Sezonul regular al Ligii 2, ediția 2021-2022, s-a încheiat în weekendul trecut, iar la finalul celor 19 etape cele 20 de echipe au fost repartizate, în funcție de locurile ocupate, în trei serii. Primele șase formații merg în play-off-ul de promovare, iar următoarele 14 au fost direcționate în două serii egale de play-out, unde vor avea ca obiectiv menținerea în eșalonul secund.
În cele 190 de meciuri disputate în acest sezon regular atipic, al doilea consecutiv, din cauza restricțiilor impuse în timpul pandemiei Covid-19, doar cu jocuri tur, au fost marcate 482 de goluri.
Mai jos, Liga2.ro vă propune câteva statistici bazate pe golurile înscrise în acest sezon regular. În primul rând vă prezentăm topul 6 al marcatorilor, cele mai performante, respectiv cele mai modeste echipe în privința atacului și apărării.
Cel mai bun marcator din sezonul regular al Ligii 2 este atacantul echipei FC Buzău, Adi Chică-Roșă, care a înscris de 12 ori. Dintre acestea, patru a marcat în meciul cu Dacia Unirea Brăila (7-0), iar trei contra celor de la Unirea Constanța (14-0).
La finalul sezonului regular trecut al Ligii 2, tot după 19 meciuri, golgheteri erau doi, Ovidiu Herea (Metaloglobus) și Cătălin Hlistei (Rapid), amândoi cu câte 11 goluri înscrise. Herea a dat patru din penalty, iar Herea nu mai puțin de șapte de la punctul cu var. Acum, Chică-Roșă nu a înscris niciun gol din penalty.
1. Marian Adi CHICĂ-ROȘĂ (FC Buzău) – 12 goluri
2. Sory Ibrahim DIARRA (Petrolul Ploiești) – 11 goluri
Valentin BUHĂCIANU (FC Hermannstadt) – 11 goluri
Bogdan Remus CHIPIRLIU (Steaua) – 11 goluri, două din penalty
3. Sekou CAMARA (Politehnica Iași) – 9 goluri
4. Albert HOFMAN (Universitatea Cluj) – 7 goluri
Silviu Nicolae BALAURE (FC Hermannstadt) – 7 goluri
Richard JELENA (FK Miercurea Ciuc) – 7 goluri
5. Vasile BUHĂESCU (Steaua) – 6 goluri
Lorant KOVACS (FK Miercurea Ciuc) – 6 goluri
Serge Yvan EKOLLO Malolo (FC Buzău) – 6 goluri
Cristian CIOBANU (FC Buzău) – 6 goluri, două din penalty
Ovidiu Nicolae HEREA (Metaloglobus București) – 6 goluri, două din penalty
Armando VAJUSHI (Petrolul Ploiești) – 6 goluri, trei din penalty
Mircea MANOLE (Unirea Dej) – 6 goluri, patru din penalty
6. Alexandru BOICIUC (Universitatea Cluj) – 5 goluri
Alin Ionuț CÂRSTOCEA (FC Buzău) – 5 goluri
Alexandru Cristian ENACHE (Metaloglobus București) – 5 goluri
Denis GOLDA (Ripensia Timișoara) – 5 goluri
Ciprian RUS (Viitorul Pandurii Târgu Jiu) – 5 goluri
Dragoș GHEORGHE (Astra / Petrolul Ploiești) – 5 goluri
Constantin TOMA (Unirea Slobozia) – 5 goluri, patru din penalty
Restul marcatorilor din sezonul regular îi poți vedea AICI, selectând ”Liga 2, campionat 2021-2022”.
Campionatul Ligii 2 continuă, așa cum spuneam, cu play-off și play-out, astfel că, cel puțin în privința golgheterilor, golurile reușite de aceștia în cele două turnee nu vor mai avea aceeași ”greutate” cum au avut-o până acum, în sezonul regular. În sensul în care golurile din play-off vor cântări mult mai mult decât cele din play-out, având în vedere adversarii care se vor întâlni în aceste turnee. Pentru golgheterul campionatului regular, Adi Chică-Roșă, nu va fi la fel de greu să înscrie în fața celor de la FC Brașov sau Unirea Constanța, față de cum îi va fi, de exemplu, lui Sory Diarra în meciurile cu ”U” Cluj, Hermannstadt, Steaua sau Concordia.
Cu două victorii la scoruri rar întâlnite, 14-0 cu Unirea Constanța și 7-0 cu Dacia Unirea Brăila, FC Buzău a stat cel mai bine la goluri marcate în sezonul regular, cu 43 de reușite. Echipa lui Cristian Pustai degeaba a stat cel mai bine la goluri marcate în acest sezon regular, fiindcă a ratat accederea în play-off. Cei drept, acest statut l-a căpătat în special celor două victorii la scor din meciurile amintite, prinzând, cel puțin Unirea Constanța, într-un moment în care alte echipe din Liga 2 nu au făcut-o.
În acest Top 5 al celor mai bune atacuri din sezonul regular al Ligii 2 se află patru din cele șase echipe calificate în play-off, dar și două care au mers în play-out, FC Buzău și FK Miercurea Ciuc.
FC Buzău – 43
Petrolul, FC Hermannstadt – 41
Universitatea Cluj – 34
Unirea Slobozia – 33
FK Miercurea Ciuc – 32
La polul opus, cea mai modestă echipă în atac a fost Dacia Unirea Brăila, adică cea mai slabă clasată formație la finalul sezonului regular, cu doar două puncte obținute în 19 meciuri. Nici prezența celor de la Dunărea Călărași nu este o surpriză, însă nu același lucru îl putem spune despre Concordia Chiajna.
Trupa ilfoveană, clasată pe locul 5 la finalul sezonului regular, deci calificată în play-off, a înscris doar 18 goluri în 19 meciuri, ceea ce înseamnă o medie de mai puțin de un gol pe joc.
Dacia Unirea Brăila – 7
Dunărea Călăraşi – 12
Viitorul Pandurii Târgu Jiu, FC Brașov – 16
Unirea Dej – 17
Unirea Constanţa, CS Comunal Şelimbăr, Ripensia Timișoara, Concordia Chiajna – 18
De departea, cea mai bună echipă din Liga 2, în sezonul regular, în privința apărării a fost liderul campionatului, Petrolul Ploiești. Acesta a încasat șapte goluri în 19 meciuri. Putea încheia sezonul și mai bine, însă în ultima etapă a primit două goluri de la modesta Unirea Constanța.
Apărarea a salvat Concordia în acest campionat, dacă atacul s-a limitat la mai puțin de un gol marcat pe meci. Ilfovenii sunt pe locul 2 la capitolul goluri primite, cu 10 goluri.
În top 5 se află toate cele șase echipe calificate în play-off, dar și FC Buzău.
Petrolul Ploiești – 7
Concordia Chiajna – 10
Steaua, Unirea Slobozia – 13
Universitatea Cluj, FC Buzău – 14
FC Hermannstadt – 15
În schimb, cele mai slabe defensive în acest sezon regular au apărținut, deloc surprinzător, ultimelor clasate. Unirea Constanța stă cel mai rău după bătăile crunte primite imediat după și-a schimbat aproape tot lotul de jucători în timpul campionatului, iar Brăila i-a suflat în ceafă la acest capitol negativ.
Dunărea Călărași, Astra și FC Brașov sunt și ele prezente în acest tot, conform clasării lor în ierarhia generală. Sezonul modest făcut de Poli Timișoara se vede și la acest capitol.
Unirea Constanţa – 54
Dacia Unirea Brăila – 53
Dunărea Călăraşi – 50
Astra, FC Braşov – 32
Politehnica Timișoara – 27
https://liga2.prosport.ro/seria-1/a-fost-stabilit-programul-play-off-ului-ligii-2-petrolul-u-cluj-se-joaca-in-prima-etapa-19223256
https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-grupei-a-a-play-out-ului-ligii-2-politehnica-iasi-politehnica-timisoara-se-joaca-tocmai-in-etapa-a-6-a-19223263
https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-grupei-b-a-play-out-ului-ligii-2-unirea-constanta-fc-brasov-meciul-care-decide-cine-retrogradeaza-si-cine-merge-la-baraj-se-joaca-in-etapa-a-3-a-19223271