Cuplul Dănuț Coman – Nicolae Dică a dat drumul la treabă și încearcă să mai facă achiziții importante la Campionii FC Argeș. Cei doi au reușit să aducă jucători de când au ajuns în club, au prelungit câteva contracte, dar în continuare urmăresc câțiva fotbaliști.
Sunt schimbări majore la Campionii FC Argeș în pauza dintre sezoane, după finalul campionatului trecut de Liga 2, iar lotul va fi unul experimentat, piteștenii aducând, însă, și câțiva tineri de perspectivă.
După cum s-a anunțat deja, în sezonul următor Campionii FC Argeș nu-și mai permite să rateze calificarea în play-off, după care promovarea și revenirea în SuperLiga României. Vor fi multe modificări, iar la nivelul conducerii a venit Dănuț Coman, după care a fost numit și Nicolae Dică antrenor.
Piteștenii se află în cantonament în Slovenia, iar recent fostul portar de la Rapid sau FC Argeș a afirmat că în continuare urmărește fotbaliști cu experiență, iar în zilele următoare este de așteptat ca și alți fotbaliști care au evoluat în SuperLiga României sezonul trecut să vină la Pitești.
Sunt țintiți trei-patru jucători, dar momentan conducătorul a declarat că este mulțumit de ce se întâmplă la echipă, de cum se desfășoară antrenamentele și meciurile amicale.
”Sunt mulțumit de ce se întâmplă în cantonamentul din Slovenia, de condiții, de cum se pregătesc jucătorii, de faptul că la antrenamente și în amicale se prezintă cum trebuie. Sunt antrenamente grele, dar băieții au înțeles că această perioadă va fi benefică pentru ce va urma.
Mai sunt discuții pentru venirile a trei-patru jucători de valoare, care să ne ajute să ne îndeplinim obiectivul. Îmi doresc ca pe lângă jucătorii cu calitate, de viitor, tineri, să avem și jucători cu experiență, care să ne ajute. Jucătorii tineri cresc mai repede și mai bine pe lângă cei cu experiență.
Am lucrat la Astra și la Hermannstadt, am îmbinat tinerii și jucătorii cu experiență și îmi doresc să nu aducem jucători numeric, ci valoric! Vreau să se integreze repede și să realizăm performanțe majore”, a spus Dănuț Coman în cadrul interviului publicat de CFC Argeș.
Dănuț Coman le-a răspuns și contestatarilor anumitor oameni din club, poate cel mai hulit fiind Daniel Stanciu. Acesta este mai cunoscut pentru prezențele din emisiunile speciale de la Digi Sport, participând chiar și la o emisiune în care sunt promovate pariurile sportive, care uneori se întinde și târziu după miezul nopții.
Fostul portar a ținut să transmită că rămânerea lui Stanciu în club și din această vară este o decizie pe care a acceptat-o pentru că îl consideră folositor pe acesta, despre care a spus că se ocupă să atragă finanțe în conturile clubului, dar și că îndeplinește sarcinile care îi sunt trasate.
Coman vrea ca toată suflarea piteșteană să fie alături de Campionii FC Argeș.
”Atunci când am semnat cu FC Argeș mi-am dorit foarte mult ca oamenii să fie alături de echipă și de mine. Am citit, deși nu o fac, doar foarte rar, comentarii răutăcioase la adresa staffului administrativ. Vreau să le spun suporterilor că, dacă am renunțat la cineva sau am păstrat pe cineva, iar aici mă refer la Daniel Stanciu, l-am păstrat pentru că așa mi-am dorit!
Pe mine mă ajută… Daniel Stanciu nu este impus, iar oamenii înțeleg că mie nu mi se impune nimic! Eu îmi doresc ca acest club să performeze, să ne putem bucura de rezultatele obținute, iar referitor la stafful administrativ am adus un om de la Dinamo, pe Mihai Matei, am adus un om de la Rapid, pe Sorin Boiangiu.
Sunt doi oameni profesioniști, pe care îi știu. L-am păstrat pe Daniel Stanciu pentru că mă ajută foarte mult. Nu are treabă cu echipa, se ocupă de alte lucruri și se descurcă foarte bine. Daniel Stanciu, trebuie să se înțeleagă, că generează și venituri. Cred că am spus totul!
Am văzut în trecut oameni care îi înjurau pe domnul primar, pe Viorel Tudose, pe Daniel Stanciu și pe alții. Îmi doresc ca aceste lucruri să rămână în trecut, suflarea piteșteană să fie alături de mine și de echipă. Vom face tot ce putem ca să readucem echipa în Liga 1 și mai mult, să facem performanță la Pitești.
Am nevoie de tot sprijinul, al oamenilor, suporterilor și al oamenilor de afaceri din Pitești. Trebuie să se înțeleagă că domnul Viorel Tudose a fost alături de echipă… de foarte mulți ani. Trebuie să se înțeleagă că nu e doar un sponsor, e un om care ține cu Pitești. Fără banii lui, ar fi foarte greu!
Eu știu ce buget a fost anul trecut, iar anul ăsta vrem să facem performanță, să promovăm, dar bugetul este mult, mult mai mic decât sezonul trecut. (…)”, a mai spus, printre altele, Dănuț Coman.
În aceste zile, clubul din Pitești organizează cantonamentul din Slovenia, al doilea din această vară, după cel de la Albota. Acolo, Nicolae Dică își vede jucătorii la treabă în patru amicale, două având deja loc. Stagiul de pregătire din afara României are loc în perioada 7 iulie – 19 iulie.
Nicolae Dică este mulțumit de ce a văzut până acum în stagiul de pregătire din Slovenia.
”Până acum, băieții s-au descurcat destul de bine, sunt mulțumit de cum au reacționat la antrenament, de toți jucătorii. Păcat că avem această problemă cu Vlad Morar, care e accidentat, face separat antrenamente, dar sunt mulțumit de ce am făcut până acum. (…)
Am venit aici să facem o echipă bună, un grup în primul rând. Din punctul meu de vedere, doar așa putem face rezultate, prin unitate. Altfel, nu se poate, iar sezonul trecut s-a văzut asta. Echipa a avut jucători buni, cu experiență, cu promovări la activ, toată lumea vorbea că FC Argeș este principala favorită la promovare. Nu s-a obținut acest lucru, dar îmi doresc să fac o echipă unită.
Jucătorii să fie o echipă unită, să dea totul pe teren la meciuri și la antrenamente, doar așa putem face performanță. Trebuie să ajungem în play-off până la finalul anului, dar obiectivul apropiat acesta este, să facem o echipă competitivă. Avem jucători tineri, de la academie, care au făcut junioratul aici, dar și câțiva tineri, patru, pe care i-am adus, i-am antrenat și îmi place atitudinea lor.
Avem nevoie și de jucători cu experiență, pentru că tinerii așa pot crește. (…)”, a transmis, printre altele, Nicolae Dică în interviul publicat de CFC Argeș.
Referitor la meciurile amicale din această vară, în prima parte a pregătirii de vară CFC Argeș a întâlnit AFC Câmpulung Muscel (scor 1-1) și LPS HD Clinceni (scor 5-1). În Slovenia au urmat teste cu NK Varazdin, cedat cu scorul de 0-1, și cu NK Bistrica, care a fost câștigat cu scorul de 3-0.