Viceprimarul Cosmin Andrei a fost prezent la meciul cu Sportul Studențesc și a avut o nouă discuție cu oficialii clubului. El spune că lucrările ar putea începe la jumătatea lunii iunie și că în trei săptămâni pot fi finalizate.
„A fost un meci foarte frumos. O victorie clară a noastră. La final, băieții au sărbătorit pe teren. Am fost și i-am felicitat pe jucători și antrenori. Am mai avut o discuție și cu președintele clubului. Urmează ca luni să avem o întâlnire și să mai punem la punct anumite lucruri. Ne dorim foarte mult să jucăm primul meci la Botoșani și consider că vom reuși. Eu sper ca la jumătatea lunii iunie să înceapă lucrările la stadion. Important este să găsim o firmă puternică și care poate termina în trei săptămâni investiția. Dacă va fi nevoie, se va lucra în trei schimburi și sunt convins că vom reuși. Mă voi ocupa de această problemă și voi fi zilnic la stadion pentru a urgenta pe cât posibil lucrările. Vom începe cu extinderea vestiarelor, montarea turnicheților și a camerelor de supraveghere, care sunt obligatorii. Celelalte lucrări pot fi finalizate până la etapa a treia când vom juca din nou pe Municipal. Totul este să nu avem vreo contestație la licitație”, a spus Cosmin Andrei, citat de Bt online.
Foto: Alexandru HOJDA