Ziua portarilor

14 Nov. 2009, 14:15 Campionat

Gaz Metan CFR Craiova a început cu Dacia Mioveni seria infernală
de jocuri rămase până la finalul turului. Și puteau să o înceapă
excelent, cu o victorie, dacă portarul oapeților, Iulian Ilie, nu
ar fi prins o zi mare.

Echipă mai matură, Dacia a început în forță jocul, pe care l-a
controlat în primul sfert de oră. Portarul gazdelor, Vulpescu, s-a
remarcat în acest interval, reușind să pareze un șut, deși rămăsese
singur cu atacantul advers.

Cei care aveau însă să rateze marile ocazii ale meciului au fost
jucătorii lui Jerry Gane, care au început sarabanda ratărilor după
20 de minute de joc, atunci când Crăciun, singur cu poarta goală în
față, a preferat să facă o preluare în locul unui șut. Același
Crăciun a mai ratat o mare ocazie până la pauză.

Repriza secundă a fost cea care l-a scos în evidență pe Ilie.
Acesta a reușit performanța de a opri gazdele din drumul spre gol
de trei ori într-un singur minut, după trei cornere consecutive ale
acestora.

Realizând că din interiorul careului nu au cum să-l bată pe
Ilie, elevii lui Gane au încercat și din afara lui, însă nici măcar
șuturile la vinclu ale gazdelor nu a fost suficient de bune pentru
a-l bate pe goal-keeper-ul Daciei.

La final, ambii antrenori s-au declarat mulțumiți de punctul
obținut, chiar dacă fiecare și-ar fi dorit victoria.
„Până la urmă am scos un punct. E un rezultat
echitabil. Noi am venit să câștigăm, dar trebuie să mai și poți, nu
e suficient doar să vrei”
, a declarat tehnicianul
oaspeților, Iordan Eftimie.

Chiar dacă nu a câștigat, Jerry Gane se mulțumește cu faptul că
echipa sa nu a mai pierdut de cinci etape: „A fost un
meci echilibrat, chiar dacă noi am avut cele mai mari ocazii. Ei au
avut un singur șut în prima repriză din câte îmi amintesc. A fost
un joc de luptă în care dacă înscria cineva, câștiga. Când joci cu
echipe bune, trebuie să dai un gol din maxim două ocazii, noi nu am
putut astăzi din cinci. Oricum, e un punct, suntem neînvinși de
cinci etape și asta e un lucru bun”.

Articol scris de: Adrian
IOSUB

14 Nov. 2009, 14:15 Campionat
Pe aceeași temă