Ceahlăul își continuă seria pozitivă și după deplasarea de la Hunedoara. Marcatorul nemțenilor surprinde: ”Știam că vom scoate punct sau puncte de aici”

Marius ANGHEL 02 Sep. 2024, 13:42 Liga 2
Ceahlăul își continuă seria pozitivă și după deplasarea de la Hunedoara. Marcatorul nemțenilor surprinde: ”Știam că vom scoate punct sau puncte de aici”

Ceahlăul a trecut cu bine peste deplasarea de la Hunedoara și confirmă că se află într-o perioadă de creștere, cu un moral bun, după ce sezonul îl începuse cu două eșecuri dure, cu câte trei goluri primite pe repriză de la Miercurea Ciuc și Slatina.

Trupa nemțeană nu a mai câștigat de această dată, dar s-a declarat mulțumită de remiza, scor 1-1, obținută împotriva Corvinului, o echipă care a avut un program încărcat în acest debut de sezon, cu meciuri în competiții europene, de o miză mult superioară față de ce era învățată, și apoi a suferit câteva pierderi de jucători și a primit și lovitura de la FRF, de a nu-i aproba trecerea pe noua asociație sportivă, ca să aibă drept de promovare.

Ceahlăul a plecat neînvinsă de la Hunedoara. Marco Veronese: ”Rezultatul este bun”

După cele două înfrângeri din debutul campionatului, Ceahlăul s-a pus pe picioare printr-o victorie în Cupa României, contra echipei din Liga 3 FC Bacău, de care a trecut cu 1-0 în deplasare. A urmat apoi două rezultate importante în Liga 2, un 2-0 surprinzător în deplasare la Concordia Chiajna și un 2-0 acasă cu CS Mioveni, iar după aceea un nou succes în Cupă, 2-0 la CSM Pașcani, adversar din Liga 4.

Duminică a avut programat jocul cu Corvinul în etapa a 5-a a Ligii 2, iar formația lui Marco Veronese pornea cu șansa a doua. A primit gol destul de repede, în minutul 17, de la juniorul Lucas Câmpan, iar egalarea a reușit-o cu mult noroc. În minutul 50 al jocului, la o gafă de amator a lui Viorel Lică, o pasă în centru direct la adversar, Geani Crețu a rămas singur cu portarul Lefter și nu l-a iertat din 16 metri.

Schimbările gazdelor au dinamizat jocul în ultima sa parte, cu Ceahlăul masat în ultimii 25-30 de metri, însă golul n-a mai venit, Brănescu având intervenții salvatoare la șuturile lui Nicolae Pîrvulescu (82, 84), iar în minutul 90+5 bara a salvat trupa din Piatra Neamț, tot la o încercare a lui Pîrvulescu.

Antrenorul italian Marco Veronese s-a declarat mulțumit cu această remiză, nu și cu jocul, însă a spus că evoluția echipei a fost influențată și de cele trei meciuri desfășurate într-un interval de o săptămână. ”Rezultatul este bun, evoluția a fost așa și așa, se putea mai bine. Puteam juca mai bine, dar au fost trei meciuri într-o săptămână, mulți dintre jucători au jucat mult și au fost încărcați, de asta am avut câteva probleme. Urmează recuperarea, inclusiv pentru mine”, a spus Veronese la finalul partidei de la Hunedoara.

Geani Crețu, la primul gol pentru Ceahluăl în Liga 2: ”Am venit cu încredere și suntem mulțumiți cu rezultatul obținut”

Geani Crețu (24 de ani), una dintre achizițiile echipei în această vară, ultima dată la CSM Alexandria, cu care a retrogradat în primăvară în Liga 3, a fost la prima reușită în tricoul Ceahlăului, în al cincilea meci din campionat în care e utilizat, de fiecare dată ca titular.

Și el a spus că echipa este mulțumită cu remiza contra Corvinului. ”Știam că va fi o deplasare foarte grea, contra unei echipe foarte bune, experimentate, cu jucători care evoluează de foarte mult timp împreună, cu un antrenor foarte influent. Ne bucurăm că am scos un punct din această deplasare și sperăm ca meciul viitor să luăm toate cele trei puncte. Avem până miercuri, dacă nu mă înșel, o mini-vacanță, mergem acasă, stăm cu familiile, cu prietenele, cu soțiile și apoi revenim la treabă, pentru că avem multe de făcut și mai este mult din acest sezon.

Avem o perioadă bună, venim după trei victorii (n.r. – chiar patru), sperăm să o ținem tot așa. Știam că astăzi vom scoate punct sau puncte de aici și am venit cu încredere și suntem mulțumiți cu rezultatul obținut”, a spus Crețu după joc.

Ceahlăul, în remiza cu Corvinul: Brănescu – Țuțu, Wiktorski, Asibey, Abel Folha (Mih. Șandru 90+1′) – Copoț-Barb, Gbizie (Tud. Telcean 63′) – Ilaș (Rz. Neag 90+1′), G. Crețu (Rob. Ciobanu 80′), P. Petre (cpt.) – Davordzie. Rezerve neutilizate: Al. Barna – Bracelli, Batantu, Rodrigo Lima, Gyulai.

Ceahlăul are 7 puncte acumulate din 15 posibile în acest sezon

Ceahlăul are 7 puncte strânse în cinci partide și urcă pe locul 11 în clasamentul intermediar al Ligii 2, fiind la egalitate cu CSC Dumbrăvița (locul 7), FC Bihor, FCU Craiova, CS Mioveni și Concordia (locul 12), cu ultima fiind la egalitate și la golaveraj, 6-7.

Campionatul Ligii 2 intră într-o pauză de un weekend, pe perioada acțiunilor echipelor naționale, iar în runda a 6-a, încă neprogramată, Ceahlăul joacă acasă cu Metaloglobus, echipă care a învins FC Voluntari în ultima rundă.

Foto: Gelu Crăcană

Marius ANGHEL 02 Sep. 2024, 13:42 Liga 2
Pe aceeași temă