Fundașul sârb Predrag Pocuca încă
nu a semnat noul contract cu UTA, cu toate că a ajuns la un acord
verbal privind condițiile revenirii sale la echipa arădeană cu
oficialii clubului. „Mai este nevoie de o discuție
între Predrag și antrenori. Trebuie să clarifice ei câteva lucruri,
care au legătură directă între jucător și antrenori și dacă totul
este în regulă va semna contractul. De fapt, noi ne-am înțeles cu
el încă de la începutul săptămânii, când m-a căutat și a revenit la
Arad”, a declarat președintele clubului, Giovanni
Catanzariti. Din informațiile pe care le deținem, jucătorul va
primi jumătate din restanțele pe care le avea FCM UTA din sezonul
trecut, urmând să beneficieze de aproximativ același salariu ca și
în sezonul trecut.
În altă ordine de idei, niciunul
dintre jucătorii aflați în probe nu vor fi păstrați, însă
responsabilii utiști nu au abandonat intenția de-a completa lotul
cu un mijlocaș central de profil ofensiv. Există deja o soluție –
este vorba despre un jucător străin – însă rămâne ca jucătorul să
sosească la Arad și să se integreze în program, pentru a fi urmărit
de antrenori, ceea ce se va întâmpla probabil la începutul
săptămânii viitoare. Altfel, aseară a avut loc o nouă întâlnire
între conducerea clubului și reprezentanți ai suporterilor, din SCU
și galerii.
Articol scris de Sebastian
Șiclovan