FC Farul nu-i va avea la dispoziție pentru partida de la
Botoșani, de sâmbătă, pe portarul titular, Dan Zdrâncă, și pe
mijlocașul dreapta Alin Abuzătoaie, ambii accidentați.
„Atât Zdrâncă, cât și Abuzătoaie au câte șapte zile de
pauză, portarul în urma unei rupturi fibrilare, iar Alin din
pricina unei entorse la gleznă. Sperăm să revină cât mai
curând”, a declarat antrenorul principal al Farului,
Gică Butoiu.
La Botoșani, titular va fi Alex Răuță, care are și el probleme
medicale, fiind răcit, iar al doilea portar a fost desemnat Tănăsel
Alexe, Butoiu explicând că Andrei Preda, un alt goal-keeper
achiziționat în vară, încă nu are viza medicală.
Abuzătoaie va fi înlocuit în lotul de 18 de Sorin Dutciuc, iar o a
treia modificare, față de partida cu Viitorul, va fi rămânerea în
afara lotului a lui Amariei, care va fi schimbat de George Patriche
sau Gianni Munteanu.
FC Farul va parcurge distanța Constanța – Botoșani în două etape.
Astăzi, la ora 13,30, va pleca la Bacău, de unde vineri, după
antrenament și masa de prânz, se va deplasa la Botoșani.
„E o deplasare lungă și grea, dar obiectivul nostru e
să câștigăm, în ciuda problemelor de lot pe care le avem. Pentru o
siguranță sporită în apărare s-ar putea să schimb ceva în joc, dar
asta depinde și de cum evoluează FC Botoșani. Nu avem jucători care
să decidă singuri soarta unui joc, astfel că atuul nostru e munca
echipei”, a arătat Butoiu.
Căpitanul Farului, Liviu Ștefan, speră ca „marinarii” să fie
avantajați de faptul că FC Botoșani nu a jucat în prima etapă, mai
mulți jucători de-ai gazdelor de sâmbătă fiind bolnavi atunci de
gripă.
„Vom avea meci greu. Se știe că, în acest sezon, FC
Botoșani e pregătită din toate punctele de vedere, dar sperăm să
transformăm într-un avantaj pentru noi problemele pe care le-au
avut în prima rundă a returului. Nu ne e frică de arbitri, dacă
jucăm cu ambiție și devotament, precum în meciul cu Viitorul, e
foarte greu să ne bată cineva în campionat. Acel 1-4 din sezonul
trecut, de la Botoșani, nu are cum să se mai repete”,
a spus Liviu Ștefan.
Altfel, FC Farul a anunțat că pune la dispoziția agenților
economici spații publicitare pe tricoul de joc, pentru unul sau mai
multe meciuri din Liga a II-a.
sursa: Cuget Liber