Derby-ul dintre CSMS Iași și Delta Tulcea nu s-a lăsat cu scandal doar pe teren și la cabine, ci și înainte de meci. În drum spre stadion, ultrașii celor două echipe s-au întâlnit și s-au luat la bătaie în plină stradă, chiar în fața unui spital din Copou.
Aparent, conflictul a pornit de la suporterii echipei CSMS Iași care i-au înjurat pe cei de la Tulcea în momentul în care cele două galerii s-au întâlnit față în față, în dreptul Spitalului C.I. Parhon din Copou, situat la aproximativ un kilometru de stadion. Jandarmii aflați în zonă au intervenit și i-au dispersat pe turbulenți, iar câțiva dintre suporterii ieșeni au fost luați cu duba și duși la secție pentru a da declarații. Aceștia riscă amenzi de până la 1.000 lei pentru tulburarea liniștii publice.
„Un grup de circa 20 supoteri ai echipei din Tulcea se îndreptau spre stadion când s-au întâlnit cu cei de la Iași. Mai întâi s-au înjurat, iar apoi cei de la Iași au sărit la bătaie. Jandarmii au intervenit pentru ca lucrurile să nu degenereze în ceva și mai grav, iar o parte dintre supoterii ieșeni au fost luați pentru a da declarații. În primă fază, am identificat cinci persoane care au provocat scandal. Aceștia riscă amenzi între 200 și 1.000 lei, dar și interdicție timp de un an de zile la evenimentele sportive. Ulterior, în timpul desfășurării partidei, am mai identificat un suporter care făcea scandal. Și acesta riscă aceleași sancțiuni”, a declarat căpitanul Mihai Cojocariu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Iași.
La partida dintre CSMS Iași și Delta Tulcea, scor 0-1, au asistat circa 3.000 de spectatori.
Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚
Foto: Eduard BLAGA