani, foto mic 1) joacă la UTA Bătrâna Doamnă (locul 2), Attila Hadnagy (36 ani) vine de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (locul 5), iar Remus Chipirliu (24 ani) e omul de gol al liderului Juventus București. Cei trei jucători au înscris de nu mai puțin de 18 ori în acest sezon, diferența dintre ei putând fi trasă doar la reușite din penalty. Petre a punctat de la 11 meri doar de două ori, Hadnagy a străpuns poarta din penalty de trei ori, în timp ce Chipirliu a beneficiat de cele mai multe astfel de oportunități din Liga 2 și a înscris de opt ori.
Cherchez și Herea sunt deja la o distanță considerabilă
Următorii doi jucători din acest clasament se află la o distanță deja considerabilă. Cristian Cherchez (foto mic 2, în centru), atacantul Chindiei (locul 7), are 12 goluri marcate și niciunul din penalty, în timp ce următorul e Claudiu Herea, mijlocului Baloteștiului (locul 16), cu 10 goluri, dintre care două de la punctul cu var.
Anul 2016 a fost unul prolific pentru atacanții echipelor din Liga 2. Dacă în Liga 1, Mircea Axente, de la Gaz Metan, se află pe locul 3 în clasamentul golgheterilor, cu cele 9 goluri ale sale, în eșalonul secund, jucătorii cu 9 goluri marcate se află pe locurile 6-10. Adică nu mai puțin de cinci fotbaliști din Liga 2 au reușit în prima parte a sezonului să înscrie de atâtea ori. Marius Matei, atacant care a fost pus pe liber de Foresta Suceava, Cristian Neguț (Chindia), Sergiu Arnăutu (Luceafărul Oradea), Marian Vlada (CS Afumați) și Ștefan Blănaru (ASU Poli) au fiecare câte 9 goluri înscrise.
Apoi, alți cinci jucători au înscris de câte 8 ori fiecare, iar seria de cinci continuă și în cazul jucătorilor care au marcat de câte 7 ori. De 6 ori au înscris șapte fotbaliști, iar seria continuă și poate fi urmărită AICI.
VEZI întreg clasamentul golgheterilor Ligii 2 la finalul primei părți a sezonului
536 de goluri marcate în 21 de etape
În total, în această primă parte a sezonului Ligii 2, ediția 2016-2017, au înscris nu mai puțin de 188 de jucători, în timp ce alții 9 au fost autori de autogoluri.
În cele 21 de etape desfășurate până acum în Liga 2 s-au înscris 536 de goluri, dintre care 9 autogoluri (1*81+2*31+3*20+4*14+5*15+6*7+7*5+8*5+9*5+10*1+12*1+18*3+1a*9). 3 dintre aceste goluri nu au însă marcatori, deoarece Unirea Tărlungeni a pierdut la „masa verde” cu Dacia Unirea Brăila, în etapa a 21-a, după ce a anunțat federația că nu poate organiza jocul.
Lista jucătorilor care au înscris autogoluri în prima parte a Ligii 2: Roland Niczuly (Sepsi pentru Afumați), George Bîrsănel (ACS Berceni pentru Dacia Unirea), Gabriel Niță (Dacia Unirea pentru Chindia), Alexandru David (UTA pentru Juventus), Miodrag Todorov (ASU Poli pentru Juventus), Alexandru Copilescu, Răzvan Dulap (ambii Șoimii pentru Foresta), Dragoș Sfrijan (ACS Berceni pentru Olimpia) și Andrei Răuță (CS Balotești pentru Chindia).
VEZI clasamentul echipelor Ligii 2 la finalul primei părți a sezonului
Campionatul Ligii 2 se va relua la finalul lunii februarie, pe 25, în cazul în care nu se va cere o amânare, și are șanse să continue și cu mai puține echipe, după ce până acum Șoimii Pâncota și ACS Berceni au părăsit competiția. CSM Râmnicu Vâlcea și Unirea Tărlungeni sunt pe punctul de a arunca prosopul.
Campionatul Ligii 2 se încheie după desfășurarea etapei a 38-a, fără a se mai juca în play-off sau play-out cum a fost în anterioarele două sezoane. La finalul sezonului regulat, ocupantele primelor două locuri promovează direct, iar echipa aflată pe locul 3 va juca un baraj de accedere/menținere în Liga 1 cu clubul ce se va situa pe locul 6 în play-out-ul primei ligi. De retrogradat în Liga 3 mai retrogradează acum doar ocupantele locurilor 16-18, dacă între timp nu se vor mai retrage și alte echipe.
Articol scris de Marius ANGHEL