Victorie pentru protest! Jucătorii Metalului au câștigat cu Olimpia chiar dacă abia au intrat pe teren

Marius ANGHEL 26 Apr. 2015, 14:42 Campionat

Partida de sâmbătă din Valea Domanului dintre Metalul Reșița și Olimpia Satu Mare, din etapa a patra a play-off-ului Seriei a II-a a Ligii 2, a început cu 15 minute întârziere din cauza jucătorilor gazdă, care au protestat pentru faptul că nu și-au primit salariile de mai bine de două luni. De asemenea, înaintea startului meciului s-a păstrat un moment de reculegere în memoria regretatului om de fotbal Nicolae Chirilă.

Deși vremea a fost ideală pentru fotbal, puțini spectatori au luat loc sâmbătă în tribunele Stadionului „Mircea Chivu”. Câțiva membri ai Guardiei Rosso Nera, fără liderul lor Marcel Gușcă, în continuare interzis pe stadioane, au protestat împotriva finanțatorului Cătălin Rufă, considerat principalul vinovat de haosul de la Metalul Reșița. Promovarea fiind compromisă, nemaiavând ce pierde, fotbaliștii reșițeni au jucat doar pentru prestigiul lor, așa cum le-a cerut și antrenorul Daniel Oprița.

Dandea, gol și eliminare

După o primă repriză în care cea mai mare ocazie a aparținut oaspeților, portarul Zimmermann având o intervenție salvatoare la șutul lui Bic, golurile au venit în partea a doua a întâlnirii. Scorul avea să fie deschis în minutul 65, atunci când Manole a executat o lovitură liberă de pe stânga, iar Dandea a înscris cu o lovitură de cap din careul mic, dintre fundașii sătmăreni. Peste numai patru minute, autorul golului vede cartonașul roșu pentru o „corecție” aplicată în careul advers lui Heil. Nevăzând inițial faza, ci doar pe Heil trântit în propriul careu, „centralul” Marius Chițu s-a consultat cu tușierul de pe acea parte, Răzvan Dobre, și abia după aceea a scos din buzunar cartonașul roșu.

În inferioritate numerică reșițenii reușesc totuși și golul al doilea, marcat în minutul 87 de Vișan Crețu, cu un șut din alergare din afara careului. După mult timp în Valea Domanului s-au făcut auzite și aplauzele, pentru că fazele create pe final de meci de fotbaliștii lui Daniel Oprița „i-au mișcat” și pe puținii spectatori de la Tribuna I. Pe lângă galeria tradițională, Guardia Rosso Nera, o alta, zglobie, alcătuită ad-hoc din micii fotbaliști de la grupa profesorului Cristian Bercsenyi, ce aveau în aceeași zi un turneu la Juniori F, a dat recital de la una dintre peluzele vechii arene bănățene.

Cu acest succes, 2-0, Metalul a revenit pe locul al doilea al Seriei a II-a, profitând de eșecul celor de la FC Olt, în fața liderului ACS Poli Timișoara, scor 0-1.

Oprița: „Băieții mei au jucat fără bani și au câștigat”

După joc, antrenorul echipei Metalul, Daniel Oprița, a declarat: „Este o victorie, zic eu, meritată, chiar dacă și ei au avut câteva ocazii destul de clare. Le-am și spus băieților, acum în vestiar, le-am spus și la pauză, meciul trebuia tranșat de mult, din prima repriză. Am avut multe situații, nu ai voie să ajungi să intri în careu și să nu poți să dai ultima pasă. La pauză trebuia să avem doi, trei, zero. Nu că am avut ocazii clare, dar dacă ultima pasă era cum trebuie se creau situații în care trebuia să înscriem. (…) În a doua repriză, până la urmă am reușit să înscriem. Puteau să ne egaleze și eu zic că dacă ne egalau, poate și pierdeam meciul. Pentru că și noi eram obligați să riscăm mai mult și aveau mai multe spații. Dar, până la urmă, îi felicit pe băieți pentru atitudinea pe care au avut-o. Băieții mei au jucat fără bani, au câștigat meciul. Îi felicit!”.

METALUL REȘIȚA        2
OLIMPIA SATU MARE    0

Dandea ”65, V. Crețu ”87

Zimmermann (cpt.) – O. Vasile (R. Cristian ”58), Dandea, Tătaru, Anițoiu – D. Enescu, Feher – L. Manole, Ad. Ionescu, I. Szabo (V. Crețu ”58) – Cl. Ionescu (I. Popescu ”70)
Rezerve neutilizate: S. Ciucă – Szijj, Al. Pintea, Ponoran
Antrenor: Daniel Oprița
Eliminat: Dandea ”69 (roșu direct)

Șuta – D. Mureșan (Feier ”66), Heil, Micaș, Iuhas (cpt.) – R. Rus (Cădar ”63), Onicaș, Bic, Selagea – Bg. Faur (Bujor ”75), Sălăgeanu
Rezerve neutilizate: Anca-Trip – Svarczkopf, M. Ioniță, P. Cristian
Antrenor: Tiberiu Csik

Stadion: „Mircea Chivu” (Reșița); Spectatori: 300; Arbitru: Marius Chițu (Târgoviște); Asistenți: Gabriel Ion Cătană (Târgoviște) și Răzvan Mihai Dobre (Șotânga). Jucătorul meciului: Leonard Manole.

Articol și foto de Marian CĂ‚RĂ‚VAN (Jurnal de Caraș-Severin)

Marius ANGHEL 26 Apr. 2015, 14:42 Campionat
Pe aceeași temă