VIDEO | Săgeata, mai bună ca Farul și în zece jucători

Derby-ul de sâmbătă, din etapa a 9-a a Ligii 2, de la Năvodari dintre Săgeata și Farul le-a revenit pe merit gazdelor, care și-au creat mult mai multe ocazii și s-au descurcat și în inferioritate numerică. Săgeata a avut un jucător eliminat încă din minutul 49, dar a reușit să majoreze scorul.
 
Echipa antrenată de Cătălin Anghel a câștigat cu 2-0 disputa cu Farul. Au înscris Damian, în minutul 23, și Srdic, în minutul 81, gazdele marcând al doilea gol la scurt timp după ce „marinarii” avuseseră o ocazie bună de a egala. În urma acestei victorii, Săgeata se menține pe locul trei în clasament, în vreme ce Farul este pe poziția a zecea (din 12 echipe).
 
În prima parte, în afară de gol, Săgeata a mai ratat câteva ocazii (Muzac 14, 37, Cârjă 40 – la care a intervenit foarte bine Ciucă și Deletic 41), însă, după doar patru minute scurse din repriza a doua, gazdele au rămas în inferioritate numerică, Cervera văzând roșu direct după un fault asupra lui Enciu. În ciuda avantajului numeric însă, Farul n-a putut obține ceva din meci. S-a aflat aproape de egalare, e adevărat, în minutul 79, prin Enciu (la prima situație a „marinarilor”), însă cei care au marcat apoi, pentru 2-0, au fost năvodărenii. Srdic, autorul mai multor ratări mari sâmbătă, a punctat pe contraatac, închizând meciul, la numai două minute de la ocazia lui Enciu.

Cătălin Anghel: „Mă bucur că băieții au reacționat bine”

„Am fost superiori fără putință de tăgadă. Farul a crescut de când a venit Marian Pană, dar azi (n.r. sâmbătă) am meritat pe deplin victoria. Sper ca acest rezultat să ne fi descătușat și să începem să adunăm puncte. Nu este ușor, pentru că apar eliminări, accidentări și nu avem tot lotul disponibil. De aceea nu putem să creștem și să punem, meci de meci, câte o cărămidă la omogenizarea echipei. Eliminarea lui Cervera mi s-a părut ușoară, eu am văzut că a atins întâi mingea. Mă bucur însă că băieții au reacționat bine, iar în zece oameni ne-am mai creat ocazii. Vedeți cum e fotbalul? Au fost meciuri în care am ratat din doi metri și am luat gol din faza următoare, acum Farul a avut o ocazie bună, iar pe contraatac am înscris noi. Srdic a spart gheața, a dat un gol din trei ocazii, celelalte două monumentale. Mă bucur și pentru el, iar de acum încolo sper să marcheze etapă de etapă. Am fost destul de periculoși la fazele fixe”, a declarat Cătălin Anghel.

Marian Pană: „Dacă înscria Enciu, poate și câștigam”

De cealaltă parte, Marian Pană a spus: „A câștigat echipa mai bună, e clar. Victoria gazdelor e pe deplin meritată. Să zicem că am început destul de bine meciul, în primele 10 – 15 minute am stat bine în teren, nepermițând adversarului să construiască. Apoi a venit acel gol norocos, iar Săgeata a știut să pună în practică jocul ei de pase. În repriza a doua, n-am reușit să valorificăm omul în plus. Am încercat să ducem mingea în gura porții, dar am avut poate și puțină neșansă, la șutul lui Enciu sau când a ieșit foarte bine Albuț. Puteam egala, dar nu a fost ceva clar, bine creionat, ca să surprindem adversarul. Ideea e că nu am putut să punem o presiune normală, să ținem de minge, să intrăm în posesie și să încercăm să marcăm, deși am jucat cu al doilea vârf. Am primit golul doi pe contră, la care ar fi ceva dubii, dar nu mai contează, arbitrajul a fost corect. Dacă înscria Enciu, poate și câștigam”.

SĂ‚GEATA NĂ‚VODARI    2
FARUL CONSTANȚA    0

R. Damian ”21, Srdic ”83

Albuț – Cîrjă, Fl. Pătrașcu, R. Damian, Bruno – Cervera, Muzac – M. Chițu (Cr. Ganea ”89), Vezan (cpt.)(I. Stana ”46), Deletic (Al. Vieru ”85) – Srdic
Rezerve neutilizate: Gordin – Gorovei, Iloie, I. Ursu
Antrenor: Cătălin Anghel
Eliminat: Cervera ”52 (roușu direct)

G. Ciucă – Băjan (Cl. Popa ”79), D. Ciobanu, Bg. Straton, B. Dumitru – Cârstoiu (Arotăriței ”61), Ochia (cpt.) – Pîslaru, R. Neagoe, Szalkai – M. Enciu
Rezerve neutilizate: Vl. Neagu – Erdal Ali, Dincă, Moroșanu, Scărlătescu
Antrenor: Marian Pană

Stadion: Flacăra (Năvodari); Spectatori: 200; Arbitru: Ionuț Coza (Cernica); Asistenți: Marian Truță (Sirineasa) și Cosmin Vătămanu (București); Jucătorul meciului: Aleksandar Srdic.

 

Sursa: Ziua de Constanța
Foto: Alexandru RAITA
Video: tvlitoral.ro

Pe aceeași temă