UTA a pierdut cu 1-0 meciul cu Ripensia, unul foarte slab în ansamblul său. După transferurile din iarnă și victoria ușoară obținută cu Brăila (3-0), „Bătrâna Doamnă” nu a mai avut o viață așa de ușoară pe „Dan Păltinișanu”, sâmbătă, în meciul din etapa a 23-a a Ligii 2. „Secundul” Cristian Păcurar a invocat și oboseala jucătorilor, faptul că a fost primul joc oficial din 2019 disputat pe iarbă, dar și unele decizii ale arbitrilor veniți din Dâmbovița.
Păcurar a recunoscut jocul șters al echipei sale. „Din păcate, un joc neaștepat de slab din partea noastră. Un joc în care ne-a lipsit atitudinea. Un joc în care ne-au lipsit și ideile. În prima parte, chiar dacă știam că Ripensia ne așteaptă din punct de vedere tactic, am abuzat de foarte multe mingi lungi. Am încercat să construim. Ori ne-a fost frică, ori încă nu legăm prea bine, din acest punct de vedere al omogenității, ne așteptam. Nu căutăm scuze, căutăm cauze, ca să le putem îndrepta. Este primul nostru meci pe teren de iarbă. Din păcate, ne-am descurcat destul de rău. Repriza a doua, contra vântului, am început foarte slab. Cu ocazia celor de la Ripensia, finalizată cu gol. Am încercat să avem reacție, dar nu poți să evidențiezi pe nimeni. Chiar dacă unii s-au ridicat la un anumit nivel, ca și grup, am avut o exprimare foarte slabă. Toți s-au plâns de oboseală. Toată săptămână am făcut antrenamente pe teren de iarbă. Neagu a făcut vineri primul antrenament ușor. Cu Melinte era cât pe ce să facem schimbare. Copaci joacă accidentat. Evoluția completă a echipei a fostul de palidă și a dus la acest rezultat”, a punctat antrenorul echipei UTA.
Nemulțumiri despre arbitraj
„Secundul” lui Popa a avut dubii în ceea ce privește deciziile luate de arbitrii Marius Chițu (central) și tușierii Gabriel Cătană și Răzvan Dobre (asistenți), toți din Dâmbovița. „Trebuie să ne uităm foarte bine și la golul anulat, și la golurile anulate. Penalty-ul, care a fost sau nu a fost. Dar nu căutăm scuze. Eu am stat în diagonală puțin. Din ce mi-au transmis băieții, în momentul șutului, nu cred că era ofsaid. Nu avea cum să aibă Cipri (n.r. – Ciprian Rus) mingea și Kanda să fie în spatele liniei. E un jucător cu experiență, vedea dacă este sau nu în ofsaid. Penalty la Kanda. Centrare Stahl, a venit în viteză, pe minge. Jucătorul advers nu a sărit, a rămas pe picioare, și puțin l-a deranjat”, a precizat Păcurar despre arbitraj.
David Miculescu este una din viitoarele speranțe ale fotbalului arădean, dar cu Ripensia nu a jucat mare lucru. „Nu trebuie să scoatem în evidență că nu a jucat Miculescu. Noi trebuie să scoatem în evidență jocul vreunuia. Noi trebuie să progresăm și să construim de la etapă la etapă. Toți jucătorii și-au adus aportul la rezultatul de astăzi. Miculescu a jucat în nota echipei”, a spus Cristian Păcurar despre tânărul jucător.
Ionuț Popa e în refacere după ce a suferit o ușoară semi-pareză și preferă să îl lase pe „secundul” său să dea indicații și să vorbească în numele echipei arădene
Articol scris de Anda DELIU
Foto: Leczki JOZSI / Mediafax foto