Cazul magazionerului clubului Dinamo depistat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 poate produce haos nu doar în fotbalul românesc, ci și la nivelul conducerii țării.
Președintele clubului din ”Ștefan cel Mare”, Bogdan Bălănescu, care a avut contact cu jucătorii lui Dinamo, care, aceștia, la rândul lor, au avut contact cu magazionerul depistat pozitiv, a făcut parte din delegația Federației Române de Fotbal care a participat astăzi dimineață, la Palatul Victoria, la discuții privind reluarea Ligii 1, prima competiție care începe în România, în timpul pandemiei, după o pauză de trei luni, cât și despre situația fotbalului românesc.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, pe de o parte, premierul Ludovic Orban, ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și Gheorghe Popescu, consilierul onorific al premierului pe probleme legate de organizarea Euro 2020 la București, și, pe de altă parte, reprezentanții Federației Române de Fotbal și ai Ligii Profesioniste de Fotbal.
Dacă Bălănescu va fi confirmat în urma testului COVID-19 pe care va trebui să îl efectueze după ce magazionerul clubului Dinamo a fost depistat pozitiv, atunci absolut toți cei prezenți la Palatul Victoria vor trebui să intre în carantină pentru 14 zile.
Pe lângă premierul Ludovic Orban, ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și Gheorghe Popescu, la întâlnire au mai participat Felix Grigore (FRF), Bogdan Bălănescu (Dinamo), Mihai Stochiță (FRF), Octavian Goga (FRF), Răzvan Burleanu (FRF), Gino Iorgulescu (LPF), Justin Ștefan (LPF), Valeriu Argăseală (FCSB), Auraș Brașoveanu (Concordia Chiajna), Marius Burcă (Metaloglobus București), dar și alte persoane.
Cu toții ar putea intra în carantină pentru 14 zile după ce au avut contact sau s-au aflat în apropiere de dinamovistul Bogdan Bălănescu.
Dintre cei enumerați se află și cei doi reprezentanți ai campionatului Ligii 2 în Comitetul Executiv al FRF, Auraș Brașoveanu, președintele Concordiei Chiajna, și Marius Burcă, președintele Metaloglobusului. Cele două echipe nu vor participa în play-off-ul Ligii 2.
Însă contact cu dinamoviștii au avut cei de la Rapid, în amicalul desfășurat săptămâna trecută chiar la Săftica. Ulterior, giuleștenii au jucat un amical cu Astra, care Astra a jucat astăzi un amical cu Petrolul.
Tot astăzi, după întâlnirea cu reprezentanții FRF și LPF, ministrul Tineretului și Sportului Ionuț Stroe s-a văzut cu Gheorghe Hagi, finanțatorul și managerul clubului Viitorul.
Foto: Ministerul Tineretului și Sportului
ȘTIRI despre Dinamo și acest caz de infectare cu noul coronavirus a magazionerului ”câinilor” puteți citi pe ProSport: