Unirea a scăpat printre degete victoria în fața liderului. Bona: „Nu știm să gestionăm finalurile de joc în care avem avantaj”

Marius ANGHEL 12 Nov. 2015, 10:26 Campionat

Meci incredibil la Tărlungeni între formația locală Unirea și liderul din Seria a II-a, UTA Bătrâna Doamnă. Elevii lui Dan Bona au reușit cel mai bun meci al sezonului, au condus cu 2-0 grație dublei lui Bogdan Minciună (”41 și ”57), dar oaspeții au revenit incredibil pe finalul meciului și au plecat cu un punct de la Tărlungeni după golurile lui Petre și Burlă, ultimul marcat în prelungirile partidei!

La fel ca la alte meciuri din acest tur de campionat, brașovenii plătesc scump naivităților din defensivă, cel puțin la golul marcat de Burlă în primul minut al prelungirilor, portarul Muțiu a fost vinovat.

La final, antrenorul Dan Bona a spus că jocul echipei din ultimele două meciuri din campionat îi dă multă încredere. „Am pierdut incredibil două puncte în acest meci. Nu știm să gestionăm finalurile de joc în care avem avantaj. Așa am pățit și cu FC Brașov, Caransebeș și cu Bihorul și acum cu UTA. Dacă cineva îmi spunea înaintea jocului că vom face un egal cu UTA îmi convenea, acum după cum a decurs jocul nu pot fi mulțumit cu acest punct. Ce este pozitiv pentru noi este faptul că deși jucăm cu trei-patru juniori în teren, de două etape arătăm ca o echipă care își dă viața pe teren. Nu pot să le reproșez nimic jucătorilor mei. Am avut șansa să închidem jocul la 2-0 și nu am făcut-o. Este și mult ghinion. Îmi felicit jucătorii pentru atitudine și am speranța că o să sărim peste linia retrogradării, chiar dacă avem un program greu. Suntem pe un drum bun, mai sînt cinci etape, mergem înainte. În iarnă ne vom reorganiza și vom arăta mult mai bine”, a spus Bona, citat de Monitorul Expres.

Nagy: „Am arătat ca o echipă debusolată”

De cealaltă parte, Roland Nagy a recunoscut la final jocul slab al echipei sale. „Știam că o să întâlnim o echipă care nu și-a găsit ritmul în acest sezon, care se va agăța de orice, cu jucători tineri, care au șansa să joace și să se afirme. Noi am venit la Tărlungeni din poziția de lider în clasament, dar la acest meci nu am arătat acest lucru și sunt foarte supărat. Am arătat ca o echipă debusolată, modestă, absentă fotbalistic și ca atitudine. La pauză am spus că dacă nu vom avea reacție și nu vom dovedi caracter vom cerși o înfrângere. În repriza a doua jocul s-a schimbat ca atitudine, nu neapărat ca realizări. Am fost pragmatici cum am fost la multe meciuri din acest tur de campionat și în final am smuls un punct, care ne-a salvat blazonul. Noi suntem o echipă nou-promovată și vrem să luăm maxim posibil din fiecare joc. Felicit Unirea pentru joc, pentru atitudine și îmi felicit și echipa care a terminat turul de campionat în postura de campioană de toamnă”, a spus antrenorul arădenilor.

Rednic și Rădoi, spectatori de lux

La meciul de la Tărlungeni au asistat și antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, și directorul sportiv al Stelei, Mirel Rădoi. Dacă Rădoi a plecat la pauză, Rednic a urmărit tot meciul. „Am simțit că UTA va egala, pentru că i-am mai văzut și au mai reușit să revină pe finalurile de joc. Am venit la Tărlungeni să văd jucătorii împrumutați de Dinamo la Unirea, Muțiu și Bucur, dar și pe Burlă și încă un jucător de la UTA”, a spus Rednic, care este sigur că derbiul Dinamo – Steaua se va juca pe Arena Națională.

UNIREA TĂ‚RLUNGENI    2
UTA BĂ‚TRÂNA DOAMNĂ‚    2

Minciună ’41 – pen., ’57 / Ad. Petre ’73, Burlă ’90+1

Muțiu – Vlăsceanu, I. Șerban, D. Burlacu, Seb. Bucur – M. Popescu, Minciună, Petra (Păduraru ’85), S. Marin (cpt.) – Monea (Vasiloi ’77), Chirciu (Petrean ’90+3)
Rezerve neutilizate: Dănălache – Podleznîi
Antrenor: Dan Bona

Bg. Miron – Polgar, Gligor, Filaret, Burlă – Strătilă (Hlistei ’42), Chindriș (cpt.), Jorza (Ad. Petre ’46), D. Copil – Cip. Rus (Man ’74), Curtuiuș
Rezerve neutilizate: S. Mara – I. Tănase, Sorian, Dobrean
Antrenor: Roland Nagy

Stadion: Unirea (Tărlungeni); Spectatori: 100; Arbitru: Dan Grigore Botescu (București); Asistenți: Florin Alexandru Vișan (Galați) și Daniel Vlase (Slobozia Conachi); Jucătorul meciului: Bogdan Minciună.

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)

Marius ANGHEL 12 Nov. 2015, 10:26 Campionat
Pe aceeași temă