Verdeș: „Jocul cu FC Caransebeș nu este privit ca o revanșă”

Mihai Andries 13 Nov. 2014, 16:46 Campionat
Verdeș:**

Autorul golului în meciul cu Unirea Tărlungeni, atacantul celor de la FC Olt, Bobi Verdeș, speră ca punctele pierdute în meciul tur cu FC Caransebeș, când slătinenii au fost egalați în prelungiri, să fie recuperate. Divizionara secundă slătineană a pierdut puncte prețioase pe finalul mai multor meciuri și se află la trei lungimi distanță de play-off. Un eventual succes ar putea-o aduce în zona superioară. Misiunea obținerii celor trei puncte nu va fi ușoară, echipele fiind echilibrate.

Deși au condus pe tabelă, jucătorii aflați sub comanda lui Dan Oprescu au fost în cele din urmă egalați. Atacantul celor de la FC Olt Slatina, Bobi Verdeș, crede că lipsa de încredere și-a spus cuvântul.

„Teama de a menține rezultatul a făcut să greșim. Cred că încrederea ne-a lipsit. Păcat, am condus în trei meciuri, dar am fost egalați în final. Sperăm să reușim să bifăm mai multe rezultate pozitive, pentru o mai mare încredere în noi. Jocul cu FC Caransebeș nu este privit ca o revanșă, este un meci de trei puncte, pe care sperăm să-l câștigăm, pentru că vrem să recuperăm punctele pierdute acasă”, a declarat atacantul celor de la FC Olt Slatina, Bobi Verdeș.

„Vârful” grupării slătinene a acuzat probleme medicale în timpul jocului cu Unirea Tărlungeni, însă după două zile în care s-a antrenat mai ușor, a intrat în programul normal de pregătire al echipei.

Covalschi, suspendat

Lotul grupării FC Olt Slatina va pleca, joi, după susținerea antrenamentului, spre Caransebeș. În ziua premergătoare meciului, jucătorii aflați sub comanda tehnicianului Dan Oprescu vor efectua un ultim antrenament în zonă. Antrenorul divizionarei secunde slătinene nu va putea conta pe serviciile fundașului stânga, Ștefan Covalschi, suspendat după cartonașul roșu încasat în confruntarea cu Unirea Tărlungeni.

De asemenea, mijlocașul Alin Pavel este indisponibil, jucătorul urmând să efectueze intervenția chirurgicală în Ungaria. În schimb, va reveni Ștefan Blănaru, care a fost suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. Slătinenii s-au pregătit, în această săptămână, pe terenul sintetic din cadrul Complexului „1 Mai”.

După acest joc, FC Olt Slatina nu va avea meci programat în etapa a treia a returului, urmând ca pe 29 noiembrie să întâlnească, în deplasare, Fortuna Câmpina.
 

Sursa: Gazeta Nouă

 

 

 

Mihai Andries 13 Nov. 2014, 16:46 Campionat
Pe aceeași temă