UTA, victorie lejeră cu Brăila! Păcurar: „E bine pentru prima etapă. După ocaziile rarisime ratate, scorul corect era 6-0”

Marius ANGHEL 23 Feb. 2019, 17:24 Campionat

„Bătrâna Doamnă” nu putea rata întâlnirea cu prima victorie a anului, într-un meci oficial al Ligii a 2-a. Dacia Unirea Brăila a fost un adversar foarte tânăr, modest, punându-se doar problema scorului la care se vor impune arădenii. A fost doar 3-0 pentru UTA, prin „dubla” lui Ciprian Rus și prima reușită a lui Cristian Melinte, de la revenirea la echipa alb-roșie, după un deceniu.

Cel puțin până acum, arădenii au realizat scorul etapei cu numărul 22, dar diferența pe tabelă putea să fie și mai mare. „A trecut și primul meci din acest an, e bine pentru prima etapă. Chiar dacă cunoșteam problemele Brăilei, am fost precauți și asta pentru că aveam și noi problemele noastre. Am deschis repede scorul, asta ne-am și propus, dar ca joc am început cam greoi partida. Se vede cu ochiul liber că sunt probleme de omogenitate, relațiile de joc suferă, atâte pe axul central, cât și pe benzi. Am dat peste un adversar care a jucat fără trac, nu știu în ce măsură mai are Brăila șanse de salvare de la retrogradare. Noi, începând din minutul 20, am început să legăm mai bine, sigur cu mici greșeli pe care o să încercăm să eliminăm prin antrenamente după ce revedem meciul filmat.  Am mai avea nevoie de patru-cinci săptămâni pentru ca echipa să aibă ritm, relații mai bune de joc, dar și eficiență mai mare. Am avut destule ocazii de gol, unele dintre ele rarisime, după numărul acestora scorul corect era 6-0. Sper să mergem din ce în ce mai bine, de la etapă la etapă”, a punctat, citat de Sport Arad, Cristian Păcurar la finalul meciului.

„Secundul” UTA -ei a stat în picioare în permanență pe margine, dând indicații, în timp ce Ionuț Popa a urmărit partida de pe unul dintre scaunele băncii de rezervă. Scorul i-a permis antrenorului principal al „Bătrânei Doamne” să aibă o dimineață destul de liniștită, indicațiile sale venind în special înainte de meci și la pauză.

„Nu sunt eu vocea băncii de rezerve, pur și simplu s-a întâmplat să fiu puțin mai implicat azi, fiindcă Mister vrea să-și trateze în liniște problemele de sănătate. Sper ca prin jocul lor, băieții să-i facă tot returul cât mai liniștit lui Mister, iar procesul de formare a echipei pentru la anul să decurgă așa cum ne dorim cu toții. Oricum, doar Mister este cel care vorbește la ședința tehnică și va veni pe viitor și la conferințele de presă”, a adăugat Păcurar.

Ajutorul lui Ionuț Popa a mai recunoscut că UTA va pune accent pe închegarea unei formule clare de joc, fără prea multe experimente în stagiunea de primăvară. „Încercăm să facem o structură a echipei, nu vor fi mari schimbări în formula de start. Doar suspendările, accidentările sau regula legată de numărul de juniori ne pot determina să ne abatem de la ideea noastră de a lega cât mai mult această echipă, oferindu-i maturitatea necesară atingerii obiectivului important din sezonul următor. Repet, vrem să devenim cât mai omogeni, iar cel mai bun antrenament e jocul oficial”, a mai explicat Cristian Păcurar.

Pentru UTA urmează confruntări ale orgoliului cu echipele timișorene, Ripensia și ACS Poli.  „Vor fi meciuri mult mai grele. La Ripensia va trebui să ne și apărăm, iar dacă facem asta bine, probabil ei se vor descoperi și vom avea spații pentru contraatacuri. Azi am apelat mai ales la atacul pozițional. Oricum, Ripensia e formație omogenă, cu antrenor bun, nu se compară acest meci cu ceea ce va fi săptămâna viitoare”, a concluzionat „secundul” Campioanei Provinciei.

După 22 de etape, UTA se află pe locul 7 în Liga 2, cu 32 de puncte.

Sursa: Sport Arad
Foto: UTA Arad

Marius ANGHEL 23 Feb. 2019, 17:24 Campionat
Pe aceeași temă