Speranțe „vișinii”: 19 februarie, data la care Rapidul poate reveni în Liga I!

Mihai Andries 13 Feb. 2014, 11:13 Campionat
Speranțe

Rapid continuă să spere că va primi o decizie favorabilă de la Tribunalul Federal Elvețian unde a contestat hotărârea TAS prin care feroviarii au fost retrogradați în liga secundă. Astfel, giuleștenii se așteaptă ca pe 19 februarie, la Lausanne, să primească un răspuns favorabil și revină în Liga I.

Apărarea giuleștenilor se bazează pe faptul că arbitrul unic care a judecat cerearea Chiajnei nu a luat în calcul și documentele depuse la dosar de către Rapid. În plus, giuleștenii susțin că în momentul în care s-a luat decizia de a se disputa meciul de baraj nu exista cadru legal, iar Comitetul Executiv al FRF este for decizional.  

Concordia se bazează pe lipsa licenței

Chiajna susține într-un memoriu trimis la Lausanne că Rapid nu avea voie să evolueze în Liga I, deoarece nu avea licență. De asemenea, Concordia mizează și pe faptul că membrii Comisiei de Apel a FRF au refuzat să acorde licența feroviarilor, iar din acel moment nu puteau evolua în Liga I. În plus, avocații ilfovenilor evită să discute despre articolul 20 din ROAF, care nu se aplică retroactiv și conform căruia Chiajna a rămas în Liga I. Concordia solicită judecătorilor federali să nu schimbe decizia TAS și cere să respingă recursul clubului Rapid.

TAS-ul susține că a luat o decizie regulamentară

Reprezentanții Tribunalul Arbitrar Sportiv susțin că în momentul în care au judecat cererea Concordiei, exista cadru legal. Astfel, TAS-ul le cere judecătorilor federali să respingă recursul depus de Rapid.

FRF-ul nu s-a apărat

Federația Română de Fotbal nu a trimis punctul de vedere solicitat de Tribunalul Federal din Elveția. Se pare că forul român nu dorește să se implice și așteaptă să vadă ce decizie vor lua judecătorii elvețieni.

Dacă  recursul Rapidului va fi admis pe 19 februarie, fotbalul românesc va fi din nou zguduit din temelii. Odată anulată decizia TAS, Concordia Chiajna va fi retrogradată și va pierde toate  meciurile cu 3-0, iar Rapid va fi reprimită în prima ligă.  De asemenea, instituțiile FRF și LPF vor fi nevoite să le plătească despăgubiri financiare consistente giuleștenilor.

Articol scris de Victor STOICESCU

Mihai Andries 13 Feb. 2014, 11:13 Campionat
Pe aceeași temă