„U” Cluj – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 3-0. Dulca s-a revanșat după eșecul de la Reșița. Rezultatele etapei a 2-a a Ligii 2

Marius ANGHEL 11 Aug. 2019, 17:34 Campionat

„U” Cluj s-a impus cu 3-0 în fața Viitorului Pandurii Tg. Jiu. Alex Pop cu o dublă și Dorin Goga au marcat golurile gazdelor. Meciul s-a desfășurat la Tg. Mureș, întrucât Cluj Arena a găzduit festivalul Untold, iar gazonul se află în proces de refacere. Pentru „U” Cluj urmează un meci tare în campionat, cu Campionii FC Argeș, la Pitești.


 

Sâmbătă, șase meciuri ale etapei a 2-a a noului sezon al Ligii 2 s-au desfășurat de la ora 11:00, iar rezultatele înregistrate au fost conform așteptărilor, mai puțin în cel disputat la Miercurea Ciuc.

Turris Oltul Turnu Măgureșe și ASU Politehnica Timișoara au fost favorite certe în deplasările de la București, respectiv Târgu Jiu, drept dovadă și victoriile obținute în fața unora dintre contracandidatele la retrogradare în acest sezon. Ambele echipe s-au impus cu 3-0, cu Daco-Getica, respectiv Pandurii. Teormănenii au avut ceva de tras până să deschidă scorul, reușită petrecută în minutul 81, ca apoi să mai înscrie de două ori pe final.

Farul a demonstrat că egalul obținut cu Rapid nu a fost întâmplător, astăzi câștigând cu 1-0 pe teren propriu meciul cu Dunărea Călărași, echipă care își propune promovarea, însă demonstrează, deocamdată, că încă acuză șocul retrogradării din Liga 1, deși are un lot aproape nou.

CS Mioveni și CSM Reșița și-au împărțit punctele în meciul direct, ambele echipe punctând câte o dată din penalty. A fost 1-1 la Mioveni, după ce argeșenii au înscrie în minutul 72, iar cărășenii au egalat în prelungiri.

Puțin surprizător putem spune că a fost și victorie echipei SCM Gloria Buzău la Timișoara, cu Ripensia, scor 2-1. Trupa lui Alexandru Pelici a deschis scorul destul de repede, din minutul 11, însă buzoienii l-au întors imediat și până la pauză au intrat în avantaj. Cele două goluri marcate de Valentin Alexandru aveau să și stabilească scorul final, dar și un al doilea succes al Gloriei în acest sezon. SCM Gloria demonstrează că e una dintre echipele puternice din acest campionat, după mutările făcute în această vară.

Surpriza de până acum a acestei etape este succesul clar obținut de Csikszereda cu Metaloglobus, cu 3-0. Bucureștenii se pare că au fost storși de energie după ce runda trecută au încercat să o încurce pe Petrolul (scor 1-2), dar au eșuat, iar în fața nou-promovatei din Miercurea Ciuc au capotat încă din primele minute. Trupa antrenată de Marius Măldărășanu își propune o clasare și mai bună ca în sezonul trecut, și-a întărit lotul, însă acum a cedat fără drept de apel în fața Csikszeredei.

Rapid a obținut împotriva Concordiei Chiajna, „cea mai bună echipă din Liga 2”, așa cum o descria săptămâna trecută antrenorul Daniel Pancu, primul succes din Liga 2, după ce runda trecută remiza pe același stadion Regie cu Farul (0-0). Cu ilfovenii, echipa giuleșteană a câștigat, sâmbătă, cu 3-1, în etapa a 2-a a sezonului, după ce formația pregătită de Laurențiu Diniță deschisese scorul.

Astfel, după desfășurarea primelor 16 meciuri ale acestui sezon, putem constata că Turris Oltul Turnu Măgurele și SCM Gloria Buzău au punctat maxim până acum, iar Pandurii Târgu Jiu, Daco-Getica București, Dunărea Călărași și Metaloglobus București nu au niciun punct acumulat după două jocuri desfășurate.

Meciuri și rezultate etapa a 2-a a Ligii 2:

sâmbătă, 10 august, ora 11:00
Farul Constanța – Dunărea Călărași     1-0
Baudoin Kanda 31′ – penalty
FK Csikszereda – Metaloglobus București     3-0
Laszlo Hodgyai 9′, Eder Gonzalez 25′, Soufiane Jebari 65′
Ripensia Timișoara – SCM Gloria Buzău     1-2
Călin Toma 11′ / Valentin Alexandru 13′, 39′
CS Mioveni – CSM Reșița     1-1
Valentin Balint 72′ – penalty / Daniel Vădrariu 90+2′ – penalty
Pandurii Târgu Jiu – ASU Politehnica Timișoara     0-3
Mircea Axente 14′, Alin Manea 58′, Adrian Ungureanu 80′
Daco-Getica București – Turris Oltul Turnu Măgurele     0-3
Denis Ispas 81′, Dragoș Tescan 88′, 90+1′

sâmbătă, 10 august, ora 15:30
Rapid – Concordia Chiajna     3-2
Cătălin Hlistei 18′ – penalty, 23′, Marian Vlada 32′ / Alexandru Albu 7′

duminică, 11 august, ora 13:30
Sportul Snagov – Campionii FC Argeș    0-3
Andrei Blejdea 52′, 73′, 79′

duminică, 11 august, ora 15:30
Universitatea Cluj – Viitorul Pandurii Târgu Jiu    3-0
Alexandru Pop 35′, 40′, Dorin Goga 56′

luni, 12 august, ora 18:00
Petrolul Ploiești – UTA Arad     0-3
Ciprian Rus 36′ – pen., Valentin Buhăcianu 90′, Diego Lorenzi 90+4′

VEZI CLASAMENTUL Ligii 2

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 11 Aug. 2019, 17:34 Campionat
Pe aceeași temă