UTA Bătrâna Doamnă a trăit periculos în meciul de duminică, din etapa a 14-a a Ligii 2, la Ștefănești, cu Unirea Tărlungeni, scor 4-2. Arădenii au fost conduși de două ori, însă au egalat destul de repede de fiecare dată. Victoria trupei lui Laurențiu Roșu, prima în deplasare de când a preluat echipa, s-a produs în ultimele minute de joc. Pentru ilfoveni au marcat Tigoianu (9) și Alin Pătrașcu (30 – pen.), în timp ce pentru arădeni au înscris Dumitru Copil (21), Alexandru Manea (32), Adrian Petre (88) și Marius Chindriș (90+4 – pen.).
Cu aceste trei puncte obținute în deplasarea de la Ștefănești, UTA a acumulat 23 de puncte și a rămas pe locul 8, la o distanță de 11 puncte de liderul Juventus București.
„Am început meciul slab, am primit primul gol, apoi am revenit. Am controlat apoi cât de cât jocul, dar, pe o greșeală de arbitraj, am ajuns să fim iar conduși. Important e că am revenit din nou. Am vorbit la pauză cu băieții, le-am spus ce au de făcut în partea a doua și, chiar dacă am dat golurile pe final, important e că am câștigat. Am avut ceva probleme și în repriza secundă, când adversarii au încercat să joace cât mai bine pe contraatac. Dar consider că am obținut o victorie meritată, ocaziile mari au fost în favoarea noastră, am avut și acea bară a lui Petre. O victorie muncită”, a analizat, pentru site-ul oficial al clubului arădean, meciul de la Ștefănești antrenorul Laurențiu Roșu.
Roșu a vorbit și despre următoarele două meciuri ale arădenilor pe care le vor desfășura pe propriul teren, două jocuri în fața unor adversari destul de disponibili: FC Academica Clinceni și ASU Politehnica Timișoara. „Știam că urmează două meciuri acasă, trebuia să profităm de situație și să câștigăm aici, erau foarte importante punctele pentru noi. Vin cele două meciuri pe teren propriu, al doilea e și derby, cu Timișoara, mi-aș dori maxim de puncte. E clar că trebuie să muncim în continuare, să corectăm greșeli, pentru că tot apar, iar de mâine pregătim meciul cu Academica Clinceni”, a conchis fostul internațional.
Foto: UTA Media Design