În etapa intermediară, „U” Cluj s-a impus, miercuri după-amiaza, cu 5-1 în deplasarea de la Pandurii și s-a apropiat la un singur punct de locul 3, pe care a urcat Academica Clinceni. Pe terenul sintetic de la Târgu Jiu, jucătorii lui Mircea Cojocaru au driblat și lapovița, iar la pauză conduceau cu 2-0, după reușitele lui Cristian Ene (32) și Dorin Goga (42). Ambii au profitat de indecizia fundașilor adverși.
Tot clujenii au marcat primii și în partea secundă, prin Cristian Gavra, în minutul 67. Chiar de ziua lui, Nicolae Pîrvulescu (79) a redus din diferență, după o acțiune personală, soldată cu o scăriță peste portarul advers. Ultimul cuvânt l-au avut tot ardelenii, pe finalul jocului, când Kofi Twumasi (89) și Iuliu Hațiegan (90+1) au dus scorul la 5-1. A fost cea mai categorică victorie în deplasare în acest sezon pentru „U” Cluj, dar și cel mai drastic eșec pe teren propriu al „pandurilor”.
Sabău: „Cheia a fost starea de spirit și valoarea jucătorilor”
Ioan Ovidiu Sabău, managerul general al Universității Cluj, a declarat, după meci, că nu se aștepta ca echipa sa să câștige atât de clar. „Terenul a fost destul de greu, sintetic. Noi nu suntem obișnuiți. Cheia a fost starea de spirit și valoarea jucătorilor. Veneam după două jocuri în care nu am reușit să câștigăm, la Snagov și acasă cu Balotești, chiar dacă eu zic că am jucat foarte bine. Am înțeles că este un moment greu și că victoria era vitală. Am dominat clar, scorul o arată, e o victorie meritată. Nu mă așteptam la o diferență atât de mare. E foarte greu să joci pe sintetic, pe o asemenea vreme, dar până la urmă e vorba și de valoare. Jucătorii noștri se pregătesc mental, fizic – este greu să ne bată cineva. Ne așteaptă un retur greu, va trebui să pregătim foarte bine următoarele jocuri, după care urmează perioada de iarnă. Bogdan Lobonț va fi și fizic lângă echipă și consider că formația va arăta și mai bine decât acum”, a declarat Sabău.
La finalul turului, „U” Cluj se află pe locul 5, cu 38 de puncte, cu cinci mai puțin decât liderului Sportul Snagov. Duminică, de la ora 11:00, ardelenii au meci la București cu Metaloglobus, iar în ultima etapă din acest an joacă acasă, vinerea viitoare, de la ora 19:30, cu Chindia.
Bogoi: „Când intervin câteva schimbări pe linia de fund avem probleme mari”
De partea cealaltă, antrenorul gorjenilor, Adrian Bogoi, a precizat că echipa sa a făcut, din nou, prea multe greșeli, iar meciul cu Universitatea trebuie uitat repede.
„Am făcut niște greșeli impardonabile la începutul jocului, am luat niște goluri foarte ușor. Am avut o mare ocazie prin Tudoran, singur cu poarta goală, puteam să revenim în joc. Din păcate, am continuat cu aceleași greșeli, chiar dacă am marcat printr-o acțiune individuală a lui Pîrvulescu. În momentul când intervin câteva schimbări pe linia de fund avem probleme mari, am și spus-o la jocurile trecute. Asta este, a fost o înfrângere în fața unui adversar bun. Avem mulți jucători tineri și sperăm să facem mai puține greșeli”, a declarat Bogoi.
Sâmbătă, de la ora 11:00, gorjenii pot vedea ultimul meci, din acest an, al amfitrionilor, la Târgu Jiu. „Avem un meci foarte dificil sâmbătă cu Aerostar Bacău și ne pregătim pentru el. Numărul de puncte este destul de bun după acest tur de campionat, se putea și mai bine. Au fost și greșeli ale noastre, sunt și alte cauze, dar eu spun că echipa a acumulat un număr de puncte bune, având în vedere cu ce am pornit la începutul campionatului. Nu am arătat foarte bine astăzi, avem două meciuri foarte dificile, vom vedea ce schimbări vom face și în echipă”, a comentat Bogoi.
Pandurii are 25 de puncte și se află fix la mijlocul clasamentului, pe locul 10. În ultimele două etape programate în 2018, echipa gorjeană joacă sâmbătă, de la ora 11:00, acasă, cu Aerostar Bacău, iar pe 7 decembrie, de la ora 17:30, are meci la Pitești, cu FC Argeș.
PANDURII TÂRGU JIU – UNIVERSITATEA CLUJ 1-5
Nicolae Pîrvulescu 79′ / Cristian Ene 32′, Dorin Goga 42′, Cristian Gavra 67′, Kofi Twumasi 89′, Iuliu Hațiegan 90+1′
Mih. Cotolan – Vodă, Rob. Gheorghe, D. Ciobanu, Al. Vasilescu – Raiciu, Skoric, Cenaj (Nic. Cotolan 46′), Tudoran (Blejdea 66′) – Nic. Pîrvulescu (cpt.), Nsiah (P. Popescu 70′)
Rezerve neutilizate: Al. Oprița – Draca, Rob. Lică, Șendroiu
Antrenor: Adrian Bogoi
Dur Bozoancă – Andr. Cordoș, Abrudan, Berci – Al. Coman, Sepsi, K. Twumasi, Taub – Cr. Ene (Hațiegan 87′), Goga (cpt.)(Oct. Ursu 78′), Gavra (M. Coman 82′)
Rezerve neutilizate: Iul. Dinu – Căpușă, Greu, Takacs
Antrenor: Mircea Cojocaru
Stadion: Municipal – sintetic (Târgu Jiu – Gorj); Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureș); Asistenți: Adrian Vornicu (Iași) și Ionuț Marius Bobe (Videle).
Articol scris de Mircea OGLINDOIU
Foto: Gorjeanul